August 27


27 August


27- August - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraŢi ai săi, asceŢi in pustiul Sketis (adică „al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranŢă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareŢ) despre trei gânduri, dar în timpul discuŢiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie si amintindu-si-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-si păstra sufletul curat în faŢa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise: „Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceste înseamnă ‘pastor’] al unei turme mari”. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei sapte fraŢi au reusit să scape masacrului si, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii piosi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăŢării celorlalŢi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare si refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toŢi.

Aflând unde se retrăseseră cei sapte fraŢi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faŢa bisericii si astepta ca asceŢii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îsi întoarseră faŢa imediat. Ea alergă după ei si, găsind usa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : „Voiesti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?”. Ea îi răspunse : „Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd ?”. El relua : „Dacă tu îŢi stăpânesti dorinŢa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi vesnic în lumea cealaltă”. Si mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : „Dacă vă văd cu siguranŢă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ”.

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce si îsi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câstigă o mare experienŢă în stiinŢa spirituală si, devenit medic, călăuză si luminător pentru locuitorii pustiului, el învăŢa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie si să urmeze astfel calea împărătească cea usoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare si a fost smintit, el îi răspunse : „Noi nu am învăŢat să ne ucidem trupul, ci patimile”. El mai spunea adesea : „Tot ceea ce depăseste măsura, de la diavolul vine”.

Cumpătat în asceză, era totusi foarte strict în ceea ce privea relaŢiile cu oamenii si îsi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământesti. Într-o zi, guvernatorul Ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : „Pimen nu a născut copil”. Si trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greseală. Desigur, Bătrânul nu a acŢionat ca un fără-de-inimă, ci cu înŢelepciunea si discernământul său a înŢeles că guvernatorul se va lăsa păgubas.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi si despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcŢie de capacitatea lor de înŢelegere si de posibilităŢile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimase complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; si asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : „Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm”. El învăŢa că a se arunca în pe sine faŢa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine si a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăŢirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine si prin trezvie sufletul va putea să se zidească si să progreseze spre desăvârsire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenŢionaŢi fraŢii ce erau văzuŢi în vreo greseală, Pimen răspunse : „În chiar clipa în care noi acoperim greseala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greseala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeste pe a noastră”. Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul si să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteŢe în orice clipă, stiind că începutul tuturor viciilor este împrăstierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aseza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că „omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale” si că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însusi adusese la o asemenea măsură dispreŢuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : „În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc si mă asez sub fiinŢele iraŢionale, căci ele sunt ireprosabile”. Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinŢă creată de Dumnezeu si chiar de un ucigas, Bătrânul răspundea: „El nu a făcut decât greseala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi”.

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soŢului si al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului si o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faŢa unuia din cei apropiaŢi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : „Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului si as vrea în toată vremea să plâng si eu astfel”.

Într-o zi vizitatori cunoscuŢi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăŢia sufletului, dar Bătrânul nu stia greceste si nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceste si le spuse: „Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăŢat deasupra unei pietre si care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Asa si cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îsi deschide inima către frica de Dumnezeu”.

După ce a strălucit mulŢi ani ca un luceafăr în pustiu, învăŢând prin propria experienŢă si făcându-se un model viu al tuturor virtuŢilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea si înŢelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecŢii de Apoftegme ale PărinŢilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de PărinŢii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaŢi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: „De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”. Iar Eutalia desteptându-se, sa plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapato din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: „Au doara si tu esti crestina?” Iar sfânta a zis: „Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene étaient représentées douze scenes ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: „Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie asavârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: „Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Anunțuri