Cercetarea şi torturarea Cuviosului Vasile


Cercetarea şi torturarea Cuviosului Vasile

 

Cunoscutul patriciu[1] Samon, luînd pe omul lui Dumnezeu din palatul împărătesc, l-a dus la casa lui spre ispitire şi judecată. Acolo Samon, stînd înconjurat de sfetnicii săi cu mare pompă, a poruncit să-i aducă înainte pe fericitul. Aducîndu-l, fericitul nu i-a dat cuvenita cinste sau închinăciune, precum aşteptau toţi după obiceiul lor, şi nici nu s-a închinat cîtuşi de puţin înaintea lor, socotindu-i întru nimic. Atunci Samon mîniindu-se, a zis către dînsul: „Cine eşti tu? De unde eşti? De unde vii? Şi cum îţi este numele tău ?” Fericitul Părinte nu i-a răspuns nimic ; ci tăcea[2], privindu-i pe toţi cu ochi blanzi. Patriciul l-a întrebat iarăşi: „Spune, de unde eşti ?” Atunci Sfîntul a zis către el: „Dar tu cine eşti şi de unde eşti ?” Samon i-a răspuns: „Noi te întrebăm pe tine cine eşti, de unde eşti şi de unde vii? iar cine sînt eu, nu ţi se cade ţie a mă întreba. Insă, dacă voieşti a şti ceva despre mine, iată câ îţi voi spune : Eu sînt Samon patriciul şi mai marele postelnicilor[3] împărăteşti. Deci, spune şi tu cine eşti şi de unde eşti şi ce fel este viaţa ta?” Atunci fericitul a zis: „Eu sînt străin. Unul dintre cei ce petrec pe pămînt, şi locuiesc unde ajung”. Patriciul mîniindu-se, a zis: „Fiindcă nu mărturiseşti numele tău şi ce om eşti, apoi, după cuvintele tale, se vede că eşti un spion şi ai venit prin locurile împărăţiei noastre ca să ne vinzi”. Sfîntul nu le-a răspuns nimic, nici patriciului, nici celorlalţi care-l ispiteau.

Atunci Samon, turburat groaznic, a poruncit a bate pe Sfîntul cu toiege verzi şi cu vine de bou, fără nici o milă. Şi atîta l-au bătut cu nemilostivire, încît l-au rupt în bătaie, lăsindu-l abia viu lungit pe pămînt. După aceea, aşa leşinat şi în nesimţire, l-au dus pe sus în temniţă. A doua zi, neîmblânzita fiară cu chip omenesc, Samon, a trimis ostaşii să scoată pe fericitul din temniţă ca să-l bată iarăşi şi mai cumplit, pînă ce va spune tot. Şi, o! mari sint minunile Tale Hristoase Dumnezeule. Mergînd ostaşii, au aflat pe Sf. Vasile deplin sănătos şi cu faţa veselă, stînd înaintea temniţei, care era încuiată. Ostaşii mirînău-se foarte mult, l-au dus pe fericitul la Samon, căruia i-au spus starea în care îl aflarâ. Samon, înaintea căruia fiind pus iarăşi Sfîntul, l-a întrebat, zicînd: „Spune nouă, cum ai ieşit din temniţă, fiind uşile încuiate? Au nu cu farmece ai făcut tu aceasta? Spune de unde eşti, şi cine eşti tu?” Sfîntul nu i-a răspuns nimic. Atunci Samon înfuriindu-se, a poruncit să-l bată şapte zile peste tot corpul, dindu-i zilnic cîte o mie de toiege, pînă va spune cele despre sine, cine este şi de unde este?

In toate cele şapte zile de bătăi cumplite, Sfîntul a rămas statornic în hotărîrea sa, nespunand nimic despre sine, nici despre aspra vieţuire monahicească, după cuvîntul Mîntuitorului: „Să nu ştie stînga ce face dreapta ta…”, spre a nu-şi lua plata aici de la oameni, ci în viaţa vecinică de la Dumnezeu, Tatăl Ceresc (Matei 6:3; Luca 14:12-14,). După acele zile de cumplite dureri suferite, Sfîntul iarăşi a fost adus înaintea patriciului, care i-a zis cu urgie: „O răule şi necuratule om, pînă cînd vei ascunde în inima ta vicleşugul tău? Spune nouă: Cine eşti şi de unde eşti tu?” Sfîntul a răspuns: „Cei

ce fac în taină fapte urîte sodomeşti[4], precum şi tu, pe aceia cu adevărat se cuvine a-i numi: vicleni, pagani, răi şi necuraţi”. Samon ruşinîndu-se la această vădire faţă de cei ce stăteau în jurul lui, aprinzîndu-se de mînie şi iuţime, a poruncit să-l lege strîns cu coatele înapoi şi să-l spînzure cu un picior băgat după o grindă, cu capul în jos, trei zile.

Samon văzînd pe Sf. Vasile nevătămat, umplîndu-se de mînie, a zis către ai săi: „Au n-am zis eu bine, că acesta-i fermecător, pentru că iată nici cît de puţin n-a zăcut cu trupul. Lasă că-i voi dezlega eu puterea vrăjitoriei lui. Chemaţi la mine pe hrănitorul de fiare”. Venind acela, i-a zis: „Să pregăteşti pe dimineaţă un leu mai cumplit. Să nu-i dai astăzi hrana cea rînduită, ca să fie flămînd, şi vom vedea pe fermecătorul acesta de va birui şi pe leu”.

A doua zi s-a adunat mulţime de popor la privelişte. Un leu foarte groaznic s-a slobozit, care răcnea tare de foame. Acolo aducînd pe Sf. Vasile, l-au aruncat la leu spre mîncare. Leul însă văzînd pe Cuviosul, a început a tremura, şi apropiindu-se, s-a culcat şi se tăvălea înaintea picioarelor lui ca o oaie fără de răutate. Văzînd minunea aceasta toţi, mirîndu-se, strigau: „Doamne miluieşte”. Cuviosul apropiindu-se de leu, îl netezea cu mîna dreaptă şi apucîndu-l de urechi, l-a scos afară, strigînd către cei ce stăteau înainte : „Iată oaia voastră, iată oaia”.

Fâcîndu-se o minune ca aceasta, Samon cel de alt neam nicidecum n-a voit să înţeleagă şi să cunoască că omul cel muncit de dînsul este al lui Dumnezeu. Acea minune văzînd-o păgînii, barfeau, zicînd că cu farmece şi cu vrăjitorii se păzeşte Sfîntul nevătămat în toate muncile acelea atît de cumplite. După aceea, Samon agareanul a poruncit să lege strîns pe Sf. Vasile de mîini şi de picioare şi sâ-l arunce departe în noianul apelor, unde să se scufunde, înnece şi să moară, şi să nu se spună nimănui despre aceasta, ca nu cumva Creştinii să pescuiască trupul lui şi să-l înmormînteze cu cinste.


[1] Titlul de patriciu mai intiia oară se dădea numai feciorilor de senatori, care se numeau părinţi, de la cuvintul latinesc „patres”. După aceea numirea asta a inceput a o alătura către toate feţele care se trăgeau din viţe de boieri romani. Marele Constantin impăratul, titlul acesta de patriciu l-a insemnat pentru feţele deosebit vrednice, cu care se numeau numai insăşi slujbaşii cei mai de sus. Această numire fiind de mare cinste, nu trecea şi la copiii lor.

[2] Sf. Vasile cel Nou, aducandu-şi aminte de Mintuitorul, Care tăcu inaintea preoţilor, arhiereului evriesc, al lui Irod şi inaintea lui Pilat, cind il acuzau şi interogau (Matei 26:63; 27:12-14; Luca 19:9; comp. Is. 53:7), nici el nu le dădu nici un răspuns la această intrebare.

[3] Postelnic sau Kuvicular impărătesc, era păzitorul camerei de odihna, pregătitorul aşternutului pentru a dormi impăratul, unul dintre cei mai inalţi slujitori ai palatului impărătesc.

[4] Acestea erau feluritele păcate necurate de desfrinare, impotriva firii şi a bunei rinduieli, foarte spurcate, scarnave şi satanice, pentru care Dumnezeu a ars cetăţile Sodoma şi Gomora cu celelalte cetăţi şi localităţi dimprejurul lor cu foc şi piatră pucioasă din cer, ca să cureţe pămintul de acele spurcăciuni păcătoase, ce se răspindiseră acolo (Facere 19).

Anunțuri