Iunie 4


4 Iunie


4- Iunie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinŢi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trăit in zilele marelui Constantin, intaiul impărat al crestinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al impăratului Prov, si a născut doi feciori: pe Prov si pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetand cu socotire deplină credinŢa idolilor ca rătăcită si mincinoasă, a venit la credinŢa lui Hristos si s-a botezat. Si mergand la BizanŢ, locuia cu Tit, episcopul aceleiasi cetăŢi, care era om sfant si purtător de Dumnezeu, care văzand pe Mitrofan că era impodobit cu fapte bune, l-a introdus in clerul bisericii. Deci, după moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfantului Mitrofan; si după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, si Ţinand Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; si indată s-a suit in scaunul BizanŢului Mitrofan, fratele lui Prov si fiul lui Dometie; pe care aflandu-l marele Constantin, episcop la BizanŢ, si luand aminte si la buna faptă a lui, si la tocmirea firii sale si la sfinŢenia ce avea, spun că numai puŢin pentru dansul, dar mai ales pentru plăcerea locului cetăŢii ce era cu aer sănătos, si roditor si langă mare, asezat fiind intre doua părŢi ale lumii (a Europei si a Asiei) a indrăgit locul si a arătat asupra lui atata dorire si nevoinŢă, si nu s-a scumpit de cheltuială si a zidit marea cetate a Constantinopolului, care intrecea pe toate cele făcute de oameni, si era mai presus de acelea. Intru care a asezat puterea si impărăŢia, mutand-o de la Roma cea veche. Deci, strangandu-se Sinodul cel dintai, ce s-a făcut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slăbiciunii si a bătraneŢii, căci zăcea in pat, vestejindu-i-se fireasca putere de indelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai intai dintre preoŢi, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care si mostenitor al scaunului l-a făcut. Căci intorcandu-se impăratul cu purtătorii de Dumnezeu părinŢi, si săvarsindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că Alexandru si cel ce era să fie după dansul, Pavel, erau iscusiŢi si plăcuŢi lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfantul, s-a mutat către Dumnezeu. Si se face pomenirea lui in sfanta biserică cea mare, si cinstitul său locas, ce este aproape de Sfantul Marele Mucenic Acachie, in cea cu sapte scări, unde se afla cinstitele si sfintele lui moaste.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vieŢuit sihăstreste si cu cuviosie.

Sfanta Sofia s-a născut in Aenus, Rhodope, si era mama a sase copii. Desi ocupată cu grijile si datoriile acestei lumi, a Ţinut poruncile Domnului si a trăit o viaŢă plină de virtute. După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani si a ajutat pe văduve. Si-a vandut avuŢiile si a dat banii săracilor. A dus o viaŢă de austeritate, mancand paine si apă. Avea neincetat pe buze Psalmii regelui-profet David si lacrimi curgeau fără incetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decat să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mainile goale.

Prin smerenia ei si dragostea faŢă de săraci, Dumnezeu a binecuvantat-o in felul următor. In casa ei era un butoi cu vin pe care il păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricat ar fi luat din bidon acesta rămanea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune si a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfanta Sofia s-a intristat, crezand că vinul s-a sfarsit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoinŢele sale ascetice pană la a-si pune in pericol sănătatea.

SimŢindu-si sfarsitul aproape, ea a primit tunderea in monahism. Sfanta Sofia a adormit intru Domnul la varsta de 53 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat si în mare aruncat, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârsit.

Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:

  1. Zis-a avva Alonie: „De nu va zice omul intru inima să că eu singur si Dumnezeu suntem in lume, nu va avea odihnă”.
  2. Zis-a iarăsi: „De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinŢa mea, n-as fi putut să dobandesc faptele bune”.
  3. Zis-a iarăsi: „De va voi omul, de dimineaŢa pană seara ajunge in măsura dumnezeiască”.
  4. Intrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicand: „Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?” Si i-a răspuns lui avva Alonie: „De nu vei minŢi, multe păcate ai să faci”. Iar el a zis: „Cum vine aceasta?” Si i-a răspuns bătranul: „Iată doi oameni au făcut inaintea ta ucidere si unul a fugit in chilia ta. Si iată dregătorul il caută pe el si te intreabă zicand: „Inaintea ta s-a făcut uciderea?”. De nu vei minŢi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el inaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El stie toate”.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria si Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârsit.

Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau in Betania, un sat aflat la mică distanŢă de Ierusalim. Intr-o zi Hristos a fost primit in casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind InvăŢătorului si, văzand că sora sa, Maria, rămanea tăcută la picioarele lui Iisus ascultand vorbele sale dumnezeiesti, spuse pe un ton maniat : „Doamne, au nu socotesti ca sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute”. Dar Domnul ii răspunse : „Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti dar un lucru trebuie” (Luca 10 : 38-42) (De aceea PărinŢii au considerat pe Maria drept chip al contemplaŢiei, de preferat faŢă de fapta virtuŢii reprezentată de Marta.).

Mai tarziu, cu puŢin timp inaintea Patimilor, Lazăr se imbolnăvi si muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie instiinŢat dar El nu ajunse in Betania decat patru zile mai tarziu. Marta se grăbi de indată in intampinarea lui, in timp ce Maria rămase acasă, unde numerosi prieteni si rude veniseră să le mangaie. Domnul o asigură că fratele său avea să invieze iar Marta isi arată credinŢa faŢă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa si se duseră impreună pană la mormant. La chemarea lui Iisus, cel inmormantat iesi, cu picioarele si mainile legate cu fasii de panză iar faŢa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu sase zile inainte de Paste, o masă mare i-au pus lui Iisus in Betania, in prezenŢa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, in timp ce Maria, luand o litră de mir de mare preŢ, unse picioarele Domnului si le sterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgarcit, se arăta nemulŢumit de o asemenea risipă, Domnul ii spuse că pentru ingroparea Lui ii păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După InălŢare, Marta si Maria insoŢiră pe Lazăr pentru a răspandi Vestea cea Buna a Invierii.

Desi anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca MironosiŢe, Sfanta Scriptură nu menŢionează printre acestea din urmă decat pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea si „cealaltă Marie” pe care unii PărinŢi o identifică cu Maica Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri