Iunie 20


20 Iunie


20- Iunie - unsufletortodox


În această lună în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului SfinŢitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.

Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc si primitor al Sfantului Duh. După aceea, luand cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoŢia si arhieria, păstorea bine si cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a incredinŢat, luand asupra lui grija Bisericii si luminand poporul cu cuvinte dulci si indurătoare.

Deci văzand că se inmulŢesc cei ce sprijină inselarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micsorand toată ceata si negura cu inŢelepciunea cuvintelor sale si cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale si trambiŢa cunostinŢei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputand răbda vrăjmasul indrăznirea si impotrivirea marelui acestuia, si-a intrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce si mai inainte de mucenicie era imbrăcat cu moarte purtătoare de viaŢă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaŢă mai bună, intai jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el insusi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost si impodobit cu indoite cununi, si ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luandu-si sfarsitul cu sange mucenicesc, a adormit in vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu si mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunostinŢa si folosinŢa, incă mai vartos si de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările impăraŢilor, si de pornirile si războaiele intre neamuri, si de pustiirile si stingerile de locuri si de cetăŢi, si despre binecredinciosii, si ereticii impăraŢi, si pentru sfarsitul lumii, si despre Antihrist si de impărăŢia lui, si despre stingerea si desăvarsita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai inainte le-a spus si le-a proorocit dumnezeiescul acesta.

Tot în această zi, pomenirea punerii moastelor si a îmbrăcăminŢii SfinŢilor Apostoli Luca, Andrei si Toma, a Proorocului Elisei si a Mucenicului Lazăr, care s-au asezat în biserica cea mare a SfinŢilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea a doi SfinŢi sihastri, care cu pace sau săvârsit în pustie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la inceput in Muntele Athos sub indrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit in 8 august), a cărui viaŢă a si scris-o. In 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămanind in funcŢie sub impăraŢii Ioan Cantacuzino (1341-1355) si Ioan Paleologul (1341-1376).

In 1354 s-a retras in linistea mănăstirii pe care a ridicat-o in cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai tarziu a fost pus din nou in scaunul de patriarh intre anii 1355-1363.

Sfantul Patriarh Calist s-a stins din viaŢă in anul 1363 in Serbia, unde se afla ca ambasador al Impăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut si ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărind in Filocalia impreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.

Nascut la Tesalonic in jurul anului 1322, Sfantul Nicolae se tragea, prin tatal sau, din familia Chamaetos ; a adoptat insa mai tarziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche si renumita. Inca din tineretea sa a primit invatatura spirituala de la Dorotei Vlates [a fost unul din parintii spirituali cei mai renumiti din Tesalonic si a fondat, cu fratele sau Marc, pe acropola, Manastirea Pantocratorului (1355), care poarta astazi numele lor (Vlatadon), inainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfantul Grigore Palama, si a frecventat cercurile laicilor evlaviosi care practicau Rugaciunea lui Iisus sub indrumarea Sfantului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350);dupa primirea educatiei literare si filozofice de baza de la unchiul sau, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale impotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfantul nostru a fost confundat uneori cu unchiul sau si a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers sa isi continue studiile la Scoala de Filozofie de la Constantinopol. Isi insusi acolo o inalta cultura literara iar admiratia pe care o avea pentru Antichitatea clasica il facu sa se plaseze de partea umanistilor, fara sa se indeparteze cu toate acestea de invatatura Bisericii. In timpul sederii sale in capitala, disputa dintre Sfantul Grigore Palama si Varlaam (cf 14 nov) despre posibilitatea indumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, ii trezi atentia asupra scopului ultim al vietii crestine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale si politice ale epocii sale. Dupa moartea lui Andronic al III lea (1341), Imperiul se gasi sfasiat de un crunt razboi civil intre partizanii lui Ioan al V lea Paleologu si cei ai lui Ioan Cantacuzino, situatie pe care o agrava revolta Zelotilor la Tesalonic impotriva puterii imperiale si a nobililor.

Nicolae, aflandu-se pe atunci la Tesalonic, lua initiativa negocierilor intre rasculati si Ioan Cantacuzino. In 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe langa fiul si reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, si obtinu in favoarea rasculatilor promisiunea unor conditii de predare avantajoase. Dar inca de la intoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect si, starnind pe Zeloti si populatia din cartierele marginase, luara cu asalt fortareata unde se refugiasera notabilii. Masacre josnice urmara, de la care Nicolae scapa ca prin urechile acului ascunzindu-se intr-o fantana. Ramase cu toate acestea la Tesalonic pana in 1347, fara sa fie hartuit, in ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, si, meditand asupra cauzelor razboiului civil, redacta mai multe tratate impotriva uzurii si inegalitatii sociale.

Cand Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI lea, il aduse pe Nicolae in anturajul sau la Constantinopol, facandu-l consilierul sau in toate problemele importante ale Statului. Sub influenta celor doi oameni de incredere ai sai, Nicolae si Dimitrios Kydones, prietenul sau din copilarie, pe care ii numea barbati „ajunsi pe creasta intelepciunii profane, totodata filozofi in actiune si care au ales viata in castitate scutita de dezavantajele casatoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la manastirea Manganes ; dar trebui sa renunte la aceasta idee din cauza situatiei politice din Tesalonic.

In timpul intregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activitati de scriitor, participand in acelasi timp in mod activ la viata publica. In septembrie 1347 facea parte din suita care il insotea pe Sfantul Grigore Palama proaspat ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul isi respinse pastorul iar ei se retrasera la Muntele Athos unde traira in isihie si rugaciune vreme de un an. In 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, dupa inabusirea revoltei Zelotilor si impacarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfantului Grigore. In 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos si proclama isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii, Cabasila lua in mod deschis partea teologiei palamite si se declara dupa aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latina, dar fara compromis doctrinal, in timp ce prietenul sau Kydones era de partea adversarilor isihasmului si adopta o atitudine de supunere fata de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind intre Ioan al V lea Paleologu si Ioan Cantacuzino (1353), avand drept consecinta destituirea Patriarhului Sfantul Calist, numele lui Cabasila fu retinut ca posibil succesor dar in cele din urma fu ales Sfantul Filotei (cf. 11 oct). In anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs stralucit incoronarea lui Matei Cantacuzino in calitate de co-imparat ; dar la putin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit sa abdice si imbratisa viata monahala sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la randul sau destituit si trimis in exil, iar sfantul Calist fu rechemat in scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditatiei asupra Tainei lui Hristos traite in Biserica. Nu se stie daca a ramas pana la sfarsitul zilelor sale „un isihast laic” sau daca a devenit calugar, dupa cum lasa sa se inteleaga anumite pasaje ale operelor sale. In timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu exceptia unei sederi de doi ani la Tesalonic, trecu in Constantinopol, frecventand manastirile de la Manganes, Xantopulos si Studion, isi castiga reputatia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtutii si inalte personalitati, precum imparatul Manuel Paleologu, ii cereau sfatul, considerandu-l drept parintele lor spiritual. Sfantul evita cu toate acestea sa se angajeze din nou in tulburarile lumii, preferand sa ramana in liniste pentru a compune cele doua tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Viata întru Hristos, marturii ale sfintiei sale si considerate pe buna dreptate doua capodopere ale literaturii crestine. Sfantul Nicolae adormi in pace, fara sa lase nici o marturie despre ultimele zile ale sale, intre 1391 si 1397.

In Viata întru Hristos, el arata cum, primind fiinta, miscarea si viata adevarata prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea si Impartasania, si crescand spiritual prin Sfintele Virtuti, credinciosii pot sa constate ca insusi Hristos, prin Sfantul Duh, vine sa salasluiasca si sa creasca in ei pana la desarvarsirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu. Intruparea lui Hristos este baza oricarei vieti spirituale, caci unind ceea ce era despartit, ea a permis comuniunea, „amestecul” dintre creat si necreat. Aceasta viata intru Hristos incepe, spune el, aici pe pamant dar ea se desavarseste in Imparatia vesnica ce ne-a devenit astfel accesibila inca de acum, in Biserica. Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare din madularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care patrunde prin ferestre intr-o incapere, si El desavarseste acolo Marea Taina a unirii sale nuptiale cu omul, introducand viata nemuritoare si vesnica in trupul sau muritor si supus transformarii. Cu toate acestea, prezenta Domnului nu va deveni activa decat daca noi „colaboram” (sinergie), decat daca raspundem liber darului lui Dumnezeu, nefacand nimic altceva decat sa „pazim” cu trezvie harul primit, ca o flacara aprinsa, asteptand a doua venire a Mirelui. Viata spirituala a crestinului consta deci in a-si „pazi” madularele si simturile, cu care s-a unit Hristos, si in a medita asupra cinstei pe care El ne-a facut-o. E intr-adevar imposibil sa fie atras de rau oricine a cunoscut dragostea nebuna cu care ne-a iubit Hristos, pana la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul sau si propriile sale madulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit si, dupa insusirea „Spiritului lui Hristos”, practicarea poruncilor lui devine usoara. Iar cand, inaintand in Sfintele Virtuti, el va fi facut cu totul una vointa sa si cea a Mantuitorului, cand nu va mai avea bucurie decat din ceea ce Il bucura pe El si nu se va intrista decat de ceea ce Il poate intrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viata lor comuna si il va face partas la cele ale naturii dumnezeiesti a Dumnezeiului-Om. Aceasta indumnezeire, tinta finala a destinului omenesc, Sfantul Nicolae Cabasila o vede reprezentata perfect in Maica Domnului care, prin frumusetea sufletului sau si prin vointa sa supusa cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfant pentru ca Mantuitorul sa se nasca intransa. Urmand o alta cale decat cea a Sfantului Grigore Palama, Sfantul Nicolae Cabasila, umanist prin formatie dar isihast prin vocatie, a stiut sa arate ca indumnezeirea si unirea cu Hristos constituie tinta finala a vietii spirituale a fiecarui Crestin, si nu doar a calugarilor retrasi departe de lume si de obligatiile ei. Transfigurand elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului sau pentru a se face doctorul unui „isihasm sacramental”, el ocupa, de cand pomenirea sa a fost recent introdusa in calendar, locul sau meritat in randul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sarbatorile Maicii Domnului – PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri