Mai 5


5 Mai


5- Mai - unsufletortodox


În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari muceniŢe Irina.

Aceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, si atât strălucea cu frumuseŢea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, si scaun, masă si sfesnic, toate făcute de aur. Si era când a fost asezată acolo de sase ani, fiind învăŢată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiŢă, si aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb si a pus un sarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, si cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiŢa este nevoinŢa gândului ei si ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor si deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinŢa spre bunătăŢile cele alese; iar corbul care adusese sarpele, însemna necazul si reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit si i-a arătat ei nevoinŢa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Si alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, si că acel înger a învăŢat-o credinŢa lui Hristos si i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Si că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, si o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei si l-a trântit jos si l-a omorât si a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, si a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni si cu femeia sa dimpreună, si primind botezul, a lăsat împărăŢia, si-a petrecut viaŢa în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăŢia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli si neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase si a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinŢa în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăŢie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăŢie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăŢii, l-a orbit si pe el si pe oastea lui cu rugăciunea, si iarăsi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulŢumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiŢit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulŢi la credinŢa în Hristos. Si rămânând tiranul încă tot în necredinŢă, a venit îngerul Domnului si lovindu-l l-a ucis.

Si fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe si mari minuni si în alte multe cetăŢi unde a mers si unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon si de către regele persilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omenesti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinŢă cele ce la oameni sunt în neputinŢă. Asadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie si Savorie si Numerian fiul lui Sevastian si de eparhul Vavdon, si Savorie regele persilor; iar cetăŢile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina si Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

Sfântul Nou Mucenic si Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr si mama a rămas singură să crească sapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit pasii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri si a Sfintei Parascheva. Aici el si-a luat crucea lui Hristos pe care toŢi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieŢii sfinŢilor si pustnicilor desertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos si s-a dezrobit de plăcerile lumesti. Din mila Domnului si-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit si de înalta treaptă a preoŢiei, slujind cu multă smerenie si zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o si prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. MulŢi călugări au fost torturaŢi si decapitaŢi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci si i-au făcut să-l arunce în temniŢă pe Efrem pentru a-l tortura si a-l forŢa să renunŢe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranŢa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos si legat de un dud. După aceea l-au bătut si l-au batjocorit întrebîndu-l asa: „Unde e Dumnezeul tău?”, „De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu si-a pierdut curajul si continua să se roage: „O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni si facă-se totul după voia Ta.”

Barbarii i-au smuls barba sfântului si l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea si hainele îi erau numai fâsii. Corpul îi era aproape despuiat si plin de răni dar agarenii nu erau mulŢumiŢi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băŢ încins si l-a înfipt violent în buricul sfântului. Łipetele lui de durere îŢi sfâsiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleasi torturi iar si iar până când tot corpul i s-a contorsionat si membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească si se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva si sângele si tot pământul sub el era rosu. Curând sfântul a lesinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom si trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică si chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii si s-a rugat: „Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaŢa sufletul mucenicului s-a despărŢit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. StareŢa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaste ce vor fi fost împrăstiate pe acel pământ si la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea si-a dat seama că acela era un pământ sfânt si s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape întrun anumit loc. Ea a arătat acel loc unui mester angajat să facă reparaŢii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareŢă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri si s-a întâmplat acelasi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare si a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul si a început să sape în viteză. StareŢa l-a rugat să se linistească si să sape usor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se asteaptă să găsească moastele unui sfânt. Dar la o adâncime de sase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Mesterul s-a albit la faŢă si n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă si să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat si a sărutat moastele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. łesătura era groasă si părea să fi fost Ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaste ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt si la Vecernie, asa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de pasi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la usa bisericii. Erau pasii unui om hotărât si cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: „Cât timp vrei să mă mai lasi aici?”

Atunci a văzut în faŢa ei un călugăr înalt, cu ochii mici si rotunzi si cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică si cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie si frica i-a dispărut. „Iartă-mă,” spuse ea, „Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut si stareŢa a continuat să citească slujba de seară.

În dimineaŢa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăŢat osemintele si le-a asezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd si o candelă în faŢa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulŢumindu-i că a avut grijă de el si spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieŢii lui si mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieŢii lui si prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaste cu dragoste si credinŢă se vindecă de nenumărate boli si infirmităŢi si este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”.

Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obisnuia să-si dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-si sănătatea. Desi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. „Să Ţi se facă o molitfă în faŢa icoanei „Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban si nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut si a doua si a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat si s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele si bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să stie de existenŢa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei si-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria „Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa Ţăranul s-a întors acasă complet sănătos si vindecat de alcoolism.

NoutăŢile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune si mulŢi suferinzi de patima beŢiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faŢa icoanei. MulŢi dintre ei se reîntorceau să aducă mulŢumiri Maicii Domnului pentru vindecare si pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeste molitfa si acatistul Potirul Nesecat în faŢa icoanei pentru cei suferinzi de patima beŢiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri