Mai 4


4 Mai


4- Mai - unsufletortodox


În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars.

Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui DiocleŢian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la niste prieteni crestini, a crezut în El si a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-si toată viaŢa Domnului.

Mostenitorul împăratului DiocleŢian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia si rănindu-se de frumuseŢea ei a cerut-o de soŢie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Vesnic si că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelasi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munŢi în timpul persecuŢiilor împotriva crestinilor si ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis si a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură si însoŢită de un alai de servitori, după cum a fost dorinŢa mamei sale.

Pe drum, prin graŢie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui si i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a Ţâsnit din pământ.

Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia si în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăsit-o pe fecioară au înălŢat rugăciuni de mulŢumire împreună lui Dumnezeu si a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea si-a scos hainele cele preŢioase si si-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-si toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulŢi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se crestineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era crestină si că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată si a dus-o la împărat ca si pe o crestină răspunzătoare de moartea mostenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseŢea fecioarei si a încercat să o convingă să renunŢe la religia ei, promiŢîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soŢie.

Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreŢ, spunîndu-i: „Esti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-Ţi fac voia si urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credinŢa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăŢie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului si a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El si să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”

DiocleŢian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci si a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăstiind un miros puternic de mir în tot orasul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse si păgânii le-au luat si le-au dus undeva în afara orasului. În jurul moastelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieŢuitoare să se apropie de ele. Acestia au păzit moastele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit si o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaste.

În slujba de pomenire a Sfintei MuceniŢe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de „minunate vedenii.” Ea mai este prăznuită si în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuŢiile împotriva crestinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.

Acesta din tinereŢe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, si patimile trupesti supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli si să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuŢă mică, si aflându-se afară de toată tulburarea si strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoŢiei; si răbdând mulŢi ani aspra petrecere, a fost de toŢi lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietăŢile ce stricau seminŢele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, si repejunea râului, ca Elisei, a despărŢit-o si a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare crestin, a dăruit orbilor vedere, si a îndreptat picioarele schiopilor, si alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a linistit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Atos.

Sfântul Nichifor a fost învăŢătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca si romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos si s-a sfârsit din viaŢă înainte de anul 1300. Lucrarea sa „Despre trezvie si păzirea inimii ” se găseste în Filocalie: PreaînŢeleptul mestesug pentru rugăciunea minŢii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.

Acest Parinte a adormit pe vremea împărăŢiei lui Vasile si a lui Constantin, la anul 977, si a lăsat posterităŢii comentarii ale sfintelor scripturi si un Tratat asupra motivelor morŢii lui Iisus Hristos pe Cruce.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor părinŢi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian si Macrovie si a mulŢimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moastelor sfântului si dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, si a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful si iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Monica, mama fericitului Augustin.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. PărinŢii ei erau crestini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcŢionar păgân numit Patritius, aprins din fire si cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soŢi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că stia să tacă, „punînd strajă gurii ei” în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica si Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius si Perpetua. Dar faptul că soŢul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea si-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina si avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare si lacrimile nesfârsite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soŢul ei să se convertească la crestinism înainte de a se stinge din viaŢă. Însă Augustin continua prin viaŢa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită si a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i sa arătat că trebuie să fie blândă si să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o si a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunŢat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însusi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a linistit-o pe mamă spunîndu-i: „Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut.”

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a Ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preŢuiască foarte mult pe Sf. Monica si de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea asa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină si a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă „lucrurile celui rău” si „să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos”. A fost botezat în ajunul Pastilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin si mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia si sfintele ei moaste au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moastele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soŢiilor si mamelor ale căror bărbaŢi sau copii sunt rătăciŢi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri