Mai 31


31 Mai


31- Mai - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treizeci si una, pomenirea sfântului mucenic Ermie.

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind si cărunt de bătrâneŢe, care a petrecut ani buni de viaŢă ostăsească la Comana, în Pont.

Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul. Si fiind prins pentru mărturisirea credinŢei în Hristos si adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe si grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinŢa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost si mai rău chinuit, iar la sfârsit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei si de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârsit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Eusebie si Haralambie, care de foc s-au săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri