Aprilie 24


24 Aprilie


24- Aprilie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de sef de armată, si era de neam got. Si având credinŢa în Hristos, avea grija sfinŢilor ce erau prin temniŢe închisi. Pentru curăŢia vieŢii sale, si pentru nevoinŢa virtuŢilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este crestin a mers la împăratul si lepădându-si centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care lea îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinŢa lui Hristos saptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos si s-au încununat. Si iarăsi si a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniŢă si dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă si asa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei si albeaŢa trupului si rumeneala obrazului, si era părul capului si barba ca de aur lucind, si căutătura ochilor săi poruncitoare si netemătoare, ceea ce îl arăta ostas desăvârsit si viteaz.

Tot în această zi, sfinŢii saptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, si care s-au săvârsit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstresti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, si tămăduia tot felul de boli. Nasterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, si mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa si îngheŢa de frig si de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupesti nicidecum n-a văzut frumuseŢea si întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulŢi ani, si n-a pus încălŢăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinŢă.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat si Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostasi crestini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Si văzând pe oameni cuprinsi de înselăciunea idolească si închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulŢi din credinciosi că, temându-se de chinuri, fugeau si se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt crestini, si pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli si, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Si era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faŢă si i-a zis: „Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanŢuri de fier l-au legat si l-au aruncat în temniŢă. Cu acele lanŢuri ostasul lui Hristos ca si cu niste podoabe de aur împărătesti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Si a fost pus cu dânsul si Valentin. Si iarăsi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Si a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era crestin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el si să se facă o vreme ca si cum ar fi închinător de idoli, ca asa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat si i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinŢa lui Hristos. Si el singur alergând la capiste, si-a băgat mâna sa în foc si către guvernator a zis: „Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Si întrebat fiind de guvernator si sfântul Valentin, iarăsi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaŢi. Si când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinŢi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânsii si sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoseze, fiindcă era încă tânăr. Si asa le-au tăiat capetele sfinŢilor. Si era sfântul Pasicrat de douăzeci si doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie si cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin si alŢi patruzeci.

După sfârsitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit DiocleŢian împăratul ca pretutindenea pe crestinii ce se aflau, mai ales pe cei ŢinuŢi în lanŢuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli si pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daŢi morŢii. În acea vreme acesti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, si ceilalŢi împreună cu dânsii, ca la patruzeci, erau în temniŢă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, si cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit si pentru aceasta i-au prins si i-au legat si în temniŢă i-au închis. Si scoŢându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, si pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat si i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, si cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârsit le-au tăiat capetele, si prin asemenea sfârsit, au primit împărăŢia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 si care s-a săvârsit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinŢe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 si 1643. S-a născut în łara Ardealului, din părinŢi dreptcredinciosi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins mestesugul scrierii frumoase si al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoŢiei. Pentru învăŢătura lui iscusită si pentru viaŢa lui îmbunătăŢită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăŢie împotriva calvinilor abătuŢi de la dreapta credinŢă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărŢi bisericesti de învăŢătură si a cercetat sat cu sat povăŢuind si îndrumând pe fiii săi duhovnicesti. În această luptă nu l-au înfricosat nici ameninŢările, nici oprelistile craiului Ardealului si ale căpeteniilor calvinesti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor si l-au scos din scaun, aruncându-l în temniŢă. Nouă luni a stat sfântul în temniŢă, legat cu lanŢuri grele la mâini si la picioare. Din când în când, era scos din temniŢă la priveliste, înaintea bisericii sale din Bălgrad; si era batjocorit, despuiat de haine si bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniŢă, în schimbul unui preŢ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezasi, iar el a plecat în Moldova si apoi în Rusia, unde a adunat acesti bani pentru despovărarea chezasilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Husilor si după puŢină vreme s-a săvârsit în pace.

Tot în această zi săvârsim si pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVIIlea, în Inăul Ardealului, din părinŢi de neam bun si crestini evlaviosi, Ioan si Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăŢii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăŢătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi si pravila vieŢii mănăstiresti le-a deprins în Mănăstirea Comana din łara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se asezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă si rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinŢa mamei sale si după puŢin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoŢiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însusiri sufletesti, dovedite în vrednicia de protopop, precum si viaŢa sa pilduitoare l-au înălŢat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Stefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăŢie si cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica si să o Ţină în albia dreptei credinŢe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus dusmănia si prigoana căpeteniilor calvinesti si a craiului de atunci al Ardealului. Acestia voiau să strecoare cu viclesug, în cărŢile bisericesti ale românilor, învăŢături rătăcite si pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte si grija pentru Biserică, precum si durerea pentru suferinŢele credinciosilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea Ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea crestinilor asupriŢi de turci. De la Moscova, sfântul sa întors cu multă cinstire. CâŢiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine si a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru niste vini născocite. Cu silnicie si mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoŢându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniŢa craiului si a suferit batjocuri, biciuiri si loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinŢa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit si a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniŢă, dar asa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârsit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinŢa si a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa nevestejită a sfinŢeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri