Aprilie 1


1 Aprilie


1- Aprilie - unsufletortodox


În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

Această preacuvioasă maică a fost din Egipt si mai înainte trăia cu neînfrânare si cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea saptesprezece ani întru necurăŢie, că dintâiasi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinŢe si virtute. Si atâta s-a înălŢat prin nepătimire, cât trecea si apa Iordanului pe deasupra si, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată si înălŢată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulŢi din multe locuri la Ierusalim, a mers si ea împreună cu tineri desfrânaŢi. Sosind acolo si fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezas pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înŢelepciune, si nu va mai sluji vieŢii celei rele, si nici poftelor si dezmierdărilor trupesti. Dobândindu-si dorinŢa după rugăciunea ei, n-a minŢit la făgăduinŢa ce a făcut, ci trecând Iordanul si mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci si sapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească si a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăsit-o si îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru si mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinŢi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, si prunc sărman rămânând după părinŢii săi, a fost crescut de un mos adevărat al său, fiind dat la învăŢătura Sfintelor Scripturi. Si având firească isteŢime, si multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia si grabnica stricăciune a celor vremelnicesti, precum si vesnicia celor ceresti. Pentru aceasta, iesind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, si amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci asa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinŢele chinoviei si săvârsind virtuŢile prin multa smerenie, s-a făcut începător si făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; si ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, si mare si vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulŢime năzuia către el. Unii adică durerile sufletesti prin el curăŢindule, iar alŢii trupesti vindecări dobândind; însă alŢii sufleteste si trupeste de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă si era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea si pe soŢia lui, de asemenea boală pătimind si deznădăjduită fiind de doctori, iarăsi a vindecat-o sfântul, pe care si binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulŢi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulŢită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în BizanŢ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc si în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, si care chinuia pe arhierei si arhimandriŢi cu izgoniri si închisori si cu cumplite bătăi. Atunci si acest minunat bărbat, fiind din pomeniŢii mai sus sfinŢi părinŢi, la felurite chinuri a fost dat, si în închisoare a petrecut până la sfârsitul acelui împărat. Iar după acela împărăŢind Mihail Gângavul, si acesta de aceeasi spurcată credinŢă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, si prin alŢii mult măgulindu-l si îngrozindu-l, nu a reusit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care si izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeste, mulŢimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire si mult nevoindu-se, si de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Gherontie si Vasilid, care prin sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului si dreptului Ahaz.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan si Natalia Plikhanov, s-a născut în orasul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc si tatăl său sa recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Desi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă si copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeŢilor din Polotsk. Si-a completat studiile la Scoala Militară din Orenburg devenind ofiŢer. Mai târziu a terminat si Scoala de OfiŢeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan si, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simŢea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiŢerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie si si-a pierdut cunostinŢa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis si el sa înfricosat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaŢă cu toate păcatele i-a trecut prin faŢa ochilor si l-a cuprins un sentiment de pocăinŢă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îsi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăŢit si colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareŢ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-si pună în bună orânduială treburile lumesti. După alŢi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea si să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost usor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni si avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-si amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soŢie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni si-a terminat de rezolvat problemele si s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareŢ al mănăstirii si l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic si coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice si un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieŢii monastice fiind hirotonit diacon (1902) si preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreste el a răspuns că nu are importanŢă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului si Kazanului (11 aprilie). Desi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraŢilor si surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca si preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaŢii răniŢi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiasi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân si slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, si altele asemenea, în toate împletind stricteŢea cu grija părintească si blândeŢea pentru toŢi cei aflaŢi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toŢi părinŢii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii si al tămăduirii bolilor fizice si psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovnicesti, monahul Inocent Pavlov, îsi aminteste cât de înfricosat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care stia si cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar si de lucruri si persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. „Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poŢi să povestesti si altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărŢile duhovnicesti, îndeosebi VieŢile SfinŢilor. El obisnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărŢi vor avea multe de câstigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieŢii noastre îsi află răspuns în vieŢile sfinŢilor pentru că ele ne învaŢă cum să trecem peste greutăŢi, cum să ne păstrăm credinŢa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmasului si să iesim victoriosi. Desi VieŢile SfinŢilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulŢi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulŢi sfinŢi în pravila sa zilnică si nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaŢa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinŢi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinŢii îl păzeau de necazuri si primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel si a celor cei trei tineri sfinŢi, a plecat din Kazan si nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii si sfântul a simŢit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca si pe cei trei tineri izbăviŢi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei si altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărŢirii de această lume. În aprilie al aceluiasi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie si-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simŢit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii si să se întoarcă la chilia lui. În dimineaŢa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile si părintele si-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovnicesti mai relaxate si nu înŢelegeau sfinŢenia monahismului sau noŢiunea de duhovnic, astfel încât acestia au început a cere reformă si schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziŢii în posturi de conducere si să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraŢilor nou veniŢi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu si-a pierdut râvna si curând mănăstirea si-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulŢi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel si problema financiară. Dar, pe fraŢii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou si l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost si Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moastele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea PărinŢilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaste ale sfinŢilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie si Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 si s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (nasterea Sf. Ioan Botezătorul si celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaste, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moastele sfinŢilor părinŢi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri