Martie 16


16 Martie


16- Martie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a saisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

Sfantul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului si a trăit pe vremea impăratului DiocleŢian. Pornindu-se prigoana impotriva crestinilor, el a iesit impreună cu alŢi crestini din cetate si s-au ascuns intr-o căsuŢă. Fiind căutat insă de inchinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre crestinii de acolo, fiind si de neam ales si intrecand pe mulŢi cu ravna credinŢei sale, a fost in cele din urmă găsit. Si, fiind dus inaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăŢii, a fost spanzurat si strujit intr-atata, incat bucăŢi din carnea lui cădea la pămant. Apoi a fost ars cu făclii aprinse si in cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat in raul Scamandru, luand in chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Acest sfant, văzand că lumea se găseste in primejdia de a se cufunda in idolatrie, infăŢisandu-se inaintea stăpanitorului locului unde trăia, l-a rusinat pe acesta, cu indrăzneala lui cea multă in Hristos. Fiind aruncat la pămant i s-a bătut mai intai trupul si apoi si faŢa cu toiege si a fost chinuit in multe chipuri, după care si-a dat duhul. Moastele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avandu-le la ei se bucură si se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfant era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din Ţinutul Ciliciei si era fiul unui demnitar grec si al unei mame crestine. InvăŢand de la mama lui credinŢa crestină si indeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, cand a ajuns la varsta de optsprezece ani a fost dus de către alŢii inaintea ighemonului locului aceluia. Si neplecandu-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat in inchisoare. Aducandu-si aminte aici de sfatul mamei lui, cand a fost scos din nou si intrebat, a răspuns că stăruie in credinŢa lui si vrea să moară in credinŢa lui Hristos. Deci, fiind aruncat intr-un sac plin de nisip si de serpi veninosi, a fost lăsat in mare si astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârsit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul impăratului Hadrian (117- 138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, incă de pe cand era tanăr, fără nici un fel de invăŢătură fiind, a iubit blandeŢea si linistea, trăind retras de toŢi ceilalŢi, in liniste. Cand a ajuns la varsta de cincisprezece ani, rămanand orfan de părinŢi, părăsind toate s-a dus in regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Si găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvarsită sărăcie de bunăvoie, a rămas langă el priveghind si rugandu-se. Atat de mare erau lipsurile in care trăiau acestia doi, incat de multe ori abia dacă mancau o singură dată la patruzeci de zile. Si intr-o astfel de stramtorare fiind, se bucurau tot atat de mult, ca si cum ar fi luat parte la o masă impărătească. După o oarecare vreme, invăŢătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau si a si făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: „Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” si a rămas acolo. De multe ori iesea si inainta in pustiul cel mai indepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se intorcea din nou la chilia lui. Si infrangandu-si patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a imblanzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era insoŢit intotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcand intr-un spin ascuŢit si acesta intrandu-i adanc in labă, sfantul i l-a scos afară, i-a legat bine laba si astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergand pretutindeni, mulŢime de bărbaŢi si de femei veneau la el, aducand cu ei tot felul de bolnavi si el, cu harul dumnezeiesc care sălăsluia in inima lui si numai cu rugăciunea ii tămăduia pe toŢi de orice boală erau cuprinsi. Lăsand deci pe toŢi acestia să vină la el in pustiu, el trăia mai departe in chilia lui, rugandu-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la raul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai inainte numai rar se aducea, pentru că sfantul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar cand mulŢimea celor ce veneau la el a inceput să fie din ce in ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce in ce mai mult simŢită, de aceea el a construit un mic bazin in care să se adune apa de ploaie, care să poată fi intrebuinŢată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar si bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulŢimea care venise, si după aceasta venind incă si altă mulŢime de oameni, iar sfantul poruncind slujitorului său să scoată apă si pentru acestia, după ce slujitorul s-a dus si nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese intrebuinŢată, sfantul ridicandu-si ochii către cer si suspinand adanc, cu faŢa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: „Du-te, copile, in numele Domnului iŢi poruncesc: scoate apă si imparte celor ce au trebuinŢă”. Si slujitorul ascultand de porunca ce i s-a dat, s-a dus si, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă si a strigat: „VeniŢi cu toŢii să vedeŢi un lucru minunat!” Si alergand cu toŢii si band din destul din apa aceasta foarte curată si rece, s-au minunat si au adus mulŢumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfantul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gandit să aducă el insusi apă de la raul Eufrat, tot asa cum făcea si mai inainte. Deci, in timpul nopŢii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulŢime mare la el si apa terminandu-se, bătranul luand un vas de lut, a pornit spre rau. Nu s-a indepărtat insă nici măcar cat o aruncătură de piatră si s-a inapoiat. Cei care erau de faŢă socotind că bătranul sa inapoiat asa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toŢii intru intampinarea lui. Unul dintre ei luand din mainile bătranului vasul de lut, in care voise să aducă apă si văzandu-l că este plin, a strigat, zicand cu glas mare: „DaŢi toŢi slavă lui Dumnezeu, că braŢele bătranului izvorăsc apă vie!” Deci, alergand cu toŢii la vasul de lut si văzandu-l plin cu apă rece, s-au minunat si au inceput să se tarască la picioarele lui, rugandu-l cu căldură sa inceteze să mai săvarsească un astfel de lucru si să nu-si mai ia asupra-si pentru ei o atat de mare osteneală. Căci ziceau: „Dacă nu s-ar fi intamplat această minune, ai fi adus negresit apă tocmai de la raul Eufrat!” Dar bătranul, căzand si el la pămant, se numea pe sine pămant si cenusă, vierme si tot ce poate fi mai dispreŢuit si numai in felul acesta abia dacă a putut să-i linistească.

In vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfantul aduce el singur apa, i-a trimis bătranului, ca să-l usureze, un animal obisnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, stramtorat de creditorul lui, venind la bătran, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătranul insă neavand nimic altceva cu care să-l ajute, si nelăsandu-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dandu-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: „Vinde-l, copile, plăteste-Ţi datoria si scapă!” Deci, episcopul afland aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicandu-i: „Pe acesta nu Ţi-l dau in dar, ci numai ca să-Ţi care apă; iar cand voi avea nevoie de el, am să Ţi-l iau inapoi!” După puŢină vreme insă, venind la bătran un alt sărac si cerandui ajutor, iar sfantul neavand ce să-i dea, i-a dat asinul. Afland din nou si de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează pană astăzi, pe care umplandu-l cu apă, cu ajutorul unor trimisi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se intoarcă inapoi.

S-a intamplat, apoi, ca in regiunea aceea să se găsească un stalpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea mestesugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatra aruncată de acesta. SimŢindu-se manat de o pornire lăuntrică să se răzbune impotriva celui ce il lovise cu piatra si să se apere impotriva tuturor celor ce săvarseau neoranduială, căci stalpnicul socotea că asa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscand aceasta mai dinainte prin Duhul Sfant, scriind cele ce se cuvine stalpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stalpnicului, văzand leul s-a inspăimantat, cuprins fiind de frică. Dar inŢelegand că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea si a dat-o stalpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinŢă si lăsand răzbunarea in seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducand multe mulŢumiri lui Dumnezeu si slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfantul. Un barbar insă iesindu-i in cale si năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea in ajutor a numelui sfantului, barbarul deodată s-a imblanzit si intinzand mana ca să-si ia arma pe care mai inainte de a se năpusti asupra femeii o infipsese in pămant, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunandu-se deci si el de acest lucru cu totul neobisnuit a alergat si el către sfantul Aninas. Si ajungand la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămanand mai departe pe langă sfant si devenind, cu timpul, un bărbat foarte incercat in viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurandu-se.

Multe alte minuni si lucruri mai presus de fire au fost săvarsite de acest sfant, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că si pe acestea arătate mai sus le-am infăŢisat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci si cinci de ani in sihăstria lui si neplecand catusi de puŢin de acolo, cand a ajuns la varsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai inainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simŢind că i-a venit sfarsitul, a adunat la sine pe toŢi cei care făceau parte din frăŢietatea in fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraŢi, care intrecea pe toŢi ceilalŢi in virtute si a zis: „Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, in locul meu”. Si zicand acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a imbrăŢisat si i-a binecuvantat pe toŢi. După aceasta trăind incă sapte zile, s-a mutat la Domnul in ziua a saisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan.

Teologul din Patmos. Sfantul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, in Bitinia, a fost copilul unor crestini binecredinciosi, Teodor si Ana, si a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tanăr, primind numele de Hristodul („robul lui Hristos” in greceste). A dus mai intai viaŢă călugărească in mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul si ajutorul material al impăratului Alexie I Comneanul (care a domnit in 1081-1118), si asa a zidit in insula Patmos o biserică si o mănăstire in cinstea sfantului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas pană astăzi. Cand insă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfantul a trebuit să se refugieze, impreună cu ucenicii săi, in Evia (Epir), unde a si murit, către sfarsitul secolului al XII-lea (+1093), intr-o zi de 16 martie. Mai tarziu, ucenicii săi au aflat moastele sale intregi, si le-au adus in mănăstirea ctitorită de el in Patmos, unde se găsesc pană astăzi, si sunt izvor de multe vindecări si minuni pentru cei care cer mijlocirea sfantului cu credinŢă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri