Martie 9


9 Martie


9- Martie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinŢilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit si au fost chinuiŢi în cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, desi erau de obarsie din diferite locuri, făceau parte din aceeasi ceată ostăsească. Ei au fost prinsi din pricina mărturisirii credinŢei in Hristos si au fost dusi la cercetare. Dar nelăsandu-se induplecaŢi să jertfească idolilor, mai intai au fost loviŢi cu pietre peste faŢă si peste gură, dar pietrele in loc să-i atingă pe ei, se intorceau si loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osandiŢi, in vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea in mijlocul unui lac, care se găsea in apropierea Sevastiei. Pe cand se găseau in mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaŢa, iesind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de indată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostasii care erau de pază acolo insă a intrat laolaltă cu sfinŢii in lac si l-a inlocuit pe cel plecat, văzand in noapte pe sfinŢi inconjuraŢi de lumină si cununi, pogorandu-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar cand s-a făcut ziuă, sfinŢii care erau lesinaŢi, de abia se mai vedeau sufland. Atunci li s-au frant fluierele picioarelor si au luat cununile muceniciei. Cat de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru acestia si cat de dorită să fie imbrăŢisată se poate vedea si din următoarea imprejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina varstei mai tinere si a puterii trupesti mai sufla incă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate il va indupleca să-si schimbe gandul. Dar mama lui, care in tot timpul cat mucenicii pătimiseră, rămăsese pe langă el, văzand acum pe fiul ei, care era mai tanăr decat toŢi ceilalŢi, se temea ca nu cumva tinereŢea si dragostea de viaŢă să-i insufle in cele din urmă teamă si să se arate nevrednic de ceata si de cinstea celorlalŢi.

De aceea aceasta sta incremenită si cu trupul si cu privirea, uitandu-se la el, in starea in care se găsea, dandu-i curaj si intinzandu-si mainile, in cele din urmă si zicand: Fiul meu preadulce, mai rabdă puŢin, ca să ajungi cu adevărat si fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te infricosa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu iŢi stă Ţie intr-ajutor. Nu vei mai intalni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai invins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă si veselie, din care te vei impărtăsi impărăŢind impreună cu Hristos si vei fi rugător pe langă Dansul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinŢilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei si-au dat sufletele in mana lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducand niste căruŢe si incărcand in ele sfintele lor trupuri le-au pornit către Ţărmul unui rau, care trecea prin apropiere. Si văzand că tanărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla incă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Cand mama lui a văzut insă că rămane singur, a socotit ca lucrul acesta inseamnă ceva mai mult decat moartea ei si a fiului ei. De aceea, neŢinand seama că este femeie slabă si inăbusindu-si in suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el după căruŢele cu trupurile sfinŢilor, intocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, cand l-ar vedea si pe el mort si părăsit impreună cu ceilalŢi.

Dar, in timp ce-l purta astfel pe umere, acesta si-a dat si el duhul. Si atunci mama simŢindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult si sufletul ei a săltat in chip plăcut de sfarsitul fiului ei. Si ducand trupul neinsufleŢit al iubitului ei fiu pană la locul unde se găseau trupurile sfinŢilor, l-a pus deasupra lor si l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se innumere laolaltă cu sufletele celorlalŢi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmasului, aprinzand un foc mare, au ars trupurile sfinŢilor. Apoi, pentru ca nu cumva crestinii să poată lua moastele lor, le-au aruncat in rau.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strans cu toate laolaltă intr-o surpătură, de unde fiind scoase de mainile crestinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăŢie de neinstrăinat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

De indată ce Maximian a luat in maini franele impărăŢiei a si inceput să stăpanească cu asprime părŢile din jurul Nicomidiei, făcandu-se un inflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de ganduri si de băutură i-au aprins odată mania, intocmai ca o flacără puternică impotriva crestinilor. Si atunci, adunand laolaltă pe toŢi sfetnicii si fruntasii din impărăŢia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut in credinŢa crestinilor si nu vrea să se intoarcă la binevoitorii nostri zei, săsi desfacă braul său inaintea tuturora si să iasă din palatul si din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta incă de la strămosi a apucat să cinstească pe zei, si nu un singur Dumnezeu si chiar si acesta răstignit! Si atunci spaimă a cuprins pe toŢi cei ce crezuseră in Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat si felul adevărat in care avea să se arate dreapta credinŢă in Hristos. Căci unii dintre cei de faŢă ascundeau că sunt crestini, iar alŢii se lepădau. CaŢi insă purtau in sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreŢuind chinurile si bătandu-si joc de tiran, aruncandu-si braiele se indepărtau de acolo. Atunci si viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida si braul său, zicand cu glas puternic impăratului: de vreme ce astăzi impărate, mă declar ostas al Impăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-Ţi inapoi braul, cinstea si mărirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neasteptate, impăratul Maximian s-a schimbat indată la faŢă si multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecandu-si ochii si privind posomorat către Urpasian, a strigat intocmai ca o fiară sălbatică, zicand: spanzuraŢi pe ticălosul acesta si zdrobiŢi-i trupul cu vine de bou. Făcandu-se aceasta cu mare grabă si fiind bătut fără de milă, ore intregi, cu vine de bou, sfantul mucenic, isi avea privirile indreptate spre cer si se ruga, nefiind mahnit catusi de puŢin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faŢă: aruncaŢi-l de aici in vreo temniŢă intunecată si bine păzită si lăsaŢi-l acolo singur pană ce mă voi gandi cu ce fel de moarte am să-l pierd.

In timp ce sfantul mucenic se găsea in temniŢă, nelegiuitul impărat a născocit un nou mijloc de tortură; si acesta era o cuscă de fier. Astfel, poruncind ca sfantul sa fie scos din inchisoare, a spus slujitorilor lui să-l inchidă in cuscă si să fie spanzurat cu cusca in sus.

După ce s-a făcut aceasta, iar cusca de fier acoperea tot trupul sfantului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii si cu acelea să fie arsă fără de milă cusca in care se găsea sfantul. Deci, mucenicul cel sfant al lui Hristos găsindu-se spanzurat in cusca aceea de fier si rugandu-se acolo, intr-atat a fost ars, incat toata carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara si s-a amestecat cu pămantul, iar oasele lui s-au făcut intocmai ca praful de pe arie. In felul acesta mucenicul cel sfant al lui Hristos rugandu-se si topindu-se, aerul s-a umplut de mireasma cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, intocmai ca un luceafăr luminos, asa precum unii dintre credinciosii care au fost de faŢă au spus că au văzut. Iar tiranul si nelegiuitul impărat stăruind incă in nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atat pămantul in care cursese carnea topită a sfantului, cat si praful oaselor sale si să fie imprăstiate in mare, in faŢa lui. Toate acestea s-au intamplat in cetatea Nicomidiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă si doi copii, care de sabie s-au săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri