Martie 12


12 Martie


12- Martie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana.

Acest sfant s-a născut din părinŢii Isac si Teodota. Tatăl Său săvarsindu-se din viaŢă in timp ce se găsea mai mare peste Ţinutul eghepelaghiŢilor, el a rămas in grija mamei sale. La varsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Si el si logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaŢa monahală, s-a umplut de dor după această viaŢă. După ce mama lui a murit, lăsandu-i nesfarsită bogăŢie, tatăl logodnicei lui il silea continuu să indeplinească cele randuite in vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă si atat cantecele de nuntă, cat si toate celelalte s-au săvarsit după randuială. Dar după ce fericitul Teofan si soŢia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gandurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimŢit la ceea ce ii cerea soŢul ei, ci l-a incredinŢat că ceea ce avea să facă el va face si ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulŢumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe isi făceau impreună rugăciunile lor de zi si de noapte.

Nelegiuitul impărat Leon, ca si socrul tanărului, auzind acestea, s-a impotrivit cu toată puterea dorinŢei lui. Ceva mai mult, impăratul l-a trimis in cetatea Cizicului, care atunci se zidea, incredinŢandu-l cu supravegherea lucrărilor. Ducandu-se acolo, cinstitul tanăr a adus la indeplinire porunca impăratului, implinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. In anul al douăzeci si unulea al lui, impăratul cel cu nume de fiară si socrul lui incetand din viaŢă, de pe urma morŢii lor nu numai Teofan sa bucurat de libertate, ci si lumea intreagă. Sceptrul impărăŢiei a fost luat mai departe de impărăteasa Irina.

Fiindcă acum isi putea aduce nestingherit gandul la indeplinire, el si-a impărŢit averile la cei lipsiŢi si săraci si pe toŢi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Si dand soŢiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, in Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, in loc de Megalusa, cum se numea mai inainte. Iar el, dandu-se pe sine Domnului, a intrat in mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea in munŢii din Ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stand in chilie isi scotea hrana de pe urma propriilor sale maini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neintrerupt de sase ani. După aceasta, plecand de acolo, s-a dus in asa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a intors iarăsi in Muntele Sigrianei. In al cincizecilea an al vieŢii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieŢii la pat si nemiscat.

După impărăteasa Irina a urmat la impărăŢie Leon Armeanul. Cele intamplate in timpul impărăŢiei acestuia sunt cunoscute de toŢi. El a mers pană acolo cu ticălosia si nelegiuirea lui, incat a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunandu-i: „Vino si te roagă pentru noi, că pornim impotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru că nu se putea misca, a fost luat cu căruŢa, dus pană la corabie si apoi cu corabia adus pană la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faŢa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai instiinŢare spunandu-i: „Dacă vei consimŢi la rugămintea mea, iŢi voi da si Ţie si mănăstirii tale multe bunătăŢi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spanzurătorii si te voi pune inaintea tuturor ca pildă, spre infricosare”. Mărturisitorul Teofan insă i-a răspuns: „Nu-Ţi deserta vistieriile de darurile tale; in ceea ce priveste lemnul spanzurătorii, sau chiar si focul, pregăteste-le incă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, nerusinatul l-a dat in mainile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu stiinŢa lui, pentru că socotea că acesta il va face să-si schimbe gandul, cu puterea intrigilor sale. Sfantul Teofan, fiind dat in seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie si Vah, care se găsea in apropierea palatului, unde a inceput lupta in cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind invins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina inŢelepciunii lui si care l-a incredinŢat de neschimbarea gandului său, plin de rusine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătandu-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neinvăŢat. Si ducandu-se si el inaintea impăratului i-a zis: „O, impărate, mai usor este a inmuia fierul ca ceara, decat să schimbi pe omul acesta in ceea ce doresti tu”.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfantul in palatul lui Elefterie si să fie inchis intr-o incăpere foarte stramtă si intunecoasă, punandu-se si paznici la usă, asa incat să nu poată fi slujit de cineva. Trăind in felul acesta timp de doi ani si apăsat fiind de necazuri si nevoi, a rusinat si cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea in fiecare zi să se supună voinŢei lui, a fost surghiunit in insula Samotrachi. Dar ducerea lui in surghiun, i-a grăbit si plecarea din trup. Astfel, trăind in acea insula numai douăzeci si trei de zile, a răposat acolo, pornind in cuviosie si pace la Domnul. Si cine, oare, ar putea spune de cate binecuvantări s-a umplut locul acela si cate vindecări au inflorit mai tarziu acolo?

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei.

Acesta a trăit in vremea impăratului Iustinian si a fost mai intai monah si egumen al mănăstirii asa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a incredinŢat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la intamplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinŢa lui Dumnezeu, asa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe cand se găsea incă in mănăstire stand in chilia lui si pregătindu-se odată să ia pana si să o inmoaie in cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plangandu-si nenorocirea si rugandu-l pe cuvios să se milostivească si să-l ajute in nenorocirea in care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un inger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faŢă dragostea nesfarsită de oameni care se găsea ascunsă in sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată si mai venind după aceasta si a doua si a treia oară, nu a plecat niciodată cu mana goală, incat după ce sfantului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus si i-a dat plin de osardie, chiar si potirul de argint al mănăstirii. Căci atat de lipsit de răutate si plin de dragoste era faŢă de cei lipsiŢi, incat nu numai că, din lipsa banilor si de pe urma stăruinŢei celui ce-i cerea si care primise de la el tot ce avea, de cate ori venise, nu s-a supărat, căutand să-l urască si să-l alunge, ci a mers pană acolo incat s-a atins si de lucrurile mănăstirii, decat să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobandi cele de care avea nevoie si să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungand la treapta de arhiereu, a arătat si mai departe aceeasi dragoste faŢă de cei săraci. Odată, dand poruncă să fie adusi la masa lui doisprezece săraci, in timp ce se aflau la masă, el a văzut si pe un al treisprezecelea, care i sa arătat numai lui, in timp ce ceilalŢi nu puteau să-l vadă. După chipul infăŢisării si după miscările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfantului deosebit de ceilalŢi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a intrebat care este numele lui si cine este de a venit si el acolo. Acela insă i-a răspuns că nu este ingăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un inger, care mai inainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani si care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el si să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput in mestesugul scrisului si cunoscand toată inŢelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăŢilor omenesti si cu inŢelepciunea cuvintelor, ci si cu ajutorul Duhului Sfant, asa cum după incetarea lui din viaŢă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de cate ori sfantul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca si cum i-ar fi arătat si l-ar fi indemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungand pană in locurile indepărtate ale Apusului, sfantul Grigore a petrecut invăŢand si aducand la Hristos neamul saxonilor, pentru care acestia se duc la Roma cea veche, unde se găseste ingropat trupul său, cinstindu-l in fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăsi, că el este cel ce a hotărat ca să se săvarsească de către romani Sfanta Liturghie si in post, alcătuind Liturghia celor mai inainte sfinŢite, care se săvarseste si in zilele de acum.

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârsit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit si el in această zi) si fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el insusi preot, foarte ravnitor in funcŢia sa.

Cand poporul evreu era aproape de pămantul făgăduit, după ce Sfantul Prooroc Moise (prăznuit in 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii si madianiŢii au fost cuprinsi de frică si invidie. Nevrand să se bazeze pe propria lor forŢă, acestia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Insă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel incat acesta a renunŢat la blestem, văzand că Domnul vrea să-i binecuvanteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se inchine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor si a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. CeilalŢi, văzand mania lui Dumnezeu s-au căit si s-au intors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit si a adus intre fraŢii săi o madianită, in ochii lui Moise si in ochii intregii obsti a fiilor lui Israel, cand plangeau ei la usa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de manie, a intrat in cortul lui Zimri si l-a ucis pe acesta dar si pe femeie cu o lance.

„Si a grăit Domnul cu Moise si a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mania Mea de la fiii lui Israel, ravnind intre ei pentru Mine, si nam mai pierdut pe fiii lui Israel in mania Mea; De aceea spune-i că voi incheia cu el legămantul Meu de pace, si va fi pentru el si pentru urmasii lui de după el legămant de preoŢie vesnică, căci a arătat ravnă pentru Dumnezeul său si a ispăsit păcatul fiilor lui Israel”. (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca si căpetenie a oastei israeliŢilor si sau ridicat impotriva moabilor bătandu-i pentru necredinŢa si trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales in unanimitate Inalt Preot. Inalta preoŢie, după promisiunea Domnului, a continuat si pentru urmasii săi. Sf. Finees a murit la o varstă inaintată, in jurul anului 1500 i.C.

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinŢi mucenici, care prin foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârsit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut in anul 949 in Galteea (Paflagonia) si a studiat in Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră in avocatură si pentru o scurtă perioada tanărul a ocupat o poziŢie inalta la curtea imperială. La varsta de 14 ani l-a intalnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adanc dezvoltarea spirituală. Tanărul a rămas in lume pentru mai mulŢi ani, pregătindu-se pentru viaŢa monahală sub ascultarea părintelui, iar cand a implinit 27 de ani a intrat in mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tanărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit in 5 martie) pe langă alŢi scriitori spirituali. El a citit acele cărŢi cu atenŢie si punea in practică ceea ce citea. In mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu „Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). In primul rand, trebuie să-Ţi asculŢi constiinŢa si să faci ce-Ţi spune ea, dacă doresti să-Ţi vindeci sufletul. In al doilea rand, numai prin indeplinirea poruncilor poŢi atrage asupra ta harul Sfantului Duh. In al treilea rand, cel ce se roagă numai trupeste fără cunostinŢa spirituală este ca si orbul care a strigat, „Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Cand orbul si-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseŢea duhovnicească si a incercat să o dobandească. Pe langă pravila dată de părintele său, constiinŢa ii spunea să mai adauge caŢiva psalmi si metanii, repetand constant „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-mă!” BineinŢeles că si-a ascultat constiinŢa.

In timpul zilei ajuta oamenii nevoiasi care locuiau in palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzandu-l miezul nopŢii la rugăciune. Odată, in timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborat asupra lui, inundand camera. N-a văzut decat lumina in jurul său si nu a mai simŢit pămantul de sub el. I s-a părut că el insusi s-a transformat in lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri si a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintai, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La sapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat in mănăstire, unde a inăsprit postul si privegherea, invăŢand lepădarea de sine. Vrăjmasul mantuirii noastre i-a ridicat pe fraŢii din mănăstire impotriva Sf. Simeon, care era indiferent la laudele sau reprosurile altora. Datorită nemulŢumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns in schima monastică acolo, inăsprindu-si nevoinŢele duhovnicesti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor sfinŢilor părinŢi, precum si prin conversaŢiile pe care le purta cu sfinŢi părinŢi, el a atins un nivel duhovnicesc inalt imbogăŢindu-si cunostinŢele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas si a rămas in funcŢie timp de 25 de ani. El a reparat si restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenŢei fraŢilor si a impus ordine in viaŢa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfantul să o respecte, a adus multe nemulŢumiri in randul fraŢilor. Odată, după Sf. Liturghie, caŢiva călugări lau atacat si aproape că l-au omorat pe Sfantul Simeon. Cand patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire si vroia să-i predea autorităŢilor civile, Sf. Simeon a cerut ca acestia să fie trataŢi cu blandeŢe si să fie lăsaŢi să trăiască in lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon si-a dat demisia din funcŢia de egumen in favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva langă mănăstire, in liniste. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar in Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecŢiunii duhovnicesti si lupta cu patimile si gandurile rele. El a scris si instrucŢiuni pentru călugări: „Capitole teologice si practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” si un „Tratat despre credinŢă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet crestin, scriind „Imnuri despre iubirea divină,” care conŢin in jur de 70 de poezii pline de meditaŢii religioase profunde.

InvăŢăturile nepreŢuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minŢii si despre lupta duhovnicească i-au adus numele de „Noul Teolog.” Aceste invăŢături nu au fost creaŢia Sf. Simeon, ci pur si simplu fuseseră uitate in timp. Unele dintre ele păreau ciudate si de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităŢile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfarsit prin a fi exilat din oras. El a traversat stramtoarea Bosfor si s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

In anul 1021 sfantul a adormit in pace intru Domnul. In timpul vieŢii sale a primit darul facerii de minuni si chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care si găsirea miraculoasă a icoanei sale.

ViaŢa a fost scrisă de discipolul si ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade in perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri