Organele competente de administrare a averii bisericesti


6. Organele competente de administrare a averii bisericesti

Administrarea averii comunitare s-a făcut mai întâi de către Sfinţii Apostoli, apoi de cei instituiţi de ei în diversele comunităţi: episcopi, presbiteri, etc. Constituţiile Apostolice (II, 25, 27, 35) nu îngăduie să se ceară socoteală episcopului pentru felul cum administrează şi întrebuinţează averea Bisericii pe motiv că acesta va răspunde în faţa lui Dumnezeu. Canonul 38 apostolic impune episcopului să administreze averea Bisericii ca şi cum ar fi supravegheat de Dumnezeu. I se îngăduie să ia numai ceea ce îi este de folos lui fără a da şi rudelor.

Organele administrării averii bisericeşti sunt:

a) Episcopul specificat cu această obligaţie nu numai de canoanele 38, 40 şi 41 apostolice, ci şi de canoanele sinoadelor locale. Astfel prin canonul 7 al Sinodului de la Gangra s-a hotărât ca tot ceea ce se face cu privire la rodirile aduse pentru Biserică să se facă numai cu aprobarea episcopului, cei care nu vor respecta această rânduială fiind ameninţaţi cu pedeapsa anatemei. La fel dispune şi canonul 8 al aceluiaşi sinod în privinţa celor care ar da sau ar primi din rodirile destinate Bisericii, fără de episcop. Aceste canoane menţionează însă şi o persoană rânduită pentru purtarea de grijă a carităţii, adică pe econom. De asemenea canonul 24 Antiohia a prevăzut pentru episcop dreptul de administrare a averii bisericeşti, precum şi separarea bunurilor episcopului de cele ale Bisericii cu ştirea preoţilor şi diaconilor, iar canonul 25 Antiohia precizează că episcopul care ar chivernisi averea Bisericii fără ştirea preoţilor şi diaconilor şi ar păgubi pe ascuns gestiunea Bisericii, acela să dea seama înaintea Sinodului eparhiei (mitropoliei).

b) Parohiile s-au organizat ca persoane juridice abia pe vremea lui Constantin cel Mare, când li s-a dat dreptul să posede patrimoniu. Îndată ce o Biserică este declarată parohie de autoritatea competentă, administrarea averii acestei parohii revine de drept preotului instituit ca paroh. Această administraţie ia astfel un caracter local, iar dependenţa faţă de episcop se mărgineşte numai la un control preventiv şi la supravegherea pe care episcopul este dator să o exercite asupra tuturor bisericilor şi aşezămintelor religioase din eparhie. Dar, din această independenţă a parohiei şi din caracterul de permanenţă pe care-l dobândeşte preotul paroh după ce este instalat de către episcop nu trebuie să se ajungă la concluzia că preotul paroh poate să facă complet abstracţie de episcop, în măsurile pe care le ia pentru administrarea averii bisericeşti a parohiei. Căci dacă episcopul nu poate face nimic mai de seamă fără voia preoţilor şi diaconilor (can. 24 Antiohia) şi fără aprobarea mitropolitului (can. 34 apost.), când este vorba de grevarea sau înstrăinarea averii bisericeşti, cu atât mai mult preotul paroh nu poate face ceva fără avizul episcopului respectiv.

c) Diaconul este menţionat cu atribuţii de administrator al averii bisericeşti ca ajutor al episcopului, iar din secolul IV ca ajutor preotului. În secolul V apare pe lângă episcop, ca ajutor la administrarea averii bisericeşti, economul, care trebuind să fie ales dintre clerici (can. 8 IV), era instituit dintre diaconi.

d) Economul este amintit pentru prima dată de Teofil al Alexandriei (412) în canonul 10, dispunând aşezarea unui econom al Bisericii cu acordul întregii preoţimi. Economii sunt menţionaţi de două legi ale împăraţilor romano-bizantini: prima, dată de împăratul Honoriu în anul 398 (Codex Theodosianus IX, 45, 3); iar a doua de Teodosie II şi Valentinian II în anul 434 (Codex Theodosianus V, 3, 1). Atribuţiile sunt specificate în canonul 26 al Sinodului IV ecumenic.

Economul, cleric sau mirean rămâne în dependenţă de episcop (can. 24 IV) şi răspunde cu propria avere dacă ar produce pagube averilor bisericeşti.

Epitropii, ca şi economii, sunt numai organe de administrare a averii bisericeşti, iar nu gestionari, reprezentanţi de drept ai Bisericii. Administrarea averii n-o poate avea decât autoritatea care reprezintă subiectul proprietăţii bisericeşti, adică – la eparhie, episcopul, iar la parohie, preotul paroh. În Biserica Ortodoxă Română, episcopul e ajutat de Consiliul eparhial, ca organ executiv al Adunării Eparhiale, iar preotul de Consiliul parohial, ca organ executiv al Adunării Eparhiale, care deleagă “unu, doi sau trei dintre membrii săi aleşi spre a îndeplini sarcinile de epitrop fixate de Consiliu, cu aprobarea protopopului” (art. 65 Statut), “epitropul fiind administratorul averii parohiale cu controlul parohului” (art. 66 Statut).

Anunțuri