Temeiurile si formele proprietatii


3. Temeiurile si formele proprietatii

Sfinţi Apostoli înţelegând bine cuvântul Domnului: “iubeşte pe aproapele tău” şi propovăduindu-l au pus dragostea de oameni la temelia lucrării lor. Ei au zidit pe această temelie şi au rânduit după ea orice raporturi din sânul obştilor creştine, inclusiv raporturile patrimoniale sau de avere (bunuri). Urmarea firească a situaţiei create şi acceptarea de ei în mod liber era nu numai calda comuniune spirituală dintre ei, ci şi întrajutorarea frăţească în nevoile vieţii. Dar aşa cum se prezenta alcătuirea socială a Bisericii primare, întrajutorarea membrilor ei nu putea lua iniţial decât forma milosteniei. Expresia milosteniei au fost agapele. În forma în care au apărut ele reprezentau doar un mijloc provizoriu la care s-a recurs în prima etapă a organizării vieţii sociale creştine. Mărturia milosteniei practicată prin agape o avem chiar în episodul alegerii celor şapte diaconi destinaţi “să slujească meselor” (Faptele Apostolilor 6:1-6).

Pe lângă aceasta, Sfinţii Apostoli n-au ezitat să-i îndrume pe creştini ca să facă al doilea pas în organizarea obştii creştine primare, de la milostenie la proprietatea comună. Aşa a luat fiinţă a doua formă de organizare socială a comunităţii din Ierusalim, prin adoptarea proprietăţii comune. Despre această formă găsim mărturie atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile multor Sfinţi Părinţi, între care se pot enumera: Sfântul Clement Alexandrinul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ciprian, Sfântul Ambrozie, Fericitul Augustin şi alţii.

Odată cu obţinerea libertăţii de credinţă în secolul IV s-a favorizat abandonarea formei primare de organizare bazate pe proprietatea obştească şi s-a însuşit organizarea comunităţii fără proprietate de obşte, dar asistenţă socială obligatorie. Această formă de organizare s-a generalizat din secolul IV şi a fost legiferată ca forma cea mai potrivită atât pentru interesele Bisericii cât şi pentru cele ale Statului.

Anunțuri