Riscul de tulburari si boli digestive


Riscul de tulburari si boli digestive

In cadrul tulburarilor generale date de fumat se inscriu si tulburarile digestive, putand favoriza pana la urma si aparitia sau agravarea unor boli bine cunoscute ale esofagului, stomacului si intestinelor.

Fumatul este recunoscut ca un mijloc de strangulare a poftei de mancare, substantele toxice din fumul de tigara alterand de fapt chimismul salivar si gastric si ducand la o diminuare a acestui simt natural. Femeile, in mod special, invoca aceasta virtute a fumului de tutun pentru a justifica faptul ca, asezandu-se la masa, in loc de aperitiv, isi aprind o tigara. Si unii barbati procedeaza la fel. Este desigur, o eroare pentru ca fumul nu diminueaza atat pofta de mancare, cat mai ales capacitatea de digestie a alimentelor, favorizand instalarea gastritelor, ulcerului gastroduodenal s.a. si chiar a cancerului stomacal, net mai frecvente la fumatori decat la nefumatori. In cazul cand aceste boli exista deja, ele sunt agravate de fumat. Fumul toxic diminueaza de asemenea sensibilitatea papilelor gustative, alterand gustul mancarurilor si posibilutatea de a distinge nuantele de gust.

Aparitia unor boli stomatologice ca inflamatiile mucoasei gurii, gingivitele, cariile dentare, hipersalivatia s.a. sunt favorizate si ele de fumat, contribuind la tulburarile digestive ale fumatorilor. Prin intermediul sistemului nervos central si vegetativ, fumatul influenteaza si tranzitul si digestia intestinala ducand la fenomene de colita spastica sau enerocolita cronica. Se pot produce de asemenea contractii ale veziculei biliare, tulburari in secretia pancreatica, iritatii ale hemoroizilor si, ceea ce este mai grav, incarcari toxice ale celulei ale celulei hepatice care nu mai poate face fata decat cu greu functiei sale de detoxifiere a organismului.

Daca la actiunea daunatoare a fumatului se mai adauga si aceea a alcoolului – si cele doua practici merg adeseori mana in mana – tulburarile susmentionate si suferintele legate de ele devin si mai accentuate. in general fumatorii si, cu atat mai mult, fumatorii alcoolici cu o vechime mai mare de 10 ani sunt niste oameni chinuiti tot restul vietii sau atata timp cat continua sa fumeze, de tot feluri de tulburari digestive (crampe, arsuri, balonari etc.), care le strica linistea si dispozitia de munca.

Si aceasta numai pentru motivul ca s-au antrenat, fara sa-si de-a seama ce fac, intr-o practica plina de riscuri care ii impiedica, intre altele, si de la o alimentatie rationala. Fostii fumatori, care au abandonat definitiv fumatul, au senzatia de renastere la o noua viata atunci cand scapa de toate aceste ponoase si isi recapata gustul si functia normala a digestiei, baza starii generale bune a organismului.

Anunțuri