Sinodul ecumenic


1. Sinodul ecumenic

Sinodul ecumenic este organul suprem de executare a puterii bisericeşti în toate problemele legate de dogme sau credinţă, de canoane, cult şi organizare bisericească. Sinodul ecumenic reprezintă autoritatea supremă care poate legifera orice problemă bisericească, hotărârile sale fiind obligatorii pentru întreaga Biserică creştină.

Pentru ca să existe un Sinod ecumenic trebuie să se îndeplinească unele condiţii interne şi externe.

Condiţiile interne sunt:

a) Întreaga Biserică creştină trebuie reprezentată la Sinod prin episcopii cu hirotonie validă şi cu succesiune neîntreruptă;

b) Întreg episcopatul trebuie invitat la sinod. În cazul neparticipării unor episcopi aceştia trebuie să-şi dea votul prin alţi episcopi care să-i reprezinte:

c) Toţi participanţii la sinod au drept de vot egal şi deliberativ;

d) La sinod mai pot participa preoţi şi diaconi, dar numai cu drept de vot consultativ; de asemenea, mai pot participa şi autorităţile de stat, dar fără a avea drept de vot consultativ.

Condiţii externe:

a) Problemele discutate la Sinodul ecumenic trebuie să intereseze întreaga Biserică creştină. Ele pot fi dogmatice şi canonice sau de administraţie bisericească, de cult şi de organizare. Hotărârile elaborate de Sinodul ecumenic în materie de credinţă se numesc dogme; iar în materie de cult de organizare şi administraţie bisericească se numesc canoane. Dogmele nu se pot modifica, întrucât în asemenea caz s-ar modifica însuşi credinţa. Ele au fost elaborate pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii şi nu în afara lor. ele se pot eventual întregi acolo unde nu au fost stabilite clar şi precis şi numai în măsura în care adausul nu afectează conţinutul lor anterior.

Canoanele ca hotărâri ale Sinoadelor ecumenice în materie de cult, organizare şi administraţie bisericească se pot modifica, întrucât aceste hotărâri au privit Biserica unor anumite secole, adică ele au ţinut seama de epoca istorică respectivă, de momentul istoric care l-a trecut şi Biserica.

b) Hotărârile să fie primite de întregul episcopat al Bisericii, adică şi de episcopii care nu au participat la Sinod. Istoria celor şapte sinoade ecumenice ne arată că aceste condiţii au fost respectate totdeauna şi ele formează condiţiile absolut necesare pentru ţinerea şi recunoaşterea unui sinod, ca Sinod ecumenic.

După actele sinoadelor ecumenice şi în sensul condiţiilor amintite, în cercul de competenţă al atribuţiilor unui Sinod ecumenic, intră dezbaterea şi hotărârea următoarelor probleme:

  1. Definirea dogmelor de credinţă în baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii şi expunerea lor în formă de mărturisiri (Simboale de credinţă) sau definiţii (can. 7, III ec.).
  2. Judecarea învăţăturilor noi de credinţă apărute în diferite Biserici (can. 1, II ec.; can. 1, III ec.
  3. Examinarea şi întărirea Tradiţiei bisericeşti precum şi înlăturarea tradiţiilor false (can. 1, 2 Trulan).
  4. Revizuirea canoanelor date de sinoadele anterioare (can. 1, IV ec.; 8, 16, 25, 29 Trulan).
  5. Stabilirea de norme în legătură cu organizarea şi administrarea întregii Bisericii cu privire specială la stabilirea drepturilor bisericilor particulare (can. 6, 7 I ec.; 2, 3, II ec.; 8, III ec.; 28, IV ec.; 36, 39 Trulan).
  6. Stabilirea gradelor şi drepturilor ierarhiei bisericeşti (can. 4, 6, I ec.; 12, 28, IV ec.).
  7. Exercitarea supremei puteri judecătoreşti asupra conducătorilor bisericeşti şi chiar asupra bisericilor particulare (can 12, 13, 32, 55, 81, Trulan).
Anunțuri