Originea si perpetuarea puterii bisericesti


2. Originea si perpetuarea puterii bisericesti

Deşi Mântuitorul Hristos chiar după înălţarea Sa la cer a rămas capul suprem şi nevăzut al Bisericii, totuşi a trebuit să dea Bisericii şi o organizaţie corespunzătoare nu numai cu scopul şi cu caracterul ei supranatural, ci şi cu natura ei omenească. Deci, a trebuit să instituie în Biserică o autoritate de conducere omenească, care, ţinând seama de învăţăturile şi de poruncile date de Mântuitorul să conducă Biserica cu ajutorul Sfântului Duh,  întrebuinţând în mod nemijlocit şi mijloace proprii potrivit scopului său. Mântuitorul Hristos a realizat acest lucru când a instituit organe anumite pentru a realiza acest scop. Astfel, Mântuitorul Hristos a dat Sfinţilor Apostoli însuşirea specială, adică puterea sau dreptul de a folosi mijloace conferite de El.

“Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:18-20). Prin aceste cuvinte Mântuitorul Hristos a dat Apostolilor puterea de a învăţa, de a sfinţi – sau administra Sfintele Taine şi puterea de a conduce. Apostolii după Înălţarea la cer a Mântuitorului şi Pogorârea Duhului Sfânt, au exercitat puterea bisericească atât în comun, ca adunare sau sinod al apostolilor, cât şi numai câţiva dintre ei. Transmiterea puterii au făcut-o Apostolii prin instituirea unor anumite persoane prin punerea mâinilor şi chemarea Duhului Sfânt . Aceste persoane se numesc episcopi şi apoi prezbiteri, care exercită puterea bisericească fiind subordonaţi episcopilor. Tot astfel, participă la exercitarea puterii bisericeşti, dar într-o măsură mai restrânsă, diaconii, în urma plenitudinii puterii primite de la Mântuitorul Hristos

Anunțuri