Notiunea de cler, ierarhie si preotie si expresiile derivate din ele


1. Notiunea de cler, ierarhie si preotie si expresiile derivate din ele

Biserica, ca Trupul tainic al lui Hristos, cuprinde pe toţi aceia care au primit botezul în mod valid şi care toţi laolaltă caută să realizeze scopul pentru care ea a fost întemeiată, şi anume mântuirea credincioşilor ei.

După învăţătura canonică fundamentală a Bisericii Ortodoxe, membrii Bisericii se împart în două categorii. Prima categorie este formată din acele persoane care printr-un act sacramental deosebit, prin punerea mâinilor şi prin chemarea Duhului Sfânt asupra lor, adică prin preoţie, au fost înzestraţi cu însuşiri proprii de a conduce Biserica, adică de a învăţa pe credincioşi, de a administra Sfintele Taine şi de a păstra ordinea externă în Biserică. Această categorie a  primit, începând cu secolul al II-lea, denumirea specială de cler. A doua categorie o formează aceea a laicilor sa a mirenilor, din care fac parte toţi membrii Bisericii, care prin botez au devenit membrii ei, fiind îndreptăţiţi de a lua parte la tot ceea ce priveşte viaţa bisericească.

Începând cu secolul al III-lea apare o nouă categorie de membrii numită monahi şi care se deosebeşte atât de starea clericală cât şi de cea a laicilor. Aceştia pot deveni membrii ai clerului numai dacă primesc, ca şi laicii, vreun grad ierarhic.

Sub numele de cler se înţelege totalitatea slujitorilor bisericeşti care sunt instituiţi prin hirotonie. Înţelesul acestui cuvânt nu a fost de la început acela pe care-l are astăzi.

Prin cler s-a înţeles iniţial totalitatea slujitorilor Bisericii indiferent de starea harică în care se găseau, adică din cler făceau parte atât slujitorii bisericeşti de instituire divină: episcopii, preoţii şi diaconii, cât şi toţi ceilalţi slujitori creaţi de către conducerea bisericească după trebuinţă, adică ipodiaconii, exorciştii, lectorii, etc., cu alte cuvinte gradele zise inferioare. În sfârşit, cuvântul cler, ca şi cuvântul ierarhie, sunt folosite câteodată în înţeles egal cu acela de preoţie sau de preoţime.

Cuvântul cler are înţelesul originar de soartă. El mai are şi înţelesul de ales prin soartă şi acesta este sensul lui şi mai vechi, legat de radicalul din care derivă şi anume de verbul ??? care înseamnă a chema. Deci, cuvântul ??? are înţelesul de chemat prin soartă, de unde şi înţelesul devenit curent de ales prin soartă sau prin tragere la sorţi. Deci, prin cuvântul cler trebuie să înţelegem alegerea sau chemarea şi tocmai în acest înţeles s-a adoptat cuvântul cler pentru a designa totalitatea celor care sunt chemaţi sau aleşi de soartă pentru slujirea preoţească.

Cuvântul ierarhie este format din două cuvinte ??? şi ???, cel dintâi însemnând sfântă, iar cel de-al doilea, căpetenie sau conducere. Deci, cuvântul ierarhie are înţelesul originar de conducere sfântă sau de căpetenie sfântă. În acest înţeles, el s-a potrivit spre a fi folosit în Biserică, pentru a exprima noţiunea de cler sau pe aceea de preoţie.

Cuvântul preoţie are înţelesul de stare harică superioară stării comune a oamenilor simpli, laici sau profani, care se creează prin conferirea harului sfinţitor. Cuvântul însuşi vine de la grecescul ???, care are înţelesul de bătrân, de căpetenie, de conducător. Cu acest înţeles de căpetenie, de conducător religios s-a folosit şi în Biserică cuvântul preot. Iar de aici cuvântul preoţie a dobândit însemnarea de stare reprezentată de către conducătorii religioşi şi anume de totalitatea acestor conducători din toate treptele instituite prin hirotonie şi adică treapta arhieriei, a preoţiei şi a diaconiei.

Privită în totalitatea ei, preoţia constituie şi o stare aparte între membrii Bisericii, care se numeşte şi starea clericală, starea preoţească sau cinul preoţesc. Din această stare fac parte numai trei trepte: arhieriei sau episcopatului, treapta preoţiei şi a diaconiei. Toate celelalte trepte care au la bază hirotonia în vreuna din aceste trei, sunt derivate din ele prin lucrarea omenească, şi se numesc trepte de instituire bisericească. Dar pe lângă treptele de instituire bisericească, care au la bază hirotonia, mai sunt şi alte trepte de instituire bisericească, la baza cărora nu stă actul hirotoniei în nici una din cele trei trepte ale preoţiei de instituire divină. Acestea nu fac parte din preoţie, ci numai cele care au la bază hirotonia.

Anunțuri