Sanctiunea normelor canonice


16. Sanctiunea normelor canonice

O problemă cu totul deosebită,  care se pune în legătură cu normele canonice este aceea a sancţiunii acestora, dacă acestea au sau nu sancţiuni externe.

Dacă înţelegem prin sancţiuni numai mijloacele de constrângere externe pe care le foloseşte practica judiciară în scopul impunerii respectului legilor şi a pedepsirii celor care le încalcă, atunci vom spune că legile bisericeşti nu au astfel de sancţiuni. Din această cauză unii au constat caracterul juridic al legilor bisericeşti, văzând în lipsa sancţiunilor externe, lipsa unui element esenţial al legii de drept. Totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa, deoarece nici legilor bisericeşti nu le lipsesc sancţiunile. Acestea sunt şi nu pot fi altfel decât numai de natura religioasă şi morală. Ele exercită o presiune şi o constrângere numai prin conştiinţă. Şi totuşi, nici în mod direct, nici în mod indirect, sancţiunea sau constrângerea externă nu constituie un element esenţial al legii de drept. Dovadă că acest lucru e adevărat o oferă două categorii importante de legi de drept cărora le lipsesc sancţiunile externe dar care din lipsa acestor sancţiuni nu sunt mai puţin considerate legi de drept, decât toate celelalte. Acestea sunt legile dreptului internaţional şi legile bisericeşti.

Sancţiunile bisericeşti se numesc în limbaj comun pedepse, sau în limbaj specific bisericesc, unele pedepse mai mici se numesc canoane sau epitimii. Pedepsele bisericeşti au totdeauna în vedere scopul general al normei canonice şi, indiferent de gravitatea lor, ele nu urmăresc “moartea păcătosului” ci “îndreptarea lui”.

Anunțuri