Colectiile romanesti


III. Colectiile romanesti

Cele care reprezintă un deosebit interes cărturăresc şi istoric-documentar sunt următoarele:

a) Extras din Vasilicale sau Pravila lui Alexandru cel Bun. Aceasta este prima colecţie de legi despre care se face amintire că ar fi existat pe teritoriul patrie noastre. Despre existenţa ei ne vorbeşte Dosoftei, Mitropolitul Moldovei şi Dimitrie Cantemir în lucrarea sa Descrierea Moldovei, partea a II-a Politica, XI Despre legile provinciale-locale ale Moldovei.

b) Sintagma alfabetică a lui Matei Vlastares. În Ţările Române, primele manuscrise cunoscute ale Sintagmei datează de la mijlocul secolului al XV-lea şi provin, după toate probabilităţile, de la Sfântul munte Athos, prototipurile celor slave fiind aduse chiar de pe vremea lui Alexandru cel Bun, fără să fie exclusă posibilitatea cunoaşterii Sintagmei prin intermediul bulgarilor şi sârbilor, care cunoşteau de mult acest cod. Dintre exemplarele în manuscris ale Sintagmei în limba greacă amintim următoarele:

  • Manuscrisul grec al Sintagmei alfabetice din 1342 este o copie făcută la câţiva ani după alcătuirea sa. A circulat în Moldova şi Ţara Românească. Important este că acest exemplar conţine şi un Glosar latin-grecesc, care constituie originalul după care s-a alcătuit Glosarul latin-slav din copiile slavoneşti ale Sintagmei.

  • Manuscrisele Sintagmei aflate în Biblioteca Academiei; patru manuscrise ale Sintagmei păstrate în Biblioteca Mitropoliei din Iaşi.

Din mulţimea de manuscrise slavo-române ale Sintagmei care au circulat pe teritoriul ţării noastre şi ne sunt cunoscute, menţionăm următoarele:

  1. Pravila de la Târgovişte din 1451 este prima pravilă ca vechime cunoscută ca existând la noi scrisă în Ţara Românească, la anul 1451 la Târgovişte de către grămăticul Dragomir din porunca domnitorului Vladislav la Ţării Româneşti.
  2. Copia Sinopsei Sintagmei de la mănăstirea Bistriţa-Oltenia a fost scrisă din porunca lui Vladislav al II-lea, între anii 1449-1454 sau 1449-1480. Se păstrează la muzeul de istorie din Moscova.
  3. Pravila de la mănăstirea Neamţu din 1472 sau 1474. Se mai numeşte şi Pravila cea Mare. S-a copiat de ieromonahul Ghervasie de la Neamţ la 22 aprilie 1472 pentru Ştefan cel Mare. Se păstrează la Biblioteca Academiei.
  4. Pravila de la Putna, 1475 este scrisă de ieromonahul Iacob şi se află la Biblioteca Universităţii din Moscova.
  5. Copia manuscris a lui Damian din 1495 alcătuită la dorinţa lui Ştefan cel Mare pentru Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi. Manuscrisul a ajuns apoi la mănăstirea Hopovo (Serbia) unde a fost cercetat de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Se află la muzeul din Petersburg.
  6. Pravila din secolele XV-XVI se găseşte la Cluj în Biblioteca Universităţii.
  7. Pravila de la mănăstirea Bistriţa-Oltenia din secolul XVI donată mănăstirii de “Cheaghina Despina” doamna lui Neagoe Basarab. Se păstrează la Biblioteca Academiei.
  8. Pravila moldoveană din secolul XVI. Codicele acesta cuprinde Letopiseţul de la Putna, Cronicele lui Macarie, Eftimie, şi Azarie, precum şi Sintagma lui Matei Vlastares. Reprezintă prima treaptă în “românizarea” textelor juridice din ţara noastră.
  9. Pravila copiată la 1 Mai 1606 la mănăstirea Suceviţa. Manuscrisul a fost alcătuit la dorinţa lui Ieremia Movilă şi porunca Mitropolitului Teodosie Barnovschi. Se păstrează la Liov.
  10. Pravila de la Dragomirna din 1611 tipărită prin grija Mitropolitului Anastasie Crimca.

c) Nomocanoane cuprinzând Pravila Sfinţilor Părinţi, cu extrase din legile de stat bizantine privitoare la Biserică, în limba slavonă şi română.

Cele mai importante sunt următoarele:

  1. Pravila de la Bisericani din 1512. Această Pravilă a fost scrisă la dorinţa lui Bogdan Vodă (1504-1527), fiul lui Ştefan cel Mare, de către un copist anonim în mănăstirea Neamţ, pentru mănăstirea Bisericani, iar un fragment de la sfârşit a fost scris de către ieromonahul Nicodim.
  2. Pravila de mănăstirea Neamţ din 1557 scrisă la porunca Mitropolitului Grigorie. Se aseamănă mult cu textul Pravilei de la Govora.
  3. Pravila de la mănăstirea Putna din 1581 a fost alcătuită de Lucaci. Cuprinde trei părţi: text slavon, text slavon cu traducere românească şi exclusiv text românesc. Pravila ritorului Lucaci are o importanţă deosebită deoarece este cel mai vechi manuscris juridic românesc, precum şi cel mai vechi text literar moldovenesc. Se află la Biblioteca Academiei Române.
  4. Pravila de la mănăstirea Bistriţa-Moldova din 1618. A fost scrisă cu cheltuiala Mitropolitului Teofan al Moldovei în vremea lui Radu Mihnea (1616-1619) la 17 iulie 1618. Pravila se află în Biblioteca Academiei Române.

d) Codicii şi Colecţiile canonico-juridice. Pravilele tipărite în limba română.

Până în prezent nu ştim în mod cert care a fost şi când s-a tipărit prima pravilă pe teritoriul ţării noastre. Ştim sigur că nu s-a tipărit nici una în limba slavonă şi că toate din cele cunoscute sunt în limba română. De aici rezultă că pravila era solicitată într-un text accesibil, pe înţeles, atât de slujitorii Bisericii cât şi de dregătorii statului, chiar într-o vreme în care cărţile de cult puteau să fie încă în limba slavonă, socotită multă vreme ca o limbă cvasi-sfântă. Aceste pravile sunt:

  1. Pravila diaconului Coresi, Braşov, 1563. Până acum, cea mai veche pravilă tipărită în limba română este considerată Pravila diaconului Coresi. Din pravila tipărită, fie în 1563, fie între anii 1570-1580, nu ni s-a păstrat decât un fragment descoperit de Andrei Bârseanu, într-un codice aflat la muzeul din Sighet, provenit de la preotul Artemiu Anderco, din comuna Ieud-Maramureş.

Titlul pravilei nu se cunoaşte. Fragmentul de pravilă se păstrează în Biblioteca Academiei. Pravila lui Coresi reprezintă numai un fragment dintr-o pravilă mai bogată. Cuprinsul acestei pravile este scos din canonarul lui Ioan Postitorul, o colecţie numai de rânduieli penitenţiale, alcătuită pentru uzul duhovnicilor. Ea nu cuprinde şi legi cu caracter civil. Are exclusiv conţinut religios.

Traducătorul în româneşte nu se cunoaşte. Din analizarea fragmentului păstrat rezultă că avem de-a face cu o traducere din limba slavă, traducere făcută după un nomocanon care avea la bază Canonarul lui Ioan Postitorul.

Locul traducerii româneşti nu s-a putut stabili. Părerile cercetătorilor sunt împărţite. Unii cred că traducerea primului nomocanon s-a făcut în Moldova, alţii cred că acest lucru a avut loc în Ţara Românească sau în Ardeal, unde s-a tipărit pentru prima oară şi s-a şi păstrat.

Până în prezent nu s-a putut identifica izvorul acestei pravile româneşti. Se crede că în acea vreme existau mai multe traduceri româneşti care circulau pe teritoriul patriei noastre, cel puţin două, una în Transilvania şi alta în Moldova, dar toate având un izvor comun, un canonar de tipul aceluia al lui Ioan Postitorul.

  1. Dreptătoriu de leage. Pravila bisericească sau Pravila cea Mică de la Govora (1640-1641). Pravila tipărită în tiparniţa mănăstirii Govora în anii 1640-1641, ca format, este un volum în cvart mic, cu litere cirilice. Pe verso foii de titlu se găseşte stema Ţării Româneşti, iar pe foaia a doua se găsesc 12 versuri scrise în limba slavonă de către Udrişte Năsturel. Predoslovia care se adresează “către toţi nostavnicii sfintei Biserici” este semnatăîn unele exemplare de Teofil, Mitropolitul Ţării Româneşti, iar în altele este semnată de Ghenadie, Mitropolitul Ardealului.

Materialul cuprinsului n-a fost rânduit după un plan anume. Este nesistematizat. Capitolele sunt de cele mai multe ori disproporţionate ca întindere. În predoslovie este indicat ca tipograf Meletie Macedoneanul, stareţul mănăstirii Govora, iar în epilogul pravilei este indicat Ştefan de Ohrida. Tipărirea a fost supravegheată de Udrişte Năsturel. Traducerea după un text slavon s-a făcut de către Mihail Moxa. Deşi în foaia de titlu este indicat anul 1640, din indicaţiile din text reiese clar că lucrarea de tipărire a început în postul Crăciunului 1640 şi s-a terminat în Postul Paştelui 1641.

Pravila de la Govora ne apare ca un cod de legi oficial promulgat de autoritatea de stat şi de cea bisericească, ca prima colecţie tipărită în limba română de legi civile şi bisericeşti a statului român şi a Bisericii Ortodoxe Române. Destinată în primul rând celor ce se pregăteau să devină preoţi, pravila a avut un caracter vădit didactic.

Studii comparative au dus la constatarea că predoslovia cu unele completări este o traducere a predosloviei lui Petru Movilă de la nomocanonul său alcătuit de Pavel Berânda la anul 1620. Materialul pravilei este extras din canoanele şi Constituţiile Sfinţilor Apostoli, din canoanele sinoadelor şi ale Sfinţilor Părinţi, din legile civile şi penale, din canoanele privind căsătoria şi relaţiile de familie şi din rânduielile şi pravilele călugăreşti. Necunoscându-se izvoare directe, Pravila de la Govora este socotită o compilaţie după izvoarele generale şi nu o traducere a unei colecţii anume.

  1. Şapte Taine a Bisericii sau Pravila pre scurt aleasă, Iaşi, 1644. Pravila “Şapte Taine”, este un îndrumător practic destinat preoţilor şi slujitorilor bisericeşti, o pravilă bisericească, prima de acest fel, tipărită în Moldova. S-a tipărit la Iaşi în anul 1644. Din foaia de titlu reiese că s-a tipărit “cu învăţătura şi cu cheltuiala Măriei Sale Ioan Vasilie Voievod în tiparul cel domnesc în târg la Iaşi, în anul 1644”. Pe verso foii de titlu se află stema Ţării Moldovei; urmează prefaţa semnată de Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Titlul care tratează problema Sfintelor Taine este expus pe 300 pagini, redactate sub formă catehetică de întrebări şi răspunsuri.

Unii cercetători au presupus că “ar fi o prelucrare după opera lui Gavriil Severos Peloponezianul, Mitropolitul Filadelfiei”, sau chiar o traducere după o lucrare cu acelaşi titlu apărută la Lemberg în 1642. Alţii o socotesc o compilaţie românească făcută după diferite pravile existente în acea vreme în Moldova, sau un rezumat după Pravila aleasă a lui Eustratie.

Unii cercetători socotesc drept autor al pravilei pe Mitropolitul Varlaam, care semnează prefaţa; alţii pe Eustratie care ar fi scris-o la îndemnul lui Petru Movilă. Aşa după cum arată titlul, Pravila tratează în primul rând problema Sfintelor Taine. Ea cuprinde şi un bogat material canonic privind diferite chestiuni bisericeşti. Fiind prima Pravilă bisericească apărută în Moldova, ca o pravilă destinată în primul rând preoţilor duhovnici, s-a bucurat de mare cinste.

  1. Carte românească de învăţătură de la Pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe sau Pravila lui Vasile Lupu, Iaşi, 1646. Aşa cum o arată şi numele este o colecţie de legiuiri, tipărită în tipografia domnească de la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi în anul 1646. Iniţiatorul ca şi acela are a dispus adunarea “tocmealelor celor bune” pentru a fi tipărite şi a suportat toate cheltuielile este domnitorul Vasile Lupu. Motivul apariţiei a fost aşa cum se mărturiseşte în prefaţă “împuţinarea izvoarelor Sfintei Scripturi şi altor învăţături”, ca şi dorinţa de a urma pilda “celor buni şi înţelepţi domni”.

Alcătuitorul Pravilei a fost logofătul Eustratie. Se crede că la munca de selecţionare a materiei, Eustratie a fost ajutat şi de alţi cărturari, printre care de învăţatul grec Meletie Sirigul, originar din Creta. În predoslovie se spune că s-au folosit la alcătuirea Pravilei texte latineşti şi greceşti şi în titlu, ca şi în predoslovie, se spune că lucrarea s-a tălmăcit din limba greacă în limba română.

În lumina celor mai recente cercetări se consideră că la baza Pravilei stau două izvoare directe şi anume: Legea agrară bizantină (Nomos Georgicos), un cod  rural bizantin, cu largă circulaţie, alcătuit în secolele VI-VII în Bizanţ, care constituie prima parte a Pravilei, într-o traducere interpretativă; şi Tratatul penalistului italian Prosper Farinaccius “Praxis et theoricae criminalis”, Veneţia, 1607-1621, care constituie, în extras, partea a doua a Pravilei Moldovei. Fiind o colecţie oficială a statului feudal Moldova, ea s-a utilizat în reglementarea relaţiilor sociale ale vremii. Prin includerea ei integrală în Îndreptarea Legii, Pravila lui Vasile Lupu devine astfel codul general recunoscut şi respectat în toate provinciile româneşti.

  1. Îndreptarea Legii cu Dumnezeu. Pravila cea Mare sau Pravila lui Matei Basarab, Târgovişte 1652. Pravila Mare a lui Matei Basarab, numită aşa pentru a se deosebi de Pravila Mică de la Govora din aceiaşi perioadă, după titlul său oficial este “Îndreptarea Legii cu Dumnezeu, care are toată judecata arhierească de toate vinele preoţeşti şi mireneşti”. Pravila aceasta n-a fost alcătuită de un singur cărturar, ci de un grup de oameni învăţaţi indicaţi de către Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti. Dintre cărturarii care făceau parte din grupul acesta se cunosc trei: primul, traducătorul din greceşte al textului Pravilei, adică Daniil Panoneanul, apoi doi cărturari greci Ignatie Petriţiş şi Pantelimon Ligaridis, care au asistat la redactarea definitivă a textului grec după care s-a făcut traducerea.

Pravila târgovişteană a fost destinată pentru românii din Ţara Românească şi Ardeal, ca şi pentru cei din Moldova şi are caracterul unui cod complet de legi bisericeşti, dar şi de legi de stat.

Îndreptarea Legii este o operă de codificare legislativă românească, complexă pentru vremea ei, ea fiind o îmbinare de reguli de drept canonic şi de drept laic. Materia Pravilei este împărţită în două părţi mari, distincte între ele, şi un apendice, lucru clar ce reiese din titlul Pravilei. Prima parte a Pravilei, care poartă titlul de Îndreptarea Legii, este împărţită în 417 glave, dintre care 314 sunt extrase din Nomocanonul lui Manuil Malaxos, iar restul de 103 glave cuprind în întregime textul Pravilei lui Vasile Lupu. A doua parte a Pravilei nu este împărţită în glave generale, ci numai în grupuri mai mici de glave speciale. Această parte cuprinde în întregimea ei colecţia canonică a lui Alexie Aristen şi comentariile acestuia la toate canoanele, apoi canoanele câtorva Sfinţi Părinţi şi un fragment din tipicul Patriarhului Nichifor Mărturisitorul. Apendicele este format din întrebări şi răspunsuri ale lui Anastasie Sinaitul.

Problemele speciale de care se ocupă Parvila sunt următoarele: atestarea existenţei sinoadelor mixte în Biserica Ortodoxă Română; atestarea rânduielii aparte că şi protopopii au dreptul să elibereze anumite cărţi canonice; că dreptul ctitorului nu este supus prescripţiei; şi permiterea clericilor divorţaţi să devină arhierei, dacă sunt destoinici pentru aceasta. O problemă de o importanţă deosebită de care se ocupă Îndreptarea Legii, este aceia a poziţiei canonice a Mitropoliilor Ţării Româneşti şi a Moldovei faţă de celelalte Biserici Ortodoxe.

Cel mai cuprinzător şi mai bine alcătuit din vechile coduri ale Bisericii şi ale statului nostru, Pravila cea Mare reprezintă “oglinda cea mai fidelă a vieţii bisericeşti şi de stat” şi “cel mai important document istoric şi de veche legislaţie a poporului nostru”. Ea s-a aplicat de la data apariţiei ei atât în viaţa bisericească cât şi în cea de stat în toate cele trei provincii româneşti, până târziu în secolul al XIX-lea pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, când a fost înlocuită cu legile moderne ale României, iar în Biserică până azi.

  1. Rânduieli sau pravile duhovniceşti şi de obşte prin care s-a încercat să se completeze Pravilele secolului al XVII-lea. În secolul XVIII-XIX au apărut un număr însemnat de astfel de îndrumări sau pravile duhovniceşti pentru preoţi. Cele mai importante sunt: Învăţătura bisericească, Bucureşti, 1710 a Mitropolitului Antim Ivireanu; Capete de poruncă, Bucureşti, 1714 a aceluiaşi Mitropolit; Adunare a celor şapte Taine, Iaşi, 1715; Prăvilioară la Taina Ispovedaniei, Bucureşti, 1781; Prăvilioară, Iaşi 1784; Pravilă de obşte, Viena, 1788; Pravilă pentru judecata canonică, a Mitropolitului Veniamin Costachi.
  2. Carte folositoare de suflet, tradusă din greceşte de călugării Gherontie şi Grigorie, Bucureşti, 1799.
  3. Pidalionul, a fost tradus din greceşte de către Mitropolitul Veniamin Costachi şi Neofit Scriban şi tipărit în 1844 la mănăstirea Neamţ.
  4. Enchiridion sau Carte manual de canoane este o colecţie a tuturor canoanelor cu comentarii, alcătuită şi tipărită la Sibiu în 1871 de către Mitropolitul Andrei Şaguna.
  5. Sintagma alfabetică a canoanelor este cuprinsă în volumul I al tratatului publicat de Dumitru Boroianu, la Iaşi în 1899, sub titlul “Dreptul bisericesc”.
  6. Drept canonic oriental, publicat de Marin Theodorian-Carada la Bucureşti în trei volume, 1905-1907. Cuprinde numai canoanele cu comentarii făcute în spirit catolicizant.
  7. Colecţia de legi, regulamente, canoane, publicată de Chiru Costescu, în Bucureşti, vol. I, 1916; vol. II, 1925; vol. III, 1931. Canoanele uzuale se cuprind numai în volumul III al colecţiei.
  8. Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii, ediţia lui Nicodim Milaş, tradusă în româneşte de Nicolae Popovici şi Uroş Kovincici, Arad, 2 vol., 1930-1936. Este cea mai cuprinzătoare şi cea mai valoroasă colecţie de canoane în ortodoxie.
  9. Canoanele, editate de Constantin Dron în 2 vol., Bucureşti, 1932-1935, cu text şi comentarii.
  10. Pidalionul, ediţie publicată de Haralambie Popescu şi Zosima Tărâlă, Bucureşti, 1933.
  11. Legiuiri bisericeşti vechi, adică Statutul organic al Mitropolitului Andrei Şaguna, Sibiu, 1868.
  12. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române adică Statutul şi Regulamentele Bisericii Ortodoxe Române, tipărite sub Patriarhul Justinian Marina (1948-1953).
  13. Legea şi Statutele cultelor din România, Bucureşti, 1954.
  14. Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române , se publică în revista “Biserica Ortodoxă Română”.
  15. Deciziile patriarhale, se publică în revista “Biserica Ortodoxă Română”, precum şi Circularele episcopale, publicate în revistele mitropolitane.

e) Legile de stat ale Statului român privind Biserica.

  1. Hrisoave domneşti privind Biserica. Ele au avut valabilitate în epoca feudală şi nu mai reprezintă azi decât o valoare pur documentară. Dintre acestea ni s-au păstrat mai ales cele privitoare la dreptul de proprietate.
  2. Legiuiri de drept de stat bizantin utilizate în Principatele Române folosite în epoca fanariotă. Dintre acestea se pot menţiona: Exabiblosul lui Harmenopoulos din 1345; Sinopsis Nomike; Nomos Georgicos sau Codul rural bizantin din secolele VII-VIII; şi
  3. Operele juridice alcătuite în principatele române în limba greacă modernă, după porunca domnilor fanarioţi sau din iniţiativă proprie. Dintre acestea menţionăm:
  • Manualul de legi al lui Mihail Fotino, alcătuit din trei părţi.

  • Arta judecătorească a lui Dumitru Paniotache, din 1779.

  • Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, tradus de acesta din porunca lui Nicolae Mavrocordat.

  • Pandectele lui Toma Carra, 1806 adică un manual juridic în stilul Instituţiunilor, după modelul Parafrazei lui Teofil.

  • Nomocanonul lui Teofil.

  • Îndemănoasa adunare, 1804, este traducerea manualului lui Constantin Armenopulos, făcută de Toma Carra, din porunca lui Moruzi.

  1. Legi româneşti alcătuite din material bizantin şi obicei. Dintre acestea unele au caracter civil, altele penal.

Legiuirile civile sunt:

  • Hotărâri ale sfatului de obşte al Moldovei, 1785. Conţine două hotărâri cu putere de pravilă privind interzicerea de a se mai face vânzări deghizate prin acte de donaţie, precum şi cele privind familiile de robi.

  • Pravilniceasca condică, 1780, a lui Ipsilanti, redactată în limba greacă şi în limba română. S-a aplicat în Ţara Românească din 1780 până la 1 septembrie 1818, când a fost abrogată de Codul Caragea.

  • Manualul lui Donici, 1814, este un rezumat din Basilicale, cu unele elemente din obiceiul pământului. A fost aplicat în Moldova între 1814-1817 şi chiar până în 1823, când a fost abrogat de Codul Calimachi.

  • Legiuirea lui Caragea (1818-1865). A fost în vigoare de la 1 septembrie 1818 până la 1865. Are şase părţi: despre persoane, lucruri mişcătoare şi nemişcătoare, tocmeli, daruri, vini şi prigoniri.

  • Codul Calimachi a fost promulgat în 1817 şi pus în aplicare la 1 septembrie acelaşi an. Scris în greceşte tradus mai târziu pe la sfârşitul anului 1831 şi tipărit în româneşte abia la 1833. Codul se compune dintr-o introducere şi trei părţi: dreptul persoanelor, dreptul lucrurilor, nemărginirile care privesc dreptul persoanelor şi al lucrurilor.

Legiuirile penale sunt:

  • Condica penală a lui Şuţu-Sturza din Moldova (1820-1826).

  • Codul penal al lui Ghica-Ştirbei, din Muntenia (1841-1851).

  1. Alte legiuiri de Stat:
  • Codul comercial francez, 1840, tradus de Simion Marcovici pentru Muntenia şi de Emanuel Drăghici în 595 de articole, pentru Moldova.

  • Procedura civilă pentru Valahia şi Moldova din 1859 şi 1861

  • Manualul administrativ al Principatului Moldovei din 1855-1856

  1. Legile principatelor unite:

a) Constituţii:

  • Proiectul de constituţie al lui Cuza Vodă, 1863

  • Constituţia din 1866

b) Coduri:

  • Codicele civil, 1864

  • Codicele penal, 1864

  • Codicele comercial, 1864

  • Codul de procedură: civilă, 1865; penală, 1864; comercială, 1864.

c) Legi ordinare:

  • Legea rurală, 1864

  • Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti, 1863

  • Legea pentru înmormântări.

  • Legea sinodală, 1864

  • Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, 1864

  • Legea sinodală, 1872

  • Legea privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, 1885

  • Legea clerului mirean şi a seminariilor, 1895

  1. Legile României:
  • Constituţia din 1923;

  • Constituţia din 1938;

  • Constituţia din 1965;

  • Constituţia din 1994;

  • Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, 1925;

  • Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, 1925;

  • Legea pentru ridicare Scaunului Ţării Româneşti la rangul de Patriarhie, 1925.

Anunțuri