Codicii si colectiile Bisericilor locale din Apus


IV. Codicii si colectiile Bisericilor locale din Apus

Aceste colecţii sunt următoarele:

  1. Versio Isidoriana. Această colecţie cuprinde în traducere latină diverse canoane ale Sinoadelor ecumenice şi locale, care s-au ţinut în Răsărit, inclusiv canoanele Sinodului IV ecumenic. Ea se numeşte isidoriana fiindcă s-a păstrat într-una din scrierile episcopului Isidor de Sevilla, deşi a fost tradusă în Italia încă din secolul al V-lea.
  2. Versio Prisca – este o traducere a canoanelor unor Sinoade ecumenice şi locale din Răsărit, ca şi Versio Isidoriana, de care se deosebeşte numai prin faptul că omite canoanele Sinodului local de la Laodiceea. A fost alcătuită în Italia în secolul V.
  3. Codex Canonum Ecclesiae Romanae. Această colecţie oficială a Bisericii din Roma, cunoscută ca atare pe la sfârşitul secolului V, prin cuprinsul său diferea de cele două, în primul rând prin faptul că era mai bogat, având şi canoanele sinodului din Cartagina, şi în al doilea rând, unele enciclice ale papilor din secolul V şi unele legi ale Statului roman.
  4. Codex Canonum Ecclesiae Africanae. Este o colecţie a canoanelor întrunite la Cartagina, canoane ale căror triere s-a făcut de către Sinodul de la Cartagina din anul 419.
  5. Codex Canonum Ecclesiasticorum Dionisii Exigui. Această colecţie a fost alcătuită de călugărul Dionisie Exigul, originar din Sciţia, care a trăit într-o mănăstire din Roma în prima jumătate a secolului al VI-lea. În cuprinsul ei intră numeroase canoane traduse din greceşte, adică 50 dintre cele 85 de canoane ale Sfinţilor Apostoli, apoi traducerea canoanelor primelor patru sinoade ecumenice şi a şapte sinoade locale din Răsărit, inclusiv a canoanelor sinoadelor apusene de la Sardica şi de la Cartagina. În timpul papei Ormisda, colecţia lui Dionisie Exigul, a devenit colecţia oficială a Bisericii din Roma.
  6. Colecţio decretorum pontificum romanorum. Şi această colecţie a fost alcătuită de către Dionisie Exigul care a adunat aşa-zisele Decretalii, adică hotărârile cu caracter canonic a opt papi până la Anastasis al II-lea şi devine cea dintâi colecţie de Decretalii. Şi faţă de ea s-a manifestat aceiaşi preţuire ca şi faţă de prima colecţie şi au servit împreună la alcătuirea noii colecţii oficiale a Bisericii Romane şi apoi a Bisericii din imperiul franc. Această colecţie s-a numit:
  7. Colecţio Dionisio Hadriana. Numele colecţiei vine de la faptul că ea a fost completată cu decretalii ale unor papi ulteriori şi a fost încheiată în timpul papei Hadrian I, care a dăruit-o în anul 774 lui Carol cel Mare, devenit împărat al Imperiului romano-franc de la anul 800 şi care a declarat această colecţie oficială a imperiului său.
  8. Collectio Hispana sau Collectio Isidoriano. Această colecţie este atribuită lui Isidor de Sevilla, dar ea nu aparţine acestuia. A fost totuşi alcătuită în Spania, probabil chiar în vremea arhipăstoririi acestui ierarh. În cuprinsul ei au intrat canoanele din colecţia lui Dionisie Exigul şi canoanele unor sinoade locale din Galia şi Spania, la care s-au mai adăugat un număr mare de decretalii papale.
  9. Collectio Pseudo-Isidoriana sau Collectio canoni Isidori Mercatoris. Aceasta este o colecţie falsă, care a fost alcătuită în scopul aservirii puterii de stat de către puterea papală, în jurul anilor 847-852. În cuprinsul ei a intrat Collectio Hispana, dar pe lângă aceasta au mai fost introduse decretalii papale, atribuite unor episcopi romani din primele patru secole.
  10. Decretum Gratiani. Această colecţie cunoscută şi sub numele de “Concordantia discordantium canonum” a fost alcătuită de către juristul Graţian, care fusese profesor la Universitatea din Bologna. În cuprinsul acestei colecţii au intrat toate canoanele şi decretaliile din colecţiile anterioare şi a servit drept principal cod al Bisericii din Apus, până în secolul al XVI-lea.
  11. Corpus jurici canonici. Alcătuit pe la anul 1500 de către Jean Chappins, profesor la Paris, pe baza întregului material cuprins în colecţiile anterioare, triat şi sistematizat în parte, acest nou cod a fost numit de la anul 1850 încoace, Corpus Juris Canonici.
  12. Codex juris canonici. Vechiul Corpus juris canonici, completat mereu cu material juridic, emis de scaunul roman, a fost alcătuit din anul 1917 cu un cod oficial al Bisericii Catolice, publicat sub numele de Codex juris canonici, revizuit în 1983 în lumina hotărârilor Conciliului II Vatican.

Tot din 1917 încoace s-a mai întreprins alcătuirea şi publicarea unui cod al Bisericii Catolice orientale sub numele de:

  1. Codex juris ecclesiarum orientalium. Deşi abia publicat s-a simţit nevoia unor modificări şi completări, iar Conciliul II Vatican (1962-1965) îi va aduce şi acestuia modificări însemnate.
Anunțuri