Sistemul dreptului Bisericesc


1. Sistemul dreptului bisericesc

Prin sistem de drept se înţelege un ansamblu de norme juridice în vigoare, privite în unitatea şi diviziunea lor pe ramuri de drept şi instituţii juridice. Caracterul unitar al sistemului de drept decurge din existenţa unor principii comune corespunzătoare trăsăturilor şi intereselor fundamentale ale fiecărei orânduiri social-economice, iar ramurile de drept se diferenţiază prin specificul categoriilor de relaţii sociale pe care le reglementează şi prin metodele proprii de reglementare. Astfel, sistemul de drept român cuprinde dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul procesual civil, etc.

Una dintre cele mai grele probleme este cea a stabilirii materiei dreptului bisericesc în aşa fel încât, pe de o parte să corespundă cerinţelor ştiinţei în general, iar pe de altă parte scopului ştiinţei dreptului în special. În primele lucrări de drept bisericesc, materia era rânduită fie în ordine cronologică, fie după importanţa izvoarelor sau după obiectul tratat de diferite legi. Deoarece în aceste lucrări nu era o unitate organică internă ele nu puteau avea nici o importanţă ştiinţifică.

Prima încercare de expunere sistematică a materiei dreptului bisericesc s-a făcut în apus, în secolul al XII-lea, în colecţia de canoane editată de Bernard de Pavia, pe care a împărţit-o în 5 părţi, după materie, numindu-le astfel: judex, judicium, clerus, sponsalia şi crimen. Prima carte tratează despre reprezentanţii puterii bisericeşti; a doua carte despre puterea judecătorească; a treia despre drepturile şi datoriile clerului; a patra despre logodnă şi căsătorie, iar a cincea despre delictele şi pedepsele bisericeşti. Cu toate acestea, această împărţire nu putea fi socotită un sistem de drept.

Alături de acest sistem, s-a ivit în apus şi un sistem împrumutat din instituţiile lui Justinian, după care dreptul bisericesc era împărţit în trei părţi: persoane, lucruri şi acţiuni (persones, res şi actiones). În prima parte se expunea dreptul persoanelor adică drepturile cu privire la cler; în partea a doua se expuneau obiectele întrebuinţate la serviciul divin şi la dreptul privind administraţia averii bisericeşti; iar în partea a treia se trata despre procesul civil şi penal.

Paul Lancelottus a primit împărţirea aceasta în secolul al XVI-lea în lucrarea lui de drept bisericesc intitulată “Institutiones Juris Canonici”.

Cât priveşte materia dreptului bisericesc răsăritean, aceasta s-a împărţit în două mari secţiuni şi anume: Organizarea  Bisericii şi Administraţia bisericească. Treptat, la aceste două secţiuni, s-au mai adăugat cu timpul alte două, încât astăzi materia dreptului bisericesc este împărţită în patru părţi şi anume: Introducere şi izvoarele dreptului bisericesc; Organizarea Bisericii; Administraţia bisericească  şi Politica bisericească, care priveşte raporturile Bisericii cu lumea din afara ei şi cu celelalte confesiuni creştine.

Anunțuri