Clasificarea normelor canonice


4. Clasificarea normelor canonice

Normele canonice, ca de altfel şi normele juridice, se pot clasifica după diferite criterii şi anume: după obiectul reglementării, forţa canonică, caracterul conduitei prescrise, gradul de detaliere sau de generalizare, sau după anumite trăsături structurale: ipoteza, sancţiunea.

  • 1. După obiectul pe care-l reglementează, adică după domeniul de relaţii bisericeşti cu caracter social asupra căruia se îndreaptă norma respectivă, se cunosc norme aparţinând diferitelor domenii de activitate a Bisericii, cum sunt: norme privind organizarea Bisericii, conducerea Bisericii, administraţia bisericească, relaţiile externe, membrii Bisericii, instituţiile bisericeşti, etc.
  • 2. După forţa canonică pe care o au normele canonice, în funcţie de poziţia canonului în care sunt cuprinse în cadrul sistemului de izvoare ale dreptului, se disting norme canonice cuprinse în canoanele Sinoadelor ecumenice, ale sinoadelor locale, ale sinoadelor locale ale Bisericilor autocefale. Unele au aplicare generală, altele aplicare locală; unele au fond dogmatico-juridic, altele au numai fond juridic.
  • 3. După caracterul conduitei prescrise, normele canonice se împart în norme imperative, permisive, dispozitive şi de reglementare.

a) normele imperative impun sau interzic o acţiune. Când impun o acţiune se numesc norme onerative (obligaţionale); iar când interzic o acţiune se numesc norme prohibitive ;

b) normele permisive autorizează să se facă anumite acţiuni;

c) normele dispozitive conferă dreptul de a determina în mod voit conduita pe care trebuie să o desfăşoare;

d) normele de reglementare în cadrul Bisericii sunt acele norme prin care o unitate bisericească autocefală reglementează anumite aspecte ale activităţii unei Biserici autonome din cadrul ei, sau normele prin care conducătorul Bisericii autocefale reglementează anumite aspecte ale activităţii unităţilor din cadrul Bisericii. Astfel de norme devin obligatorii în momentul în care unitatea, instituţia sau comunitatea respectivă şi-a însuşit recomandarea.

  • 4. După sfera de aplicare şi gradul de generalitate ale normelor canonice avem norme generale, norme speciale şi norme de excepţie.

a) normele generale definesc instituţii de drept canonic;

b) normele speciale se referă la anumite fapte antireligioase şi antisociale cu caracter social;

c) normele de excepţie instituie un regim derogatoriu, vizând în special protecţia anumitor categorii de credincioşi, membrii ai Bisericii, din cele trei stări bisericeşti.

  • 5. După modul în care sunt redactate normele, distingem norme canonice complete şi norme canonice incomplete, care se completează cu trimitere la alte norme.
  • 6. După trăsăturile elementelor structurale, normele canonice se clasifică în norme determinate, a căror structură se găseşte integral în cuprinsul unui canon; în norme de trimitere, a căror structură se întregeşte făcând apel şi la prevederile altor canoane în vigoare; şi norme în alb, care în momentul elaborării nu cuprind toate elementele structurale, acestea urmând a fi aplicate prin canoane ulterioare.
Anunțuri