Februarie 23


23 Februarie


23- Februarie - unsufletortodox


In această lună, ziua a douăzeci si treia pomenirea sfantului sfinŢitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfantul Policarp, Episcopul Smirnei, „roditor in toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut in sec. I si a trăit in Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o varstă fragedă si a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un inger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunŢat la toate bunurile sale si a inceput o viaŢă castă, ingrijind bolnavii si infirmii. El se simŢea sufleteste foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit in 6 februarie), care l-a făcut mai intai diacon, incredinŢandu-i propovăduirea Cuvantului lui Dumnezeu in biserica, apoi hirotonindu-l in sfanta preoŢie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia in acea vreme si, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori impreună in călătoriile lor apostolice.

Cu puŢin inainte de a muri, Sf. Bucolus si-a exprimat dorinŢa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Cand Sf. Policarp a fost sfinŢit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp si-a condus turma cu ravnă apostolică si a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul „Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit in 20 decembrie) ii poartă multă dragoste si mult respect sfantului Policarp. In timp ce se indrepta spre Roma unde il astepta execuŢia, Sf. Ignatie i-a scris Sfantului Policarp următoarele: „Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, asa cum piloŢii au nevoie de vant si marinarii in furtună caută un port.”

Intre anii 161-180 impăratul Romei Marcus Aurelius a inceput o cruntă persecuŢie impotriva crestinilor iar păganii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, „tatăl tuturor crestinilor” si „ademenitorul intregii Asii”. In acest timp, la rugăminŢile credinciosilor săi, sfantul s-a retras intr-un sat mic nu departe de Smirna. Cand soldaŢii au venit să-l ia, el i-a intampinat si i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

SuferinŢele si moartea sa sunt prezentate in „Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii crestine.

La judecată, Sf. Policarp si-a mărturisit cu hotărare credinŢa in Hristos si a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze in cuie de un stalp dar sfantul a spus că Domnul ii va da putere să indure flăcările, asa că il pot lega doar cu niste sfori. Flăcările l-au inconjurat dar nu l-au atins, ridicandu-se deasupra capului său in formă de boltă. Văzand că flăcările nu-si fac efectul, păganii l-au injunghiat cu un pumnal iar sangele i-a curs atat de mult din rană incat a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Crestinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfantului, sărbătorind in fiecare an ziua martiriului său.

Sfantul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfant, pe care o citează si Eusebiu in a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

„Am fost foarte tanăr cand te-am văzut la Policarp, in Asia Mica”, ii scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, „dar tot imi amintesc locul unde Binecuvantatul Policarp a sezut si a vorbit, cum a păsit, cum a gandit in viaŢă, cum era infăŢisarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan si cum povestea el insusi ceea ce auzea de la alŢi mărturisitori ai Domnului despre viaŢa, invăŢăturile si minunile Sale”.

„Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenŢie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci in adancul inimii mele. De aceea, pot mărturisi in faŢa lui Dumnezeu, că dacă acest sfant si binecuvantat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat si si-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: „Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

In timpul vieŢii, sfantul episcop a scris mai multe epistole către obstea sa si către alŢi oameni, dintre care singura care a supravieŢuit pană azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită in bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfant ca răspuns la dorinŢa Filipenilor de a primi niste scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit in 20 dec) care erau in posesia Sf. Policarp.

Tot in această zi, pomenirea preacuviosilor părinŢilor nostri: Ioan, Moise, Antioh si Antonin.

Dintre acestia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea in muntele ce este aproape de satul Targala si a fost vreme indelungată ucenic al acestuia. Mai tarziu, ducandu-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăŢului), a petrecut acolo douăzeci si cinci de ani, fără de acoperămant. Hrana lui era painea si sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul ii era infăsurat cu grele lanŢuri, de care fiind ingreunat, si ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mangaierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta si migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, langă locul unde stătea si care cu vremea se făcuse copac si da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mangaiere de umbră. In asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmand vieŢii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un varf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, si acolo se nevoia cu sihăstresti osteneli. Iar fericitul Antioh, desi era bătran cu varsta, cu mari nevoinŢe se ostenea. In sfarsit de trei ori fericitul Antonin, bătran fiind, totusi si-a făcut un mic ocol intr-un loc prea pustiu, si se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeasi hrană cu cei tineri, adică paine si sare; intrebuinŢand aceeasi băutură, adică apă, aceeasi haină de păr si aceleasi privegheri si rugăciuni, ca si cei tineri. Si ca să grăim pe scurt, acesti patru cuviosi se aflau pururea intru osteneli toată ziua si toată noaptea, si n-au impuŢinat răbdarea si bărbăŢia lor, nici indelungata vreme a sihăstriei, nici bătraneŢile, nici neputinŢa firii; căci aveau in inima lor dumnezeiască dragoste si osardie ca să se ostenească si să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinŢe petrecandu-si viaŢa, in pace si-au dat sufletele in mainile lui Dumnezeu.

Tot in această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfantului Grigorie, de Dumnezeu cuvantătorul, care in pace s-a săvarsit.

Sfanta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin inalta sa virtute, piosenie, blandeŢe, inŢelepciune si osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit in jurul anului 372, la varsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : „Cu pace mă voi culca si voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot in această zi, pomenirea sfantului mucenic Clement, care de sabie s-a săvarsit.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Tea, care de sabie sa săvarsit.

Tot in această zi, pomenirea preacuviosilor părinŢilor nostri Zevina, Polihroniu, Moise si Damian.

Dintre acestia dumnezeiescul Zevina si-a făcut o chilie pe un varf de munte, in care s-a ostenit cu sihăstresti nevoinŢe, pană la bătraneŢe. El a covarsit pe toŢi cuviosii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfanta rugăciune. Astfel cand a ajuns cu totul slăbit de bătraneŢe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Si asa minunat si cu plăcere vieŢuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atat de mult a urmat bunătăŢilor invăŢătorului său si a intipărit intru sine caracterul acestuia, incat nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreste asa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinŢă avea si el la rugăciune. El nu a voit insă să poarte lanŢuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neintăriŢi in credinŢă, să fie prin aceasta clintiŢi din credinŢă. Ci, purtand pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi miscată cu amandouă mainile, isi ingreuia trupul si cand venea cineva de bătea in usa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinŢe a inflorit in sufletul lui si dumnezeiescul dar al minunilor. Si multe minuni făcand, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas in chilia dumnezeiescului Polihroniu pană la sfarsitul vieŢii sale, ca unul care adunase in sufletul său toată bunătatea aceluia, in timp ce Damian s-a dus intr-un sat ce era in apropiere, numit Niera, si afland aproape de sat o chilioară si locuind intr-insa, petrecea aici acelasi fel de viaŢă ca si dascălul său Polihroniu, incat cei ce cunosteau bine pe amandoi, văzandu-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, in alt trup. Căci in amandoi strălucea aceeasi nerăutate, aceeasi blandeŢe si smerenie, indulcire in cuvant, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală si priveghere si hrană si neiubire de agoniseală. Asa de mare folos au cules ucenicii acestia din impreunăvieŢuirea cu Polihroniu.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai inainte s-a nevoit in sfanta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit in Larisa, la anul 1568 si care prin sugrumare sa săvarsit.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit in sfanta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, si care in pace s-a săvarsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Anunțuri