Evolutia si etimologia cuvantului drept


2. Evolutia si etimologia cuvantului „drept”

Cuvantul „drept” vine de la latinescul directum si care arta ca ceva este in conformitate cu regula. De aici s-a format conceptia generala ca „drept” (jus), inseamna totalitatea normelor juridice care reglementeaza viata oamenilor in societate.

Deoarece, Dumnezeu este izvorul existentei noastre si a tuturor normelor, El a pus in firea omului dreptul personal natural dupa principiul, „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul”, (Facere 1:28). Din acest drept innascut si deci imutabil decurge dreptul de asigurare a vietii si libertatii, de protejare a muncii si a bunurilor, precum si de pedepsire a infractiunii. Dreptul natural pus de Dumnezeu in firea omeneasca se exercita liber atata timp cat omul traia singur pentru sine. Traind insa in societate, drepturile si pornirile sociale trebuiau sa fie stabilite, ordonate pentru ca o convietuire sa fie posibila.

Cuvantul „drept” (si corespondentele sale in alte limbi – droit, diritto, dereche, dereito, Recht), deriva de la latinescul derectus care evoca sensul de direct, rectiliniu, adica o regula de conduita, fara specificarea continutului. In limba romana, insa, ca de altfel si numeroase alte limbi, termenul drept este folosit in doua sensuri si anume: cel care are in vedere sau cuprinde legile juridice de conduita sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv si cel prin care se are in vedere facultatea, prerogativa, indrituirea (adica dreptul), , ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) in temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Cand normele care formeaza dreptul obiectiv sunt date de o autoritate competenta in formele legale necesare, avem drept pozitiv. In sfarsit exista si drept uzual sau consuetudinar, care cuprinde norme ce reglementeaza conduita, dar care nu sunt date de o autoritate competenta, ci emana din spiritul poporului.

In unele limbi, cum este limba engleza, se folosesc denumiri diferite si anume law pentru dreptul obiectiv si right pentru dreptul subiectiv. La ramani, de asemenea, se distingea norma agendi (dreptul obiectiv) si facultas agendi (dreptul subiectiv).

Un alt termen in limba romana ce evoca domeniul dreptului este adjectivul „juridic”. Derivat etimologic din latinescul jus (drept), vocabula juridic este absolut indispensabila pentru a putea desemna ipostaze ale existentei si manifestarii dreptului in viata sociala cum ar fi actele juridice, raporturile juridice, constiinta juridica, etc.

Vorbind de teoria dreptului ei, de conceptiile despre drept, de doctrinele juridice, sau stiintele juridice se au in vedere atat dreptul obiectiv cat si alte ipostaze ale fenomenului juridic in toata complexitatea sa. In general, insa, atunci cand se utilizeazaza termenul drept fara nici o circumstantiere se are in vedere dreptul obiectiv.

Este adevarat ca termenul drept se foloseste ca si adjectiv, bunaoara – om drept, verdict drept, sau hotarare dreapta. De data aceasta el impiedica neaparat si o semnificatie apreciativa de ordin moral, in sens de conformitate cu ideea de dreptate, de justete, in acelasi sens, se foloseste si termenul just (de la latinescul justus).

Uneori termenul drept se foloseste intr-un sens metajuridic ca, bunaoara,  dreptul moral al cuiva. Prin aceasta se urmareste a se intari regula morala, principiul etic, apropiindu-l de imperativul juridic.

Cuvantul drept i se mai atribuie si un sens religios, comun atunci cand se foloseste expresia „sfanta dreptate”, care este nesocotita forma superlativa la care poate sa ajunga dreptul.

Un alt inteles este acela strict religios, bisericesc, pe care-l gasim in expresii ca acestea: „dreptii Vechiului Testament„, „dreptii Ioachim si Ana” etc.

Aceluiasi mod de a intelege dreptul i se da expresie si prin clasica definitie a dreptului pe care o gasim formulata in Pravila cea Mare in felul urmator: „Dreptatea iaste un lucru mai adevarat decat toate, care da fiescaruia dreptatea”. Definitia Pravilei introduce un element nou pentru exprimarea conceptului sau notiunii de drept si anume pe cel de „adevar”, care exprima si el ideea de valoare sau putere suprema in care se ancoreaza dreptul, de nivelul aceleia cu care se exprima sfintenia sau divinul, in general.

Anunțuri