Februarie 10


10 Februarie


10- Februarie - unsufletortodox


In această lună, ziua a zecea, pomenirea sfantului sfinŢitului mucenic Haralambie, si a celor ce au crezut si s-au săvarsit impreună cu el: Porfiriu si Vaptos, care s-au săvarsit de sabie, si sfintele trei femei muceniŢe care s-au omorat de sabie pentru că au crezut in Hristos, prin sfantul Haralambie.

Sfantul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, impreună cu martirii Porfirie si Vaptos si cele Trei MuceniŢe au suferit in anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspandit cu succes credinŢa in Mantuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mantuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian si a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfant si l-au adus in faŢa judecăŢii, unde el si-a mărturisit credinŢa in Hristos, refuzand inchinarea la idoli.

In ciuda varstei inaintate (sfantul avea 113 ani), acestia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu carlige de fier si l-au jupuit de piele, timp in care sfantul le mulŢumea torŢionarilor săi, spunand: „Vă mulŢumesc, fraŢilor, că mi-aŢi reinnoit sufletul care doreste să se unească cu vesnicia!”

Văzand că sfantul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvant rău, doi soldaŢi, Porfirie si Vaptos au crezut in Hristos si au fost omoraŢi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfantului de a indura chinurile, L-au lăudat pe Hristos si au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de manie la vederea celor intamplate si a apucat el instrumentele de tortură, incepand să-l rănească pe sfantul martir, cand deodată mainile i-au căzut ca secerate de sabie, rămanandu-i atarnate de corpul sfantului. Apoi guvernatorul l-a scuipat in faŢă pe sfant si gura i s-a intors la ceafă.

Luchie l-a implorat pe sfant să-l salveze cu rugăciunile sale si să se milostivească de el, iar martirul in bunătatea să s-a rugat pentru cei doi si s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulŢi din cei prezenŢi au trecut la crestinism, printre care si Luchie, care a căzut la picioarele sfantului episcop si l-a rugat să-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele intamplate impăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci in Antiohia (vestul Asiei Mici). Impăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el in Antiohia. SoldaŢii i-au legat barba in jurul gatului si l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au infipt un piron de fier in trup dar impăratul nu s-a mulŢumit si le-a cerut să-l chinuie si mai mult, arzandu-l incetul cu incetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfant si acesta a rămas nevătămat.

La cererea păganului impărat, ca să-i dovedească puterea Dumnezeului său, Sf. Haralambie a făcut multe si mari minuni cu harul lui Dumnezeu, inviind din morŢi un tanăr si izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel incat mulŢi oameni au crezut in Hristos Mantuitorul. Chiar si fiica impăratului, Galinia, a trecut la crestinism zdrobind cu mainile ei pe idoli, de două ori la rand, intr-un templu păgan. Impăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfantului gura cu pietre si să-i ardă barba dar sfantul a intors flăcările asupra chinuitorilor săi.

Plin de răutate drăcească Septimiu Sever impreună cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, indrăznind să-L provoace pe Dumnezeu si să-L cheme să vină pe pămant să-i infrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur infricosător, ridicandu-i pe cei doi păgani in aer si nu i-a lăsat pe pămant pană cand Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult si după ce si-a revenit din sperietură, impăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfant.

In cele din urmă, Sf. Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. In timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis si sfantul a văzut pe Mantuitorul si pe ingerii săi. Sfantul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămane moastele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenŢă de fructe, roade si vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mantuite. Domnul i-a promis că o să-i indeplinească dorinŢele si S-a ridicat la cer impreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfantul a murit inainte de a fi executat. Galinia a ingropat trupul martirului cu multă onoare.

In hagiografia si iconografia greacă Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe cand sursele rusesti il prezintă ca episcop.

Tot in această zi, pomenirea sfintelor muceniŢe si fecioare: Enata si Valentina si a mucenicului Pavel.

Dintre aceste două fecioare, Enata era din Ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Cand ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind intrebată dacă se leapădă de Hristos, si ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit. Atunci cinstita Valentina si ea fecioară fiind si nesuferind să vadă neomenia si cruzimea celor săvarsite, s-a umplut de indrăzneală, si cand i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo langă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele si l-a surpat impreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul manuindu-se, a chinuit-o cumplit si pe ea. Si incetand a le mai chinui, a hotărat să fie arse in foc. După aceasta a fost adus la pătimire sfantul Pavel. Si după ce a suferit mai multe chinuri si s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osandit la moarte de sabie. Iar el, mulŢumind lui Dumnezeu si rugandu-se pentru cei de o credinŢă cu el, a primit tăierea cinstitului sau cap, dandu-si duhul in mainile lui Dumnezeu.

Tot in această zi, pomenirea celui dintre sfinŢi părintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot in această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zenon.

Cuviosul părintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de părinŢi bogaŢi si vestiŢi. Făcea parte dintre ostasii care duceau cu cea mai mare grabă scrisorile impărătesti. Dar inŢelegand nestatornicia si puŢinătatea vieŢii, a lepădat braul cel ostăsesc si a intrat intr-o pesteră (căci sunt multe astfel de pesteri in muntele de langă Antiohia), ca să-si cureŢe sufletul prin osteneli sihăstresti. Nu avea nici sfesnic, nici ladă, nici masă, nici asternut. Asternutul lui era o grămăjoară de fan, pusă peste pietre. Drept haină avea o rasă veche; hrana lui era o paine pentru două zile; iar apa si-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobandit mult har de la Dumnezeu. Astfel, cand isaurii au năvălit odată asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulŢi sihastri. Dar el numai prin rugăciunea sa, a intunecat vederile acelora. După aceasta insă nu a mai trăit, căci ostenelile lui au luat sfarsit, mutandu-se către cerestile locasuri.

Tot in această zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, stăpanei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Anunțuri