LUPTA MANTUIRII


LUPTA MANTUIRII

 

Pe o asemenea marita cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai intai in obstea Bisericii ca sa fie condus de mana nevazuta a Mintuitorului prin preoti, ucenicii Sai vazuti, trimisi de El in fiecare rand de oameni. Caci au zis Parintii de demult cuvantul acesta: cine vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca; pentru ca omul, care s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor sau din galceava faradelegilor, se va trezi deodata ca i se vor ridica impotrivia (2 Timotei 3:12) trei vrajmasi, unul dupa altul. Iar vrajmasii mantuirii sunt acestia: lumea trupul si diavolul. Pe acestia ii arata ca atare toti Sfintii Parinti.

Prin „lume” se intelege categoria pacatului, adica turma oamenilor necredinciosi (Ioan 1:10), cei ce din toata voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3:8). E lumea pentru care nu s-a rugat Mantuitorul (Ioan 17:9). E gura satului, gura vecinului si, de multe ori, gura si faptele celor dintr-o casa cu tine (Matei 10:26). Acestia sau lumea, iti iarta orice ticalosie ai face, oricat ai indarapta cu sufletul, dar nu te iarta nicidecum sa le-o iei un pas inainte si sa te faci mai bun. Oamenii acestia ai lumii au o ciudata rusine de a fi buni. Bunatatea ta ii arde, si se trudesc sa te scoata de vina cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1:4), placul oamenilor (Efeseni 6:6) si slava desarta (1 Ioan 2:16). Gura lumii graieste ale stapanitorului ei (1 Ioan 5:19). De aceea avem porunca: “Nu iubiti lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor si trufia viefii, care nu sunt de la Tatal” (1 Ioan 2:15-16).

Cine vrea sa biruie aceasta prima piedica in calea mantuirii, are la indemana aceste trei: rabdarea, iertarea si rugaciunea. Cu aratarea rabdarii suntem datori in primul rand pentru ca, mai inainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mantuirii, faceam si noi ale lumii, umbland in faradelegi si chinuind pe altii, si astfel ne-am bagat datori; deci acum trebuie sa platim ale noastre cele de atunci, ca pentru rabdare sa dobandim mantuirea de la Dumnezeu. Asa trebuie sa platim acum cu durere cele ce le-am facut odinioara cu placere.

Gandul acesta iata cum il exprima Sf. Maxim Marturisitorul, definind virtutea rabdarii: „A sta neclintit in imprejurari aspre si a rabda relele; a astepta sfarsitul ispitirii si a nu da drumul iutimii la intamplare; a nu vorbi neintelept nici a gandi ceva din cele ce nu se cuvin unui inchinator al lui Durnnezeu. Caci zice Scriptura: <<Pana Ia o vreme va rabda cel cu indelunga rabdare si pe urma i se va rasplati lui cu bucurie…>> (Intelepciunea lui Isus Sirah 1:22-23). Acestea sunt semnele rabdarii, dar mai presus de acestea este a se socoti pe sine pricina incercarii. Caci multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra, sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare. Cel ce socoteste asadar ca pentru una din acestea i-a venit incercarea, nu se razvrateste cand e lovit – mai ales daca e constient de pacatul sau – nici nu invinovateste pe acela prin care i-a venit incercarea, caci fie prin acela fie prin altul, el a avut sa bea paharul judecatilor dumnezeiesti… Nebunul insa roaga pe Dumnezeu sa-l miluiasca; dar venind mila nu o primeste, fiindca n-a venit precum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit ca e de folos. Si de aceea se face nesimtitor si se tulbura si uneori se razboieste aprins cu dracii, alteori huleste pe Dumnezeu; astfel, aratandu-se nemultumit, nu primegte decat bata” (Sfantul Maxim Marturisitorul, Cuvant Ascetic, in Filocalia, Sibiu, 1947, ed. I, vol. 2, pp. 13-14).

Cine vrea sa biruie lumea e dator sa ia arma rar folosita a iertarii, oricate necazuri ar patimi de la oamenii lumii acesteia ca unul ce vede ca fratii sai stau legati intr-o robie straina, in intunericul necunostintei de Dumnezeu si de ei insisi.

Cine vrea sa biruie lumea se roaga Tatalui sau in ascuns sau in gand, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricat de intunecata purtare ar avea si oricate rele i-ar face. Caci rabdarea raului, iertarea fratilor si rugaciunea in ascuns au mare putere inaintea lui Dumnezeu, caci pentru ele biruie El in locul omului, intorcand spre bine cele pornite de la lume cu rautate. Staruind in acestea te-ai facut pricina de mantuire si pentru fratele tau din lume. Rugaciunea nu judeca, ci se smereste, aducandu-ne aminte greselile noastre, nu ale lumii. Rugaciunea adevarata cere iertarea lumii, nu osandirea ei. Iar asupra smereniei vrajmasul nu poate nimic. Deci, facand asa, ori de cate ori intamplarea o cere – dar si cand n-o cere – ajutat de Dumnezeu, treci cu bine peste prima piedica a potrivnicului pe care ti-o ridica in cale prin fratii tai din lume, care sunt mai slabi de inger (1 Tesaloniceni 5:14). Cine are darul dragostei, al rabdarii si al gandului smerit, in vremea de lupta – daca lupti dupa lege (2 Timotei 2:5), iar legea este dragostea – poate vedea lucruri minunate, intoarceri neasteptate la Dumnezeu.

Asa de pilda, noi nu stim tainele lui Dumnezeu: pe cine mantuieste din lume si pe cine osandeste. Daca pe cel ce se salbaticeste asupra, din pricina intunecimii sale, il stie Dumnezeu ca se va mantui, mantuirea lui o va face si cu ajutorul tau, prin aceea ca-ti da darul rabdarii, al iertarii din inima (Matei 18:35) si al rugaciunii. Astfel pentru smerenia ta il va birui Dumnezeu si va alunga duhul potrivnic dintr-insul. Daca insa fratele acela mai are de chinuit in robie straina, sau chiar isi va pierde sufletul, la purtarea ta cea dupa Dumnezeu, rautatea lui va creste si se va salbatici cu totul impotriva oamenilor si impotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, nicidecum sa nu uitam ca ostasi (2 Timotei 2:3) ai lui Dumnezeu suntem. Deci fii destoinic, suflete, stiind cui crezi (2 Timotei 1:12), cu ale cui arme bati razboi (2 Corinteni 10:4), cine iti ajuta, ca sa nu piarda Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinta ta. De aceea au zis Parintii, ca pricina mantuirii este aproapele. Cei ce biruie lumea (1 Ioan 5:4) nu sunt nicidecum o adunare de neputinciosi, o turma de inactivi, oricat s-ar parea rabdarea raului o slabiciune a binelui, ci ei sunt ostasii imparatului, care prin rabdarea Crucii a biruit nu numai lumea, ci si toata stipanirea mortii. Mantuirea e cununa acestei biruinte. Iar despre nevointa care dovedeste rabdarea si credinta sfintilor (Apocalipsa 13:10), putem spune ca e singura cale ingaduita si in stare sa mistuie puterea raului si sa o faca fara rost si fara vlaga in lume.

Anunțuri