DOI PACATOSI SFINTI


DOI PACATOSI SFINTI

 

Mantuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din pacat, daca vrem si ostenim si noi. Daca, insa nu vrem, cu sila, nu ne mantuieste nimeni. Asa voieste Dumnezeu, ca darul mantuirii (Efeseni 2:8) Sale sa fie totdeodata si roada cunostintei, a vointei si a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e asa de milostiv, ca tot El ne ajuta si sa vrem si sa lucram. Calea mantuirii, sau Cararea, incepe cand omul vine – de cele mai multe ori abia viu din galceava cu moartea – si intra in Biserica vazuta, cea adevarata, care e: „Una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica”. Mantuitorul nostru a intemeiat si are numai o Biserica crestina, nu opt sute. Biserica aceasta, una e sfanta pentru ca Sfant e Intemeietorul si, ca atare, ramane mereu sfanta, ba chiar sfinteste pe pacatosi. Celelalte „biserici” – casele de adunare ale sectelor – nu sunt sfinte, pentru ca sunt intemeiate de oameni robiti razvratirii si, ca atare, nici nu sfintesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e soborniceasca, adica sta pe temelia celor sapte soboare a toata lumea si, prin furtunile istoriei, e carmuitia nevazut de Mantuitorul Insusi (Matei 28:20), nu de vreun inlocuitor al Sau, mai presus de soboare. Biserica in care ne mantuim, e apostoIeasca, adica isi are slujitorii urmand, ca dar, prin punerea mainilor (Fapte 6:6), unii de la altii in sir neintrerupt, suind pana la Apostoli si prin ei pana la Iisus Hristos. Toate celelalte „biserici” ivite dupa aceea, prin chiar aceasta sunt alaturea de cale, deci alaturea de mantuire. Prin urmare, cei ce stam sub semnul crucii (1 Corinteni 1:18) , cata vreme petrecem in cortul pamantesc, urmam calea mantuirii in obstea Bisericii vazute sau luptatoare. „Pe ea nu o innegregte rugina rautatii, produsa de imprejurarile pamantesti. Ea ramane nemicsorati si nestirbiti, deoarece, cu toate ca e arsa din vreme in vreme in cuptorul prigoanelor si incercati de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu sufera sub povara incercarilor nici o slabire in invatatura, sau viata, in credinta sau randuiala ei. De aceea ea intareste prin har intelegerea celor ce cugeta la ea cu evlavie. Ea cheama pe de o parte pe necredinciosi, daruindu-le lumina cunostintei adevarate; pe de alta pastoreste cu iubire pe cei ce contempla tainele ei, pazind nepatimas si fara betesug ochiul intelegerii lor. Iar pe cei ce-au patimit vreo clatinare ii cheama din nou si, prin cuvaunt de indemn, le reface intelegerea bolnava” (Sfantul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, Intrebarea 63, in Filocalia, Sibiu 1948, ed. I, vol. 3, p. 364). lar dupa dezlegarea noastra din cele pamantesti, daca am luptat, αyωνιζου, lupta cea buna (1 Timotei 6:12) pe pamant venim in obstea Bisericii biruitoare din ceruri, – desavarsirea neavand hotar.

Biserica de pe pamant se numeste luptatoare, pentru ca aci, sub povatuirea ei, insii din obste au de purtat o intreitia lupta care tine o viata intreaga: lupta cu ei insisi, cu patimile contra firii, dupa trup si dupa duh; o lupta cu „lumea” indiferenta si necredincioasa; si lupta impotriva uneltirilor vicleanului. Preotia Bisericii urmareste ca nici unul din fiii Tatalui sa nu se invrajbeasca in sine insusi, sau sa se rupa din obste si din duhul dragostei lui Hristos. Caci El e Cel ce uneste obstea laolalta, deci nimeni nu se mantuieste razletindu-se de Biserica, oricat ar crede ca intr-insul salasluieste Duhul lui Hristos.

Iar Biserica din Ceruri se numeste biruitoare, fiindca e alcatuita din obstea bunilor biruitori mucenici, a sfintilor slujitori si cuviosi si a tuturor sfinfilor purtatori si marturisitori de Dumnezeu (Apocalipsa 12:11), unde sunt asteptati toti ucenicii Domnului care vor mai fi pana la sfarsitul veacului (Apocalipsa 17:14). Unii s-au invrednicit inca de aici sa petreaca nevazut cu sfintii, sa fie cercetati de Maica Domnului si de Puteri ceresti si chiar pe Domnul sa-L vada. E cunoscuta intoarcerea lui Pavel pe drumul Damascului (Fapte 26:12-18) si rapirea lui in Rai (2 Corinteni 12:4).

Calea mantuirii, prin urmare, ne desprinde de pamant spre Cer, ca pe unii ce stim ca de la Dumnezeu am iesit si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem si lasam lumea.

Fericit cine se-ntoarce. . .

Anunțuri