Patericul georgian – XI. SFÂNTUL GRIGORIE HANGELI


XI. SFÂNTUL GRIGORIE HANGELI

Primii ani

Sfântul Grigorie Hangeli s-a născut în anul 759 la Kartala, din părinţi nobili şi evlavioşi. Încă de mic a fost luat la palat de soţia domnitorului Nerses, care era mătuşa lui şi care l-a crescut cu deosebită grijă.
Chiar din primii ani s-a arătat nespus de cucernic şi foarte inteligent. Din manifestările şi purtarea sa, părinţii lui au înţeles că era „vas ales“ al Domnului.
Vin şi carne nu voia să guste. Viclenie şi răutate nu cunoştea. Jocurile copilăreşti nu-i plăceau. Era numit „pustnic“, pentru că prefera liniştea şi izolarea în locul întâlnirilor cu oamenii şi discuţiilor.
Datorită inteligenţei şi sârguinţei cu care era înzestrat, curând a învăţat să citească şi să scrie în multe limbi. A studiat toate scrierile Sfinţilor Părinţi care erau traduse în limba georgiană şi a învăţat pe de rost atât Psalmii lui David, cât şi multe texte de cult. S-a dedicat şi studiului lucrărilor înţelepţilor şi filosofilor lumii, luând din ele tot ce era bun şi îndepărtând tot ce era rău.

 

Hirotonia

Când a crescut, Grigorie a devenit frumos şi zvelt, însă totodată şi cuminte, cuviincios, virtuos, plin de Duh Sfânt şi de credinţă (Fapte 11:24).
Buna sa mamă şi toţi cei care îl cunoşteau doreau să-l vadă preot. Cu toate acestea, el nu voia să se hirotonească, având în vedere atât valoarea preoţiei cât şi vârsta sa tânără. Prinţii se străduiau să-i stingă îndoielile prin cuvinte ca acestea:
–Nu vârsta este cea care-i dă vrednicie unui om, ci înţelepciunea şi virtutea. Eşti înzestrat cu maturitate duhovnicească şi cu multe alte harisme. Toate le datorezi Domnului. Eşti dator, deci, să le foloseşti spre slava Lui şi pentru poporul Său. Acela este Cel care te cheamă să-i devii slujitor, nu noi. De aceea fă ascultare şi nu-L întrista…
Prin multe asemenea vorbe l-au convins. Astfel, binecuvântatul Grigorie a fost hirotonit preot. Mulţime de lume a fost de faţă la hirotonia sa şi a primit din mâinile lui Preacuratele Taine. Toţi L-au slăvit pe Dumnezeu, plini de bucurie şi mulţumire.

 

La Opiza

Însă n-a trecut vreme multă şi tânărul cleric a fost războit cu sălbăticie de diavolul desfrânării. Simţind o chinuitoare ardere trupească, a hotărât să plece pe ascuns în alt ţinut, îndepărtat şi pustiu, unde avea să trăiască viaţa monahală.
Planul acesta l-a descoperit doar la trei prieteni credincioşi ai lui, iubitori de Dumnezeu şi virtuoşi ca şi el, şi le-a cerut să-l urmeze. Aceştia erau vărul său Sava, viitor episcop al Ishanului, Teodor, mai târziu întemeietor al mănăstirii Nedzvi, şi Hristofor, mai târziu întemeietor al mănăstirii Kuiriketi. Înflăcăraţi şi ei de iubirea dumnezeiască, au primit neşovăielnic să-l însoţească pe sfânt în călătoria lui şi să intre în tagma îngerească.
Au plecat, aşadar, bucuroşi spre Opiza, unde exista o mică mănăstire a Sfântului Înaintemergător Ioan şi care-l avea egumen pe părintele Gheorghe. Acolo cei patru au rămas doi ani.
Dar Grigorie tânjea după viaţa de pustnicie. Deseori vizita pustnici care se nevoiau în locuri îndepărtate. Le admira trăirea, râvnea la nevoinţele acestora, primea cu bucurie poveţele lor. Unul l-a învăţat privegherea şi rugăciunea, altul – iubirea şi nemânierea, altul – nerăutatea şi blândeţea, altul – înfrânarea şi asprele osteneli, altul – tăcerea şi postul.

 

Întemeierea Hangei

În vremea aceea trăia la Hangea, în regiunea Klarzeta, un pustnic bătrân şi evlavios, pe nume Hvedie.
Într-o zi, acel om sfânt a avut o vedere dumnezeiască: în locul unde este zidită astăzi biserica din Hangea a apărut un nor luminos în formă de biserică. O mireasmă nespusă a umplut locul şi totodată o voce s-a auzit zicând:
–Robul lui Dumnezeu Grigorie va ridica aici mănăstire, de unde ca o mireasmă bine mirositoare rugăciunile ucenicilor săi vor urca până la ceruri!
Îndată vocea s-a stins şi norul a dispărut. Inima lui Hvedie s-a umplut de o bucurie negrăită. De atunci pustnicul aştepta cu credinţă împlinirea proorocirii dumnezeieşti.
Peste puţină vreme, fericitul Grigorie, călăuzit de Sfântul Duh, l-a vizitat. După ce s-au sărutat frăţeşte şi s-au rugat la Domnul, Hvedie i-a povestit vederea sa lui Grigorie şi i-a arătat locul unde apăruse norul. Sfântul a fost fermecat de frumuseţea şi liniştea ţinutului.
–Voi merge la Opiza, a zis, şi dacă este voia lui Dumnezeu mă voi întoarce curând cu tovarăşii mei, care se află acolo.
Egumenul Gheorghe, care avusese şi el o vedere dumnezeiască, le-a dat cu bunăvoinţă celor patru părinţi binecuvântare de a pleca din mănăstire.
Au venit, aşadar, la Hangea şi au început imediat să construiască sălaşul monahal: mici chilii, trapeză şi biserică de lemn.
Curând au început să vină alături de ei şi alţi fraţi, iubitori de linişte şi rugăciune. Zi de zi numărul asceţilor creştea.
Între timp a sosit ceasul adormirii părintelui Hvedie. Toţi părinţii s-au adunat lângă el.
–Binecuvântează-ne, cinstite părinte, l-a rugat Sfântul Grigorie, acum, la plecarea spre lăcaşurile cereşti.
–Dumnezeul iubirii, al păcii şi al milostivirii să fie mereu împreună cu voi, i-a binecuvântat el. Rugaţi-vă şi voi pentru mine, fraţilor. Rugaţi-vă să dau răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.
A închis ochii şi a adormit în pace. Părinţii l-au înmormântat cu evlavie şi l-au condus la mormânt cu cântări sfinte.

 

Trăirea ascetică

La Hangea, fraţii trăiau foarte ascetic. În chiliile lor aveau doar un pat mic, un scăunel şi un vas. Mâncarea lor zilnică era foarte puţină, atâta cât trebuia ca să trăiască, şi aceea de obicei foarte sărăcăcioasă: varză uscată, pâine şi apă. În afara mesei de obşte nu mâncau niciodată. Vin nu beau. Focul nu-l aprindeau, oricât de frig ar fi fost. Noaptea şi-o petreceau în rugăciune – dormeau foarte puţin –, iar ziua se îndeletniceau cu lucrul, cu studiul şi cu psalmodia.

 

Bunăvoinţa împăratului

Împărat al Georgiei era atunci iubitorul de Hristos Asot, urmaş al dinastiei Bagratidilor. Evlaviosul şi virtuosul său curtean, Gavriil Dapansuli, închinător neobosit la mănăstiri, l-a înştiinţat despre Sfântul Grigorie şi despre obştea sa. Atât de mare era entuziasmul şi bucuria lui Gavriil când vorbea despre ascetul din Hangea, încât Asot a dorit să-l cunoască. Aşadar, printr-un ofiţer din garda sa, i-a trimis Sfântului o epistolă prin care îl invita la palat.
Fericitul Grigorie a răspuns cu simplitate invitaţiei împăratului, care l-a primit cu mult respect.
–Împăraţilor lui Israel, a spus, Dumnezeu le-a trimis prooroci şi judecători pentru a-i călăuzi pe calea evlaviei şi slavei. Acum te-au trimis în ţara mea pe tine, sfinţite părinte, spre a cinsti poporul nostru iubitor de Dumnezeu şi pentru a deveni mijlocitor al nostru la Hristos.
În loc de alt răspuns, Sfântul i-a dat următoarea binecuvântare:
–Preacucernice împărate, Dumnezeu să-ţi dăruiască virtuţile şi strălucirea marelui David. Tu şi urmaşii tăi nicicând să nu plecaţi din acest pământ binecuvântat. Să rămâneţi mereu pe tronul împărătesc al ţării noastre ca nişte stânci neclintite, îngrijindu-vă de bunăstarea poporului vostru. Amin.
După aceea a luat cuvântul ofiţerul care-i înmânase sfântului epistola împărătească. După ce a făcut o minunată descriere a Hangei, adăugă:
–Ţinutul are o climă deosebită, căci este mângâiat de soare şi ferit de vânturi. În apropiere se află un izvor nesecat, cu apă limpede ca şi cristalul. Pădurea este mare şi copacii dau multe roade sălbatice, dar ogoare pentru însămânţat nu există. Pe stâncile acelea uscate nici iarba nu creşte.
Când a auzit acestea, împăratul a dăruit mănăstirii terenuri care puteau fi cultivate. De atunci îşi arăta în toate chipurile bunăvoinţa lui către sfânt şi către obştea din Hangea. Dar şi fiii săi – Adarnase, Bagrat şi Guaram – se îngrijeau cu dărnicie de nevoile mănăstirii.

 

Căderea în păcat a împăratului

Asot s-a dovedit cârmuitor bun şi cinstit. Puterea lui s-a întins peste multe regiuni. La Artanuzi a construit un palat în care a trăit fericit cu familia lui, împărăteasa şi fiii săi, vreme de mulţi ani.
Dar vai şi amar! Cel ce şi-a petrecut tinereţile în evlavie şi cuminţenie a fost amăgit de diavolul desfrânării acum, la bătrâneţe. S-a îndrăgostit nebuneşte de o femeie cu mult mai tânără decât el şi a aşezat-o în palat, laolaltă cu soţia şi copiii săi, păcătuind cu ea aproape făţiş.
Sfântul Grigorie a fost înştiinţat de această faptă şi s-a întristat mult. N-a şovăit să-l viziteze pe împărat şi să-l cerceteze sever pentru desfrânarea lui.
Asot şi-a plecat ruşinat capul şi a promis s-o alunge pe femeie. Însă fiind înrobit de patima sa, n-a găsit puterea să-şi respecte făgăduiala.
Aşadar într-o zi, Sfântul, aflând că împăratul plecase într-o regiune îndepărtată a ţării, s-a dus cu câţiva fraţi la Artanuzi. Se înserase deja când au ajuns la palat. A trimis îndată pe unul din însoţitorii lui s-o găsească pe femeia desfrânată şi să-i ceară mâncare. Aceea le-a oferit cu bunăvoinţă hrană din abundenţă.
Când s-au ivit zorile, a înştiinţat-o prin acelaşi frate că vrea să o întâlnească. Luând cu ea două slujnice, a coborât şi a cerut binecuvântarea sfântului.
–Stai departe! i-a poruncit acela cu asprime.
Fraţii şi slujnicele au încremenit. Înspăimântaţi, s-au depărtat păşind înapoi.
–Mizerabilo! i-a zis atunci sfântul femeii. De ce ai intrat prin fărădelege între soţii legiuiţi? De ce l-ai aruncat în groapa păcatului pe împărat, ducându-l astfel la pieire atât pe el cât şi pe tine?…
–Omule al lui Dumnezeu! a răspuns ea izbucnind în lacrimi. Cuvintele tale mă ard! Află însă că nu sunt eu stăpână pe trupul meu. Împăratul mă ţine închisă în palat pentru a-şi satisface patima trupească. Nu mai ştiu ce să fac. Să fug? Oriunde aş merge mă va găsi. Sunt deznădăjduită…
Suspinele femeii i-au înmuiat inima sfântului, care şi-a preschimbat asprimea în blândeţe.
–Fiica mea, i-a zis părinteşte, ascultă-mă! Dacă faci ceea ce-ţi voi spune, te încredinţez că Domnul te va ierta.
– Sunt în mâinile tale, părinte! a strigat ea. Izbăveşte sufletul meu!
Atunci a binecuvântat-o şi i-a dat un cordon de la încălţămintea lui.
Încinge-te cu acest cordon peste mijloc, fiica mea, şi vino cu mine. Te voi conduce în mănăstirea Mere şi te voi încredinţa egumenei Fevronia. Vei rămâne acolo până ce, cu harul lui Dumnezeu, împăratul se va potoli.
Femeia, după ce le-a poruncit slujnicelor să se întoarcă la palat, l-a urmat cu bucurie pe sfânt.
Egumena Fevronia a primit-o cu multă iubire şi bunătate.
–Măicuţă, i-a spus sfântul, sufletul ei este tulburat. Ai grijă de ea ca de fiica ta şi păzeşte-o de Asot.
–Hristos îi va purta de grijă roabei Sale, a răspuns aceea cu smerenie.
Între timp împăratul s-a întors la palat şi a căutat-o pe ibovnica sa. Negăsind-o nicăieri, şi-a ieşit din fire. Şi-a chemat imediat toate slugile şi a început să le cerceteze cu ameninţări. Desigur, cele două slujnice, înfricoşate, i-au spus fără întârziere ce se întâmplase.
Fără a mai trage de timp a pornit spre Mere. În faţa egumenei a stat cu evlavie prefăcută.
–Ştiţi de ce am venit la mănăstirea voastră? a întrebat-o.
–Domnul ştie, i-a răspuns ea scurt.
–Iată, am venit pentru că părintele Grigorie, după câte se pare, a adus-o aici pe responsabila treburilor economice ale palatului nostru. Ei îi încredinţasem administrarea averii noastre. Am constatat însă că ne lipseşte o sumă importantă de bani. Trebuie, deci, să vină la palat să lămurim lucrurile, iar apoi se poate întoarce aici sau poate merge oriunde doreşte.
Maica Fevronia l-a privit în ochi şi a rostit rar acest stih din Sfânta Scriptură:
–Nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Hristos… Mânia lui Dumnezeu vine peste toţi fiii neascultării.
Cuvintele apostolului Pavel au căzut ca trăznetul asupra împăratului, care a rămas pentru un timp nemişcat şi tăcut, cu capul plecat de ruşine. În el se petrecuse un cutremur. Pentru prima oară a simţit cât de greu păcătuise.
–Fericit cel care nu mai este în viaţă, a şoptit, în timp ce se ridica să plece tulburat, schimbat, umilit…
Egumena, văzându-l într-o asemenea stare, i-a spus:
–Rămâi puţin, împărate, să te odihneşti, l-a rugat.
Dar Asot n-a ascultat-o.
–Roagă-te pentru mine.
Doar asta a spus, în vreme ce se depărta cu paşi rari, paşi care-l călăuzeau spre familia lui şi spre pocăinţă.

 

La Constantinopol

Obştea din Hangea sporise la număr şi se maturizase duhovniceşte. Astfel, Sfântul Grigorie s-a gândit că era timpul să fie rânduit un tipic care să stabilească programul slujbelor. A hotărât, aşadar, să călătorească chiar el până la Constantinopol, vestita capitală a imperiului bizantin, să viziteze mănăstirile şi să cunoască îndeaproape modul de viaţă al monahilor de acolo. Totodată a cerut de la un creştin pe care-l cunoştea şi care pleca atunci într-un pelerinaj la Locurile Sfinte să copieze şi să-i aducă tipicul faimoasei Lavre a Sfântului Sava.
Aşadar, după ce a lăsat un frate experimentat şi virtuos să-l înlocuiască la conducerea obştii, a plecat spre capitală împreună cu vărul său Sava şi cu un ucenic de-al lui.
Călătoria lor s-a desfăşurat cu bine. S-au închinat la multe sfinte moaşte şi au adunat experienţe bogate din viaţa monahală a Asiei Mici şi a Traciei Răsăritene. Slăvindu-L şi mulţumindu-I lui Dumnezeu, au plecat pe drumul de întoarcere.
Ajungând la Tao, au fost înştiinţaţi că împăratul Asot fusese ucis şi că al doilea fiu moştenitor al Bagratului l-a succedat cu îngăduinţa celor doi fraţi ai lui, primul născut Adarnase şi fiul cel mic, Guaram.
Puţin mai târziu s-a întors şi pelerinul care fusese la Locurile Sfinte, aducând o copie a tipicului mănăstirii Sfântul Sava. Sfântul Grigorie, ţinând cont atât de regulile acestui tipic, cât şi de sfaturile pe care le-a adunat în timpul călătoriei sale, a alcătuit un tipic al mănăstirii Hangea. Tipicul acesta a fost pus în practică încet-încet în toate mănăstirile Bisericii din Georgia.

 

Episcopul cel nevrednic

Alături de ucenicii credincioşi ai lui Hristos se afla şi un trădător, Iuda. Între păstorii vrednici ai Georgiei se afla şi unul nevrednic, Ţkir, episcopul Adsiei. Om viclean şi ambiţios, a reuşit să urce pe scaunul episcopal cu ajutorul cârmuitorilor lumeşti.
Pentru purtarea lui necuviincioasă, care smintea poporul, primea mereu sfaturile, iar uneori şi mustrările, nu numai ale altor episcopi, dar şi ale pustnicilor din Klarzeta, îndeosebi ale Sfântului Grigorie.
Cu toate acestea, Ţkir rămânea neîndreptat. Şi îl vedea, desigur, cu ochi răi pe sfânt din pricină că îl mustra. Şi ce-a făcut netemătorul de Dumnezeu? A pus un răufăcător, arcaş iscusit, să-l ucidă, dându-i ca răsplată cinci capre şi douăzeci şi cinci de măsuri de mei.
Răufăcătorul a strâns informaţii despre viaţa zilnică şi despre mişcările sfântului. Şi într-o după amiază, în vreme ce acela se întorcea de pe ogoarele mănăstirii, l-a aşteptat undeva ascuns în pădurea Hangealei. Când l-a văzut că se apropie, şi-a încordat arcul. Însă atunci a văzut o privelişte ciudată: deasupra sfântului se înălţa un stâlp de foc, care urca până la cer, iar pe cap îi strălucea o cruce de aur! În aceeaşi clipă, arcul i-a picat din mână, iar el a căzut la pământ. Toate mădularele i-au paralizat dintr-o dată.
Sfântul s-a apropiat de el netulburat.
–Sărmane! i-a zis. De ce nu împlineşti porunca celui care te-a trimis? Aşadar viaţa unui om valorează cât cinci capre şi douăzeci şi cinci de măsuri de mei?
Tremurând şi plângând, răufăcătorul l-a implorat:
–Omule al lui Dumnezeu, milostiveşte-te de mine şi mă iartă!
Grigorie cel neiubitor de răutate l-a iertat îndată şi l-a însemnat cu semnul crucii, dându-i din nou sănătatea.
–Mergi în pace şi săvârşeşte binele, ca să nu păţeşti mai rău, l-a povăţuit în timp ce îşi lua rămas bun de la el.
Ţkir a turbat de mânie aflând că mustrătorul fărădelegilor sale n-a murit. A făcut, deci, o înţelegere cu o întreagă ceată de răufăcători, care au primit să distrugă mănăstirea Hangea în schimbul unei răsplăţi foarte mari.
Când aceia au plecat să-şi ducă la îndeplinire nelegiuitul lor scop, Ţkir pleca şi el la Ikorta. Acolo avea ascunşi bani şi aur, de care acum avea trebuinţă pentru înţelegerea satanică pe care o făcuse.
Însă în întunecimea lui sufletească uitase că dinte rău şi picior şovăitor este cel fără de credinţă în vreme de nevoie (Pilde 25:19). Intervenţia la timp a lui Dumnezeu, care destramă planurile celor vicleni (Iov 5:12), a izbăvit mănăstirea. Sosind la Ikorta, Ţkir a căzut la pământ mort!
Un preot care-l însoţea, cunoscând planurile sale, a trimis imediat la Hangea un bărbat iute de picior, care a ajuns înainte ca răufăcătorii să-şi înceapă lucrarea lor distrugătoare.
–Opriţi-vă! le-a strigat. Ţkir a murit…
La aflarea acelei veşti neaşteptate, lucrarea criminală a fost zădărnicită. Ceata, pierzând pe cel care avea să-i plătească, s-a întors la Adsi fără a face nici o vătămare sfântului aşezământ şi turmei din Hangea.

 

Sfârşit cuvios

Fericitul Grigorie, lucrătorul virtuţii şi făptuitorul voii lui Dumnezeu, a ajuns la adânci bătrâneţi. Împlinise 102 ani, dar cu toate acestea nici chipul său nu-şi pierduse vioiciunea, nici vederea nu-i slăbise. Ager şi sănătos, în deplinătatea puterilor sufleteşti şi trupeşti, iubea mult nu numai rugăciunea şi postul, dar şi rucodelia. Deseori le amintea ucenicilor săi cuvintele Apostolului: Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce (II Tesaloniceni 3:10).
Între timp, întemeiase în toată ţara multe mănăstiri, în care aşezase ca egumeni pe cei mai ostenitori şi virtuoşi ucenici de-ai lui. Pe toţi îi călăuzea cu înţelepciune, îi povăţuia cu discernământ, îi învăţa cu luminare dumnezeiască, îi ajuta cu bogata lui experienţă să înfrunte serioasele lor probleme duhovniceşti.
Iar când a sosit ziua adormirii sale, cu puţin înainte de a părăsi lumea cea deşartă, i-a chemat pe fraţi aproape şi le-a spus:
–Fiii mei, să păziţi poruncile lui Dumnezeu şi poveţele pe care vi le-am dat pentru mântuirea voastră. Dacă aflu îndrăzneală la Hristos, harul Său vă va vizita deseori şi în lumea aceasta şi în cealaltă. Să mă pomeniţi în rugăciunile voastre. Peste puţin ne vom despărţi, nădăjduiesc pentru scurtă vreme. Mă rog să ne întâlnim iarăşi cu toţii în împărăţia cerească. Preamilostive Dumnezeule, primeşte sufletul meu!…
Rostind acele cuvinte, chipul i se scălda în lumină dumnezeiască şi strălucea atât de tare, încât fraţii nu puteau să-l privească. Şi-a ridicat mâna şi a făcut semnul crucii peste mănăstire. Apoi a şoptit ultima lui rugăciune pământească:
–Doamne! Tu, Mântuitorul nostru, Cel ce Te-ai răstignit şi ai înviat, Atotputernice Dumnezeu, izbăveşte-i pe ucenicii mei şi pe tot poporul Tău credincios de cursele diavolului. Ocroteşte-i pe toţi cei care nădăjduiesc în Tine. Dăruieşte-mi şi mie, nevrednicului Tău rob, viaţa veşnică în împărăţia Ta.
Astfel şi-a încredinţat cu pace sufletul său Domnului. Era ziua de 6 octombrie a anului 861. În această zi în fiecare an Biserica prăznuieşte pomenirea lui.

Anunțuri