Ianuarie 27


27 Ianuarie


27- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si saptea, pomenirea aducerii moastelor celui între sfinŢi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător si învăŢător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea si nu căuta la faŢa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile si nedreptăŢile ce le făcea, printre altele si pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, si iarăsi a fost chemat la păstoriŢii săi. Dar a treia si cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos si apoi la Pitius, orase nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar si totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte si înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul si Stăpânul tuturor si s-a mutat la vesnicele locasuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaste au fost îngropate în Comane, împreună cu moastele sfinŢilor mucenici Vasilisc si Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaŢa pământească împreună cu soŢia sa Eudoxia, urmându-le la împărăŢie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul si slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului si după treizeci si trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moastele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, si stând nemiscat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

ÎnvăŢătorului a toată lumea si părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: „Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm si să-l aducem iarăsi la noi. Din cauza aceasta dorinŢa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăŢat pe toŢi pocăinŢa, iartă-ne greseala si te dăruieste nouă ca unor fii iubiŢi de părintele lor, si veseleste cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta si au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat usor. Purtătorii raclei au ridicat racla si au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul si patriarhul cu tot clerul, si au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăstiat în toate părŢile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au linistit. Moastele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina si aici au fost puse în sintronul său si strigară toŢi:

„Primeste-Ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind asezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a SfinŢilor Apostoli, unde fiind asezată pe tronul cel sfinŢit, s-a auzit glas grăind: „Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaste a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află si acum, iar când se săvârsea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Asa stie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieŢuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era si el izgonit. „Vino să-Ţi potolesc rana mâhnirii si să-Ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneste si te întristează? Că iarna este grea si că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Stiu si eu aceasta si nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voiesti, îŢi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură si se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem si pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniŢi punându-si mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în asternuturi, plâng si se tânguiesc. Asa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănŢuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu ameninŢarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinŢa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeste mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaŢi în cuptor? Ci, când au fost robiŢi si dusi în Ţara barbarilor, îndepărtaŢi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuŢi si în cuptor aruncaŢi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neasteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefăcut în locas de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura si pe îngeri si puterile, si adunându-se toŢi împreună ziceau: „BinecuvântaŢi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepŢilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărŢi în toată lumea si să zică: „Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!” Si vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: „De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf si să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că „al Domnului este pământul si plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Stefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea sămi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci „gol am iesit din pântecele maicii mele si gol mă voi si duce”.

Pe mine mă învaŢă si apostolul când zice: „Dumnezeu nu caută la faŢa omului”. Si încă: „De as fi plăcut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează si David când zice: „Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraŢilor si nu m-am rusinat”. „Multe au mestesugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Stiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg si mulŢi îi petrec cu alai. Dar nu-Ţi aduci aminte de bogatul si de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogăŢia bogatului cel îmbrăcat în porfiră si în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-si sufletul gol din lumea aceasta si strigând cu glas sec: „Părinte Avraame, miluieste-mă si trimite pe Lazăr să-si ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaŢa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns si de jelit, că acela care avea atâta bogăŢie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeste acum nici o picătură de apă. În iarna vieŢii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara si n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faŢă în faŢă chinurile nelegiuiŢilor si odihna drepŢilor, ca să se vadă unii pe alŢii si să se cunoască; fiecare mucenic îsi va cunoaste atunci pe tiranul care l-a chinuit. Si că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieste înŢelepciunea: „Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faŢa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf si este ars de sete si nimereste la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire si chin este pe cel însetat că nu poate săsi stingă setea si pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot asa si la ziua JudecăŢii: păcătosii vor vedea pe sfinŢi bucurându-se. Că si pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde iesise, să aibă pururea durere în suflet. Si dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaŢa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaŢa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazăr vedea pe cel bogat si mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-Ţi aminte de proorocul Isaia care zice: „De batjocorirea lor nu te teme si de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, asa vor fi si ei mâncaŢi”. Gândeste-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit si în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce Ţine lumea cu mâna Sa. Si pentru ce? ca să se facă chip si pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Si-Ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, si de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean si băutor de vin; alŢii îndrăcit si prooroc mincinos, zicând:

„Iată om mâncător si băutor de vin”, si că „scoate demoni cu domnul demonilor”. Si ca să mai spun si altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Si-L scuipau în obraz si-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere si I-au bătut capul cu trestie, si cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; si-i cădeau înainte batjocorindu-L si tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, si L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toŢi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut si ceilalŢi au fugit; si sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor îi adunase pe toŢi. Si L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele si ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Si cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat si că na înviat. Si adu-Ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriŢi si că se ascundeau prin cetăŢi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri si Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaŢi; dar mai târziu, toate le-au mers usor. Asa că nici tu frate, nu-Ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraŢii si fecioarele care n-au vrut să se împărtăsească cu el, si că mulŢi dintr-însii au murit prin temniŢe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieste bărbatul, dacă merge după altul se numeste adulteră, tot asa si acesta este un adulter nu trupeste ci sufleteste, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îŢi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în Ţara capadocienilor si în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinŢi părinŢi si mulŢime de monahii fecioare, care întristate si plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: „Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au întristat si mai mult, când îi vedeam pe toŢi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăŢii acesteia, si multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinŢă si n-am fi păzit hotărârea, near fi dat chiar si scaunul său. Te rog, dar, si te poftesc din toată inima, goneste plânsul amărăciunii tale. Adu-Ţi aminte de mine, în rugăciunile tale si mângâie-mă cu răspunsul tău”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între SfinŢii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneŢi, în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, si care de sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri