Ianuarie 5


5 Ianuarie


5- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinŢitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârsit si a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului DiocleŢian, la anii 290. Si ridicând DiocleŢian prigoană asupra crestinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins si vădind în faŢa împăratului înselăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi si iau dat otravă. Rămânând în viaŢă după toate acestea si aducând la credinŢă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri si în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător si crezuse, l-au aruncat într-o groapa si l-au împresurat cu pământ. Si asa si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată si evlavioasă; si mulŢi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseŢea ei înfloritoare si pentru averea ei cea multă. Dar ea îsi înălŢa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumesti si si-a dat toată silinŢa spre adăugirea îmbunătăŢirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărŢirea de trup.

Dar aproape de sfârsitul vieŢii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni si cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit si cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-si sufletul în mâna lui Dumnezeu si luând cununa biruinŢei cu sfinŢii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. PărinŢii lui, care erau foarte evlaviosi, se numeau Teofan si Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulŢi ani cu învăŢătura cărŢii, părinŢii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinŢei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinŢă, a plecat de acasă si s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puŢină pâine si apă, si ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Si a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinŢă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma si a primit tunderea si haina călugărească, domolindu-si trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăŢiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteste de cuviosul Grigorie si la întoarcere l-a luat cu sine si l-a asezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinŢe foarte mari: umbla desculŢ, avea numai o cămasă, dormea pe o rogojină si la două, trei zile gusta puŢină pâine. LocuinŢa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile crestine. Mai pe urmă, iesind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămasă de piele; si umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îsi lepăda noaptea cămasa si intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, iesea afară si intra în chilie. Si asa a făcut în toate zilele vieŢii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie. Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până si Apusul.

VieŢuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-si trupul său cu postul, cu privegherile de noapte si cu toate lipsurile. Prin nevoinŢele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. CurăŢindu-si trupul, sfinŢindu-si sufletul si păzind, pe cât omeneste este cu putinŢă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălas Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinŢele si rănile celor ce cu credinŢă alergau la dânsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieste Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc stiut; si când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul stiut cuviosul afla pâini puse si pentru dânsii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinŢei lui Dumnezeu s-a săvârsit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toŢi anii cei mulŢi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate si în tăcere.

Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraŢi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraŢilor hrana din osteneala mâinilor lor. Si aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta si nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, Ţinând minte porunca lui Hristos: „căutaŢi mai întâi împărăŢia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aŢa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinŢă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăŢa pe fraŢi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet si în lucrul mâinilor lor, si el însusi fiind în acestea pildă pentru toŢi.

În vremea vieŢii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica niste eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulŢi părinŢi, fiind chemat si cuviosul Fostirie. Si venind la sobor a mărturisit dreapta credinŢă cu bărbăŢie si cu bune dovezi, asa că mulŢi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaŢi fiind de viaŢa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieŢii lui pământesti, cât si după fericita lui săvârsire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în BizanŢ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri