Astazi il marginalizeaza pe Dumnezeu


Astazi il marginalizeaza pe Dumnezeu

Bunul Dumnezeu ne da binecuvantarile Sale cele bogate. Sa nu fim nemultumitori si sa-L suparam, pentru ca “vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii” (Efeseni  5:6) – sa nu fie. In epoca noastra oamenii nu stiu nici de razboi, nici de foame si mai spun ca nu au nevoie de Dumnezeu. Le au pe toate si de aceea nu pretuiesc nimic. Dar daca va veni o vreme grea, foamete, etc., si nu vor avea ce manca, atunci vor pretui si painea si marmelada si pe toate cele de care vor duce lipsa. Daca nu slavim pe Dumnezeu, Dumnezeu ingaduie sa vina o incercare, ca sa pretuim lucrurile. Iar daca le pretuim, atunci Dumnezeu nu ingaduie sa se intample vreun rau.

Mai demult, cand nu existau aceste mari inlesniri si stiinta nu progresase atat de mult, oamenii erau nevoiti ca in toate greutatile sa scape la Dumnezeu si Dumnezeu ajuta.Acum, fiindca stiinta a progresat, pe Dumnezeu Il dau la margine. Astazi merg fara Dumnezeu spunand: “vom face asta, vom face aceea“. Se gandesc la stingerea incendiilor, la ploi artificiale… Dar fara Dumnezeu ce sa faca oamenii? Vor atrage urgia lui Dumnezeu. Vezi cand nu ploua, nu spun: “Vom face rugaciune“, ci “vom face ploaie artificiala“. Si raul este ca prin aceste mijloace ce exista, incet-incet nu numai necredinciosii gandesc asa, dar chiar si credinciosii incep sa uite puterea lui Dumnzeu. Binele e ca ne rabda Dumnezeu. Dar Purtarea de grija a lui Dumnezeu oamenii nici macar n-o pricep.

Un grup zicea: “Nu avem nevoie de Dumnezeu; avem tehnologie“. Acum insa trebuie sa rugam mai mult pe Dumnezeu ca sa faca o indoita minune, pentru ca oamenii au schimbat firea prin ceea ce fac. Observam norii; mergeau inainte si inapoi. Se adunau dintr-o parte mergeau in alta parte; in sus, in jos. Sufla vantul si-i imprastie si oamenii in loc sa spuna: “Acum Dumnezeu trebuie sa faca o minune indoita, ca sa tina norii“, spun: “nu avem nevoie de Dumnezeu“. Din fericire Dumnezeu nu ia in seama ceea ce spunem, altfel ne-ar fi facut…

Sapa in adancime 100-150 m si nu afla apa. In Nauplio au sapat pana la 180m si au scos apa de mare. Altii au spus ca sa duca raul Eleno in Atena. Zece ani le trebuie sa-l duca in Atena si cu ce cheltueli. Si  tot se va termina apa. Oamenii nu spun: “am gresit”. Intr-un catun acum[acestea s-au spus in 1990], cu seceta, a mers un politician si le-a spus ca printr-un anumit sistem vor curata apa din haznale, ca sa aiba apa de baut. Si au considerat-o o idee deosebita! Dar lucrul acesta nici ca gand nu sta in picioare. Vedeti unde au ajuns. Sa-si bea oamenii – ma iertati- urina lor. Sa faca lucrul acesta intr-un oras unde oamenii au luat-o razna, se justifica oarecum, pentru ca au fost atrasi de duhul lumesc. Dar intr-un catun, unul sa le gaseasca drept solutie curatirea urinei lor si sa o bea, si s-o considere o idee importanta si sa nu-si intoarca putin privirea spre Dumnezeu ca sa spuna un “am gresit”, ca Dumnezeu sa dea ploaie, lucrul acesta este infricosator!

Si in Sfantul Munte au mers de la manastire sa planteze pini, ca sa-i exploateze si dupa aceea sa faca hartie. S-au uscat toti. A venit pedeapsa lui Dumnezeu. Bine, mai baiete, Sfantul Munte va produce servetele si hartie igienica? Ati inteles? S-au ostenit sa planteze si cati au plantat – urgia lui Dumnezeu! – toti s-au uscat.

-Parinte, au inteles ca nu a fost bine?

-Ah, cum sa inteleaga? Dupa aceea masini din Germania sa faca forari adanci, ca sa scoata apa. S-a pierdut si apa ce exista. Vezi, daca dispare sensibilitatea duhovniceasca, unde duce procedeul comercial? De aceea incet-incet se pierde din monahism aceasta evlavie. Nu inteleg ca daca nu ploua, vor dispare si apele ce exista. Folosesc numai logica, iar pe Dumnezeu Il dau la margine.

In Vechiul Testament se spune (4 Regi 7) ca la un asediu al Samariei de catre sirieni li s-a terminat evreilor si apa. Mureau animalele si mamele au ajuns sa-si manance copiii lor. Proorocul Elisei merge la economul imparatului Ioram si ii spune: “Animalele au pierit, oamenii mor de foame, dar Dumnezeu va ajuta“. Economul, care pe toate le aranja cu logica, ii spune: “Cum va ajuta? Din cer va trimite Dumnezeu?” Atunci Proroocul a spus: “Maine Dumnezeu va trimite ajutor, dar tu nu te vei bucura de el“. Si, intr-adevar, in ziua urmatoare Dumnezeu a adus o astfel de panica in tabara vrajmasa – auzeau vrajmasii tropote de cai, zgomot de ostasi; le sunau urechile si credeau ca au venit egiptenii sa-i ajute (pe evrei n.t.) – incat au luat-o la fuga, lasand corturile, alimentele, armele si orice aveau. Si cand au ajuns in tara lor, li s-a starnit atata zapaceala, incat s-au omorat intre ei 180.000 de oameni. Intre timp patru israeliti leprosi, ce erau afara de cetate, au spus: “Sa mergem in tabara vrajmasa, poate gasim ceva de mancare. Si asa vom muri de foame“. S-au apropiat de un cort, era gol. S-au apropiat de altul, la fel. Vrajmasii nicaieri. Au furat alimente si lucruri in traistele lor. Au instiintat de retragerea vrajmasilor, dar israelitii credeau ca e un plan de-al lor. “Vrajmasii s-au ascuns – spuneau – ca sa deschidem portile si sa intre inauntru“. Atunci un ofiter a spus: “Ne-au ramas 5 animale. Nu trimitem ostasi sa vedem ce se intampla?” Fiecare ostas a mers intr-o directie diferita si cand s-au intors, au spus: “Vrajmasii au plecat infricosati, lasand tot ce aveau“. Atunci toti israelitii au alergat, iesind din cetate, ca sa ia alimente. Si cum ieseau au calcat in picioare pe econom, care incerca sa faca randuiala. Astfel, asa cum a spus proorocul Elisei, economul a vazut ajutorul lui Dumnezeu dar nu s-a bucurat de el. Vedeti cum Dumnezeu le randuieste pe toate?

 

Anunțuri