Diavolul nu vrea sa se pocaiasca


Diavolul nu vrea sa se pocaiasca

Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: „Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si acestia care gresesc de multe ori, ii ierti”. Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma … Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un „Doamne miluieste” daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un „am gresit”; dar nu spun „am gresit”. Daca diavolul ar fi spus „am gresit”, ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!

Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte?

-Daca isi aduce aminte, spui ? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.

O, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste ? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger ! Odata pe un monah[1] l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: „Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii”. Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu- se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta, pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.

Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui?

-Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: „Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui”. Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste ? Isi spune: „Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!”. Fara sa se pocaiasca ? Iuda n-a facut la fel ? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: „Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine”. Vezi, viclenie ? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un „iarta-ma”. Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune „iarta-ma”, ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.

[1] Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie

Anunțuri