Diavolul este prost


Diavolul este prost

Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?

-Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: „Du-te si mantuieste pe cutare om !” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ?[1] Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. „Cine e fratele acela ?” – l-a intrebat Avva Macarie. „Teopempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si- l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: „Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !”. N-a stiut ca a mers Avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca Avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca Avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?

-Cum sa-l auda daca acela nu are „diavol” ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: „Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este „stiinta stiintelor”.

Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa ?

-Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.

Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.


 

[1] Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130- 131, Alba Iulia, 1990

Anunțuri