Prolog – Paisie Aghioritul


PROLOG

Prin adormirea sa, in iulie 1994, fericitul Staret Paisie a lasat o mostenire duhovniceasca: invatatura sa. Monah simplu, cu putine cunostinte ale scolii primare, dar bogat dupa intelepciunea lui Dumnezeu, el s-a golit pe sine pentru aproapele sau. Invatatura sa n-a fost predica sau cateheza. Facandu- si din Evanghelie norma de viata, invatatura sa izvora din insasi viata sa, al carei semn era dragostea. S-a instruit pe sinesi dupa Evanghelie, de aceea mai intai chipul sau era cel care ii invata pe oameni, precum si dragostea sa evanghelica si cuvantul sau luminat. Cand primea diferiti oameni cu toate particularitatile lor, nu ii asculta in mod simplu, cu rabdare pentru problemele lor, pe care i le incredintau, ci cu sfanta lui simplitate si discernamant intra adanc in inimile lor si durerea, nelinistea si problemele lor le facea ale sale. Si atunci, incet- incet se savarsea minunea: schimbarea omului. „Dumnezeu – spunea el – face minuni cand cineva participa cu inima sa la durerea celuilalt”.

Cu bucurie am remarcat felul in care au fost primite primele carti despre viata si invatatura Batranului, precum si interesul cu care au fost citite. Multi vorbeau in chip minunat despre raspunsurile ce le-au primit la intrebarile lor, despre modurile de rezolvare ale problemelor lor, mangaierea primita in mahnirile lor. Ne bucuram indeosebi atunci cand oameni indepartati de Biserica au dobandit nelinistea cea buna si si-au schimbat viata. De multe ori ne- au venit pe buze stihurile imnografului, care se refera la Marele Vasile: „Desi a murit, traieste in Domnul, dar traieste si cu noi, precum se spune in Biblie”. In acelasi timp am simtit nevoia ca si cuvintele staretului, pe care le- am scris cu evlavie de la primii pasi ai obstii, pentru ca ne- au fost nespus de folositoare, sa le oferim si fratilor in Hristos, care ne- au cerut aceasta in mod insistent.

Bunul Dumnezeu a iconomisit ca Sihastria noastra sa isi datoreze existenta sa Parintelui Paisie. El a luat aprobarea episcopala pentru intemeierea ei si s-a ingrijit pentru aflarea locului. Aceasta a facut- o, deoarece inima lui blanda si sensibila a simtit o mare recunostinta pentru asistenta noastra, atunci cand l-am cunoscut pentru intaia oara in 1966, la spital, unde se afla pentru a face operatie la plamani. De atunci a simtit ca este fratele nostru mai mare luandu- si obligatia „sa capatuiasca pe surorile sale”, precum spunea, intelegand prin aceasta, intemeierea Sihastriei. In octombrie 1967 s-au stabilit aici primele surori. Parintele Paisie a stat atunci doua luni la Sihastrie, ca sa ajute la organizarea obstii. Dupa aceea iesea din Sfantul Munte de obicei de doua ori pe an si ajuta la bunul mers al obstii, precum si pe fiecare sora in nevointa ei duhovniceasca, cu sfaturile sale luminate de Dumnezeu si cu experienta sa personala. Din Sfantul Munte, din „America duhovniceasca”, precum il numea, iarasi ajuta cu rugaciunea si cu epistolele ce le trimetea fie personal fiecarei surori, fie intregii obsti.

In 1967, cand Batranul Paisie a inceput sa puna temeliile vietii de obste ale Sihastriei incepand de la cele mai simple chestiuni practice pana la cele mai serioase probleme duhovnicesti, avea 43 de ani. Cu toate acestea, era deja barbat desavarsit, „la masura varstei deplinatatii lui Hristos”[1] avand intelepciunea Batranilor. Din primele zile ale vietii obstei simteai ca si cuvintele lui erau, „cuvinte ale vietii vesnice”[2], ca multe dintre acestea erau axiome pentru viata zilnica. De aceea te grabeai sa le scrii, ca sa nu se uite si sa fie folosite ca indreptar sigur in petrecerea duhovniceasca.

lar atunci cand insemnarile noastre au completat primele caiete, le-am supus cu sfiala, judecatii lui. Cu sfiala, deoarece Batranul accentua totdeauna punerea in lucrare. Nu voia sa adunam material, „munitii” fara practicarea cuvintelor lui in viata noastra. Cerea ca ceeea ce am auzit sau citit sa lucram duhovniceste. Altfel, precum spunea, la nimic nu ne vor folosi cele multe scrise si numeroasele insemnari, precum la nimic nu ajuta unui stat daca are multe munitii si nu are armata instruita ca sa le foloseasca. Cedand rugamintilor noastre insistente, a primit sa le vada si sa le completeze, sau sa corecteze cele care din intamplare n-au fost intelese pe deplin.

Aceasta inregistrare a continuat pe toata durata celor douazecisiopt de ani in care Staretul a supravegheat si a povatuit Sihastria. S-au inregistrat sinaxele obstii si convorbirile cu Staretul – la inceput prin insemnari ce le scriau surorile pe durata sinaxelor iar in ultimii ani prin inregistrare pe casete – dar si discutiile particulare ale surorilor cu Staretul, pe care fiecare sora le-a scris indata dupa discutia cu el. Odata cand lucrul acesta a fost observat de Staret, el a spus oarecum manios: „De ce scrieti acestea? Ca sa Ie pastrati pentru vreme de nevoie? Scopul este sa le lucrati, sa le practicati! Ia aduceti- mi sa vad!” Cand i s- au dat insemnarile unei surori, expresia fetii i s- a schimbat si a spus cu satisfactie: „Mai, mai, bre fiule, asta este magnetofon. Le-a scris exact cum le-am spus !”.

Comunicarea noastra cu Staretul se facea de obicei in chip de raspuns la intrebarile noastre. In discutiile particulare ale surorilor cu el intotdeauna existau intrebari mai ales despre nevointa personala. In sinaxele cu Batranul, care erau programate, se discutau probleme ce ne preocupasera in absenta lui. Ele se concentrau sub forma intrebarilor care urmau sa se discute atunci cand ar fi venit. Erau chestiuni de tot felul: de conducere, practice, duhovnicesti, sociale, bisericesti, nationale, etc. In sinaxele privind numai obstea, in afara de intrebarile ce Ie puneau surorile, pretext pentru diferite teme pe care le aborda, puteau fi dezbatute si simple neintelegeri. Staretul le punea in valoare pe toate pentru folosul duhovnicesc al sufletelor. Sunetul unui avion, zgomotul unei masini, ciripitul unei pasari, deschiderea unei usi sau o simpla propozitie puteau constitui pretextele de a vorbi multa vreme despre o problema serioasa. „Le folosesc pe toate – spunea – pentru comunicarea cu cele de sus, cu cerul. Daca cineva le-ar lucra pe toate duhovniceste, stiti ce castig duhovnicesc ar scoate si ce experienta duhovniceasca ar castiga?”.

Si precum „Bunul Dumnezeu, – ne spunea adesea – Se ingrijeste de noi mai intai pentru viata cealalta si dupa aceea pentru aceasta”, „tot asa si scopul sau in comunicarea sa cu omul era de a-l pregati pentru Imparatia cerurilor, ajutandu- l sa cunoasca voia lui Dumnezeu spre se uni cu Dumnezeu. Cand vorbea despre ceva din natura, din stiinta, din tehnica, sau din viata zilnica, nu- l interesau chestiunile acestea in sine, ci Ie folosea ca sa trezeasca sufletele, sa Ie ajute in chip parabolic sa prinda sensul cel mai profund al vietii spre a fi „pescuiti” de Dumnezeu.

Deoarece cuvantul lui se distingea prin cumpatare, promptitudine, umor firesc, putea spune mari adevaruri intr- un mod simplu si vesel. „Eu fac insorirea”, – spunea el – intelegand ca precum soarele este absolut necesar ca sa se deschida florile, asa si o usoara atingere pastorala ajuta la deschiderea si vindecarea sufletului. Pastoratie luminata, care adesea pregatea terenul sufletului ca sa primeasca si asprimea cuvintelor lui referitoare la neclintirea adevarului evanghelic. In felul acesta, chiar si cel mai aspru cuvant al sau cadea ca o racoreala binefacatoare in inima celuilalt, savarsind o lucrare spre rodire duhovniceasca.

Materialul care s-a concentrat in acesti douazeci si opt de ani impreuna cu epistolele pe care le-a trimis Sihastriei din Sfantul Munte s-a ordonat – dupa adormirea Staretului – pe teme, spre a fi mai usor de folosit in viata zilnica a obstei. In paralel s- au clasificat si toate intamplarile referitoare la viata sa, chiar si experientele dumnezeiesti ce le-a trait, la care se referea nu din dorinta de a vorbi despre sine, ci oferindu- le ca milostenie duhovniceasca. „Nu va spun acestea – ne zicea – ca sa- mi puneti decoratii, sau ca sa- mi spuneti: ‘Bravo’, ci cand spun ceva fie din razboi, fie din armata, sau orice as spune, chiar si o pilda in gluma, nu le spun la intamplare; vreau sa accentuez ceva, ca sa prindeti sensul cel mai adanc. Niciodata nu spun lucruri nefolositoare”. In felul acesta se facea „donator duhovnicesc de sange’, ca sa intareasca credinta anemica, sa imboldeasca marimea de suflet si sa cultive, ca un adevarat fiu nobil al lui Dumnezeu, nobletea duhovniceasca spre a ne inrudi cu Dumnezeu. „Ma golesc, ma golesc, – ne spunea, – si ce va fi? Caci, ca sa va ajut, sunt nevoit sa spun si lucruri despre mine. Fac cea mai mare risipa: risipa duhovniceasca; oare cel putin prinde teren ? Vreau sa va spun astfel ca orice intamplare pe care sunt nevoit s- o spun ca sa va ajut, de pilda cum m- a ajutat Purtarea de grija a lui Dumnezeu in cutare imprejurare, eu o pierd. Cel putin prinde teren ?”.

Avand in vedere anii grei pe care ii strabatem, am hotarat sa dam publicitatii tot aceste material intr- un sir de tomuri incepand cu temele de interes mai larg. Multe sunt problemele zilnice, pe care insa de nu le abordam potrivit Evangheliei, consecintele vor fi dureroase, daca nu catastrofale, si pentru viata prezenta dar si pentru cea viitoare.

Aceasta optiune a noastra a fost incurajata si de un gand pe care l-a avut Staretul in urma cu multi ani. Se gandea sa scrie „o carte ca sa- i inglobeze pe toti: mireni, monahi, clerici”. Gandul acesta n- a apucat sa- l realizeze, caci tot timpul sau l-a pus la dispozitia sufletelor indurerate care ajungeau in fiecare zi la Coliba lui si carora se daruia in intregime, in ciuda slabelor lui puteri trupesti. „Noutatile mele – scria intr- o oarecare scrisoare a sa – sunt: multa lume, obosita, chinuita. Lumea se tot inmulteste cu problemele ei, dar rugati- va ca sa nu se imputineze puterile mele trupesti. Fac putina iconomie si cu mine, pentru ca trebuie sa pot intotdeauna. Pot, nu pot, trebuie sa pot!”.

Precum am spus, Staretul raspundea de obicei la intrebari. De aceea in compunerea temelor care s-au facut din cuvintele lui in diferite imprejurari, s- a pastrat forma dialogala. In cadrul dialogurilor s-au introdus si extrase din epistolele pe care le-a trimis Sinastriei, sau teme din cartile ce le-a scris el insusi, precum si orice s-a potrivit tematic din epistolele ce ni le-au incredintat unii frati in Hristos, sau din insemnarile ce s-au facut dupa discutiile cu Staretul, astfel incat fiecare tema sa fie daruita in cea mai mare deplinatate posibila. S-a depus osteneala sa sa pastreze, dupa putinta, promptitudinea si harul cuvantului rostit de Batranul. Au ramas de asemenea si unele repetari, care accentueaza noimele si imboldesc inimile, si cateva din desele exclamari din decursul povestirilor ce ieseau din inima sa, ce vibra de o dragoste atat de mare fata de Dumnezeu si de om.

Referirile la viata monahala sunt dese. Aceasta se intampla nu numai deoarece Staretul se adreseaza monahiilor, dar si pentru ca voia ca „bucuria calugariei”, care izvoraste din incredintarea vietii monanului lui Dumnezeu, sa o caute si fiecare mirean, ca sa se elibereze de lipsa de siguranta ce o da credinta in eul propriu si sa se bucure de Rai inca din aceasta viata.

Cartea „Cu durere si dragoste pentru omul contemporan” constitute primul volum al seriei „Cuvinte ale Cuviosului Paisie Aghioritul”. Cuprinsul ei, spre a fi mai lesne de folosit, s-a impartit in patru unitati tematice. Fiecare unitate este impartita in capitole si fiecare capitol in parti mai mici avand titlurile potrivite. Sub insemnarile, care explica termeni din viata duhovniceasca si monahala, cunoscuti fratilor in Hristos care au un contact mai strans cu textele patristice, s-au facut mai ales spre a-i ajuta pe cititorii care nu sunt inca familiarizati cu o astfel de terminologie.

Deoarece Staretul, precum am spus, folosea adesea exemple din stiinta, din tehnica, etc., exista teama sa redam in transcrierea cuvantului sau oral oarecari expresii si termeni gresiti. De aceea am dat capitolefe respective, inainte de a se publica, spre a fi citite de diferiti frati in Hristos de specialitate. Le multumim, caci avand ei o deosebita evlavie fata de Staretul au revazut aceste texte si au facut diferite interventii. Vom ramane recunoscatoare si pentru oricare alta indicatie.

Sa nadajduim ca „risipa duhovniceasca” pe care Staretul a facut- o din multa sa dragoste, „va prinde radacina” in sufletele simple si binevoitoare ale cititorilor dornici sa se imbogateasca cu intelepciunea lui Dumnezeu „cea ascunsa de cei infelepti si priceputi si descoperita pruncilor” [3]. Amin.

 

Duminica Tuturor Sfintilor – 14 iunie 1998

Stareta Sfintei Sihastrii
Monahia Filoteia
si surorile ei in Hristos.


 

[1] Efeseni 4:13

[2] In. 6:68

[3] Luca 10:21

Anunțuri