Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I
IV. Îndreptar celui lipsit de îndrumător
Povatuitor de nu vom putea însa afla, se cade atunci cu durere a cauta. Si numai de nu vei putea în nici un chip a-l afla, cheama pe Dumnezeu întru înfrângerea duhului tau si cu lacrimi, precum si înstrainarea, de la dragostea de lucruri si lepadându-te de toate si rugându-L mereu pe Acela, fa cum îti zic: Sa-ti fie mai întâi viata linistita, straina de orice griji desarte si în sine cu împaciuire fata de toti. Intrând apoi în camara ta, încuie-te pe tine însuti si sezând într-un ungher împlineste pe acestea pe care ti le spun:
Tu cunosti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta vazduh este. Iar organul prin care noi înfaptuim aceasta suflare nu este altceva decât inima. Inima ne este pricinuitoarea vietii si a fierbintelii noastre de trup.
Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca sa-si potoleasca prin rasuflare arsura din sine. Într-adevar, pentru ca viata sa dainuiasca este nevoie ca vapaia caldurii sa fie scazuta cu împreunarea racorelii: asa încât vazduhurile acestea – cel încins în adâncul inimii si cel racoros ce vine din afara – unul prin altul sa se potoleasca potrivindu-si astfel un stadiu prielnic de caldura care sa poata fi purtat.
Pricina acestei primeniri de vazduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plamânul, care fiind întemeiat de catre Ziditorul ales, asemenea unor foale, face sa intre si sa iasa aerul înconjurator.
În acest chip inima îsi are folosul, tragând spre ea prospetimea si dând afara arsita si pastreaza astfel credincios ordinea, rânduiala aceasta pentru care a fost ea rânduita spre statornicia fapturilor noastre vii.
Prin urmare tu, asezându-te jos, si linistindu-ti sufletul, aduna-ti laolalta mintea. Mâna-o launtric aceasta minte a ta, prin trecatoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al mintii patrunde în inima. Cu imbold aducând-o astfel pe aceasta, sileste-o sa se pogoare împreuna cu duhul sorbit acolo înlauntru.
Folosul îndeletnicirii acesteia este mare, fiindca venirea acestui oaspete întru tine, o vei simti ca pe o rodire negraita. Mintea, odata intrata aici, ceea ce urmeaza din aceasta nu poate fi decât înveselire si dulceata. Asemenea acelui barbat plecat de acasa si care daca se va întoarce din calatorie, nu va sti ce sa faca de bucurie fiindca s-a învrednicit sa-si vada copiii si sotia. Tot asa si mintea de se va împreuna cu sufletul se va umple de nepovestita desfatare si bucurie.
Tu, frate al meu, deprinde-ti dar mintea ta sa nu iasa de aici cu grabire si sârguitoare fa-ti inima ta, ca sa staruie într-o atâta de folositoare liniste si sa nu se învoiasca în nici un chip, ca tu sa te desprinzi de acolo.
Învinge primejdia începutului prin focul sufletului tau râvnitor de îmbelsugare. Deoarece astfel, semnele de plictiseala grozava si de temere ce se ivesc la început, din pricina acestei încuieri la launtrul mintii, precum si din oarecare alte strâmtori si ispite, le vei birui prin aceasta virtute viteaza.
Atunci, usoare si limpezi, dintr-odata se vor arata, de îndata de-ti vei agonisi astfel de obisnuinta. Sârguinta ta se va preschimba pe de-a-ntregul în îndulcire, asa încât nici una din dorintele tale nu va avea dragostea sa petreaca în zadarnicile risipiri din afara, fiindca într-adevar, Împaratia Cerurilorînlauntrul nostru este. Pe care Împaratie, prin rapirea cea de gând, – contemplarea adica – si cautând a o ajunge prin rugaciune curata ca ea sa-ti fie ceva propriu si vesnic al tau, atunci toate cele ce te împresoara din afara le vei socoti drept vrednice de scârba si urâte.
Cauta, prin urmare, numai asa precum ti-am spus, ca sa patrunzi la cea dintâi intrare si sa te silesti înlauntrul, sa te apropii de fundul cel mai adânc si mai tainuit al inimii tale.
Iar daca tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ti l-am descoperit tie, slava si multumita sa fie data! Preamareste-L si salta si Domnului da lauda! Si lipeste-te pe tine însuti cu totul de îndeletnicirea aceasta, staruind în ea fara contenire; iar ea te va învata pre tine si toate, toate celelalte pe care tu acum înca nu le stii din necunostinta ta.
Se cade însa ca tu sa stii înca si acestea:
Mintea ta daca a patruns la locul inimii, tu nu trebuie sa te pastrezi în tacere si încremenire, ci sa ai ca lucrare si neîncetata învatare a strigatului acesta: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine“ si pururea-pururi sa nu te curmi de la aceasta.
Fiindca, asa, cu aceasta neclintire în Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, pastrându-ti mintea atintita si nevatamata, tu vei ridica vrajmasilor mântuirii tale orice nadejde de biruinta si vei ajunge ca întru liniste – neatinsa de asupririle lor – sufletul tau sa se bucure de o preafericita pace, suind din zi în zi mai mult în dragostea si dorirea Domnului.
Iar daca, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti sa patrunzi în tinutul inimii tale, dupa sfatul ce ti l-am dat, atunci fa înca tot ce ti-am spus si vei afla tot ceea ce cauti, Dumnezeu dimpreuna cu tine lucrând.
Tu stii ca puterea gânditoare, la tot omul, se afla în pieptul sau, fiindca buzele noastre când sunt pecetluite tacerii, noi înlauntru pieptului acolo gândim si ne chibzuim cu noi însine si rugaciuni rostim acolo si psalmi, precum si alte asemenea.
Pe aceasta putere cugetatoare, deci, dezleaga-o de tot gândul, – si aceasta o poti face daca vei voi – si singur acest lucru porunceste-i sa lucreze, adica sa-ti daruiasca tie mereu cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma“. Si sileste-o pe ea, ca în loc de orie alta icoana de gânduri, numai pe acest chip sa-l tinteasca, strigând înlauntrul tau de-a pururi, numai zicerea aceasta.
Aceasta daca vei izbândi, fara îndoiala, prin toate straduintele voii tale, ti se va deschide tie intrarea inimii, cu strigarea aceasta si din adâncul ei, adânc al ostenelilor tale, tot asa cum prin „încercata noastra traire“ ni s-a facut cunoscuta si ne-a învatat si pe noi însine de a putea împartasi si altora.
Iar cu aceasta prea dulce si atât de dorita sârguinta a trezviei tale, ti se va adauga si tot alaiul virtutilor, dragostei, bucuriei, pacii, precum si celelalte prin care vei avea împlinite si toate cererile tale cele întru Iisus Hristos.
Cu care si Tatalui si împreuna si Duhului Sfânt, slava, putere, cinste si închinaciune înaltam, acum si pururea si în vecii vecilor,
Amin!
Un Suflet Ortodox 