Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I – Cuvânt al părintelui Ioan cel Străin către ucenicii săi


Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I
Cuvânt al părintelui Ioan cel Străin către ucenicii săi

Multumire Domnului Care în chipul acesta a binevoit catre noi.
Pentru a întari în chip temeinic mintea si inimile voastre în fata unirii nemijlocite a sufletelor cu Domnul si pentru ca sa nu slabeasca credinta voastra în Pronia cea dumnezeiasca a Lui, precum si nici în „strainul“ Sau pe care voi l-ati aflat într-un chip neînteles, pe calea care este aceea a mântuirii sufletelor Lui.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, va voi arata voua, deocamdata numai amintindu-va pe scurt, câteva semne si clipe razlete si atâta cât se poate strecura prin tâlcul scrisului.
Va marturisesc cu tarie despre lucrarea Proniei lui Dumnezeu care s-a savârsit si se savârseste cu mine, cât despre împlinirea milelor Sale dumnezeiesti, care se revarsa asupra noastra a tuturor acestora, cât si asupra acelora pe care Domnul înca îi va alege, pe cai nepatrunse si în chipuri asa de deosebite, ca drept uneltele Sale spre slava Sfântului Nume al Sau.
Fericiti sunt cei care nu s-au îndoit de mine saracul vostru parinte si duhovnic si care ma aflu „strain trimis“.
Nu eu ca faptura am ceva deosebit, fiind om cu însusiri ale firii si cu toate lipsurile, ci voia lui Dumnezeu care este minunata. Voia lui Dumnezeu m-a ales pe mine dincolo de vrednicie, ea ma calauzeste si ea salasluieste în mine, robul Sau.
Înca de pe când eram tânar, dumnezeiasca lucrare a Proniei a avut fata de inima mea si pe calea mântuirii mele m-a daruit cu binecuvântarea harica cea data prin mostenire. M-a daruit de asemenea cu un îndrumator duhovnicesc sub har, care avea o mare traire. Si iarasi, m-a daruit de-a dreptul cu spiritul Sau haric prea întelept si foarte tare, pe aceasta cale a pribegiei mele spirituale.
Despre aceasta v-am vorbit prin cuvânt viu de mai multe ori si cu amanunt si înca va voi mai arata.
Iata, înca noi „multe vom grai si nu vom ajunge, dar sfârsitul cuvintelor noastre este Domnul întru toate“, asa vorbeste, ca pentru acestea, fiul lui Sirah în Cartea întelepciunii (43:31). Si el adauga atât de nimerit:
„Preamarindu-L, noi ce vom putea“?
Cu neputinta mea pururi îi voi multumi ca pe scara de suire a propasirii duhovnicesti El mi-a dat de atâtea ori adevaruri si întariri de har, atât de puternice!
Da, precum zice Împaratul Prooroc Solomon:
„Întelepciunea lui Dumnezeu este mai frumoasa decât soarele si decât orânduirea stelelor: daca o pui alaturi de lumina, o întrece“ (Pildele lui Solomon 7:29).
Dar prin cei slabi si nestiutori lucreaza puterea Sa. „Cât de maret este Numele Tau, Doamne“, zice psalmistul, „Prin gura nepriceputilor, prin gura copiilor si a pruncilor care sug, ai savârsit Tu lauda si puterea Ta“ (Psalmi 8:2-3).
Asa m-a daruit Domnul cu ceea ce se numeste „înmânarea harica a unei mosteniri duhovnicesti, precum si încredintarea conducerii spre mântuire a sufletelor oamenilor“.
Întorcându-ma înapoi sa vad întinderea strabatuta, iar eu sunt calatorul care umbla de 64 de ani prin aceasta viata, vad înapoi cum Domnul s-a grabit dintru început, prin alegerea Sa dumnezeiasca, sa toarne în inima mea o nebiruita dragoste de foc catre El.
Binecuvântez pe Domnul ca El s-a grabit sa umple înlauntrul meu si sa ma covârseasca cu milele Sale negraite. M-am smerit întru plinatatea acestor daruri care sunt mai presus de toate bunatatile pamântesti si pe care lumea si mintea omeneasca nu le pot patrunde.
Binecuvântez pe Domnul ca din anii cei dintâi m-a dus prin caile tainice pâna la izvoarele nesecate care revarsa cu îmbelsugare harul si pe care le pazeau batrânii Parinti în sihastrii, în munti sau unghere nestiute.
Binecuvântez pe Domnul, Care din pragul fraged al barbatiei a facut sa se topeasca la un loc în încaperea inimii mele tinere belsugul darurilor din care si acum traiesc si ma înnoiesc si pe care suferintele si trunchiatul drum al vietii mele totusi nu l-a pierdut, ci l-a pastrat cu grija si cu teama si a cautat sa nu-l împutineze. Ci, înca, dimpotriva duhovniceste vorbind, pot marturisi în chip neînsetat ca eu, smeritul, darul cel adevarat al Proniei, dincolo de slabiciunea mea, l-am facut partasit multora dintre acei care în chip sincer au cautat. Da, El singur S-a împartasit pe Sine întotdeauna tuturor acelor calatori ai calatoriei noastre pe care Domnul i-a adus pe felurite carari ale însasi vietii lor pamântesti, pentru potolirea setii sufletesti a lor.
Setea Domnului este necovârsita si prin nimic nu se poate umple, iar Domnul prin Darul Lui, cu cât se revarsa, cu atât mai mult creste si umple. Asa este.
Fie mila Domnului si Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toti. Amin!
Ioan, „parintele cel strein“