Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I – Din cele ale vietii Sfântului Sava


Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I
Din cele ale vietii Sfântului Sava

Dumnezeiescul Sava calauzea pe monahi dupa canonul acesta:
Nu îngadui sa locuiasca în Lavra si sa aiba chilie deosebita numa aceluia care învata pe de rost rânduiala monahiceasca si care era în stare sa-si puie paza mintii si sa-si izgoneasca gândurile vrajmase si sa-si spulbere din cugetul sau toata amintirea celor pamântesti, dovedindu-si totodata zdravan si sanatos cu trupul.
Iar de se afla vreunul care sa întreaca pe ceilalti prin vlaga madularelor si a voiniciei lui, îi daruia loc sa-si zideasca singur chilia.
Iata asa, acest mare avva cerea, mai înainte de toate, paza mintii de la toti fratii pe care îi îngaduia sub obladuirea sa; nu le dadea altminteri, dreptul la chilie ca sa se poata învrednici a sluji lui Dumnezeu în liniste.
Ce vom face noi, dar stând în chilii? Nefolositori si trândavi vom sta?
Sau oare ne vom deprinde si noi, dupa duhovniceasca îndrumare, întru pazirea mintii?
Întrebat-a pe Avva Agaton un oarecare frate, zicând: „Spune-mi parinte, ce este mai mare: truda cea cu trupul sau pazirea launtrica a sufletului?“
Si batrânul a raspuns: „Omul e asemenea cu pomul, sârguinta cea trupeasca frunzele sunt; veghea cea dinlauntru roada este. Si fiindca asa precum e scris: „Tot pomul care nu aduce rod bun se va taia si în foc se va arunca“, este vadit ca toate ostenelile noastre vor trebui sa ne duca catre legarea rodului, adica paza mintii“.
O anume însemnatate o aflam însa si în folosirea frunzelor, aceasta pentru fala si învesmântarea pomului.
Avva, astfel, nu a vestejit stradania noastra cu trupul, întruchipata în frunze, ci ne-a descoperit printr-un ales chip, cum trebuie noi sa ne-o însusim.
Cât de minunat ne-a aratat sfântul aceasta, ca sterpi iesiti de la credinta adevarului sunt toti acei ce, fara paza mintii fiind, se lauda pe sine numai cu viata lor de înfaptuire, pe unii fara paza mintii si care neavând nimic, fara numai frunzele, munca lor de nevointa adica, nu se vor lipsi de a fi retezati si focului aruncati.
Grozav, o, parinte, este acest cuvânt al tau.