Colectia muzeala si Monumentul eroilor


Colectia muzeala si Monumentul eroilor

 

<<Gandul de a infiinta o colectie intrunind o serie de bunuri de interes patrimonial ne-a preocupat inca de la venirea noastra in parohie, in anul 1966. Motiv de inspiratie a fost insasi biserica-monument istoric, impodobita, dupa cum s-a vazut in paginile de mai sus, cu o valoroasa pictura murala, de asemenea, alte odoare vechi, mai ales icoanele de lemn si cartile din batrani, pastrate atat in altarul si turnul lacasului cat si in casa parohiala. M-am gandit atunci ca ar fi posibil sa se gaseasca lucruri de valoare si in casele credinciosilor din sat. Am anuntat duminica, in biserica, dorinta noastra, iar credinciosii au fost de acord, oferindu-se sa doneze piesele de acest gen pastrate mai ales prin casele vechi si prin poduri. Rezultatele, neasteptat de bune, obtinute in acest sens pe plan local, m-au determinat sa largesc activitatea de colectionare si in satele invecinate, mai ales in localitatile: Ianosda, Cauasd, Tulca, Bicaciu, Gepiu, Pausa si Sititelec, reusind intre anii 1970-1973, sa adunam peste 200 de obiecte, mai ales: icoane pe lemn si icoane pe sticla, carti vechi, cruci de lemn, pristolnice, prapori, vesminte, ceramica veche (mai ales farfurii), stergare, mobilier satesc, ceasuri de perete, felurite obiecte de uz casnic s.a.. Toate aceste piese le-am adapostit in una din camerele casei parohiale; fiind vechi, ele nu puteau fi tinute insa in locuinta, alaturi de bunurile gospodaresti, mai ales ca cele trei fiice ale mele erau mici. Drept urmare, le-am expus in tinda bisericii, sub bolta de la intrare. La scurta vreme, aflandu-se despre initiativa noastra la mai multi specialisti, veniti din Oradea, care au constatat ca, aceste valori de interes cultural patrimonial, nu pot fi pastrate in asemenea conditii si ca, in mod ideal, ar fi necesara edificarea unei cladiri adecvate, destinata in exclsivitate colectiei muzeale.

Drept urmare, am inceput demersurile in vederea edificarii noului spatiu expozitional, dar am intampinat multe piedici, atat din partea conducerii comunei Madaras cat si a Consiliului popular al judetului Bihor (Sectia de sistematizare), spunandu-mi-se ca, “nu-i treaba preotului sa faca muzee!” Cu toate acestea, nu m-am dat invins, ci am apelat la sprijinul mai multor personalitati cu dragoste fata de Biserica si Neam. M-am adresat fostului meu profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, de la Academia Teologica din Sibiu, astazi academicianul Mircea Pacurariu; i-am expus planul precum si problemele ivite. In raspunsul primit, parintele profesor, ma incuraja scriindu-mi urmatoarele: “…In ce priveste muzeul, nu iti pot comunica mare lucru. Am vazut ce a facut preotul din Sibiel, ca sotia e de acolo. E un lucru bun si util, asa ca, ar fi foarte bine sa te repezi pana la Sibiu (iar de aici, la Sibiel, ai curse), ca sa vezi la fata locului ce a facut si sa te indrume cum sa lucrezi. Nu am putut afla, cine se ocupa de Departamentu (Departamentul Cultelor din Bucuresti –n.n.) cu asemenea probleme, in orice caz, el are si obiecte de continut etnografic; asa ca nu stiu cine si-a spus cuvantul pe acolo, ca n-ai avea dreptul sa strangi asemenea obiecte. Daca nu poti veni momentan, scrie Par(intelui) Zosim Oancea, la Sibiel, jud(etul) Sibiu, desi tot mai bine e sa vezi personal ce s-a facut si sa stai de vorba cu el…”.

Dand ascultare fostului meu profesor, m-am dus la Sibiel. Era la sfarsitul lui martie 1973 si vazand stadiul destul de avansat a muzeului de la Sibiel, am prins mai mult curaj si mi-am  zis: daca s-a ingaduit infiintarea unui muzeu pe langa biserica-monument istoric de la Sibiel, atunci si la Homorog se va putea face acelasi lucru.

La scurta vreme, am solicitat si sprijinul domnului Petre Blajovici, fiu al satului Inand (ce avea o inalta functie in conducerea Statului, la aceasta data), care a trimis la Homorog chiar un delegat din minister, pentru a se edifica la fata locului in legatura cu organizarea expozitiei si asigurarea spatiului de expunere. Nu dupa mult timp, am primit aprobarea pentru construirea cladirii, adica a casei in stil vechi, traditional.

In vara anului 1973, cladirea, compusa din trei camere si coridor deschis (cerdac), a fost terminata, apoi tencuita si sopita in alb. In prima camera au fost expuse piese de interior de interes etnografic, indeosebi mobilier vechi si obiecte de uz casnic. In a doua camera am expus, pe pereti, icoane pe sticla incadrate de stergare, de asemenea, tesaturi populare. In mai multe vitrine, au fost prezentate manuscrise si carti vechi, pristolnice, monede, cruci din lemn si metal si alte obiecte legate de oficierea serviciului religios. In ultima camera au fost expuse icoane pe lemn, usi imparatesti si diaconesti, aduse de la Ianosda si Cauasd, vesminte, cadelnite, alte carti vechi.

In aceasta forma, in anul 1973, Colectia muzeala de la Homorog a fost deschisa spre vizitare, fiind inclusa in randul locurilor de interes cultural spiritual de pe cuprinsul eparhiei Oradiei, bucurandu-se,in scurt timp, de un real renume, dintre anii 1973 si 1976 (cat am mai functionat ca preot in sat) pastrandu-se consemnate in “Cartea de Aur” a Bisericii-monument istoric si a Colectiei muzeale peste 500 de impresii ale unor vizitatori din tara si strainatate.

Pentru ca sa se stie si sa nu se uite, in primul rand pentru ca datele sa nu se piarda, dam in cele ce urmeaza o scurta prezentare a celor mai valoroase odoare de interes cultural spiritual adunate in cadrul colectiei muzeale de la Homorog[1].>>

Din cartile vechi, expuse in prezent in mai multe vitrine, amintim:
Chiriacodromion (Calea Domnului), Alba Iulia, 1699. Exemplarul a apartinut bisericii satului Ianosda, continand o insemnare de danie, din secolul al XVIII-lea, a cartii, in mana preotului Teodor si a urmasilor sai, Popa Onu si Popa Gheorghe[2]

Evanghelie, Bucuresti, 1723, provenita de la biserica din Bicaciu. A fost legata a doua oara in anul 1778, prin grija unui anume credincios Turcut Lup, pentru suma de 10 mariesti, iar a treia oara, in secolul trecut, la Oradea.

Antologhion, Ramnic, 1745, cumparat (dupa cum marturisea Dimitrie Popovici) de catre Vasca Ioan cel Batran, legat, in table de lemn si piele, in ianuarie 1840, prin grija lui vasile Vasca si a feciorilor sai, Teodor si Flore.

Un Octoih, tiparit la Ramnic, in anul 1750.

Triod, Bucuresti 1747, provenit de la biserica din Berechiu. Cartea contine pe coperta ultima o interesanta inemnare a vestitului colportor si legator de carti romanesti, Toma Parcalab, originar din Teius, “din varmeghia Balgradului”, in care atesta ca aceasta carte a vandut-o, in ziua de 9 mai 1787, cu suma de 14 florini, comunitatii ortodoxe din satul Berechiu[3]. Alte insemnari se refera la: cutremurul de pamant din 20 februarie 1795, simtit si in satele Sannicolaul Roman si Berechiu;  marele cutremur din 3 octombrie 1834, ce s-a simtit si in Berechiu vreme “de un patrar de ceas”; marea foamete din anul 1817 “cat au murit multi oameni”[4] si despre nametii mari din iarna anului 1830.

Penticostar, Ramnic, 1743, cu o serie de insemnari de lectura a unor cititori din sat.

Ceaslov, tiparit pe la jumatatea secolului trecut, provenit de la Salonta, cu interesante insemnari, de la 1856, ale scolarului Vasile Trip.

Octoih cu Catavasier, Buda, 1826, cumparat pe seama bisericii in vremea pastoririi preotului Ioan Rocsin de catre Maria Ursoi din Homorog. O insemnare din anul 1838 ne dezvaluie ca “au pierit graul cel sacaret, cat mai nimica n-au ramas pe locurile noastre, cat multi au samanat, in locul graului celui de toamna, grau de primavara [si] ovazu, iar care au mai avutu vreme, aceia or samanat grau de vara”. insemnarea a facut-o Ioan Pantea, “invatatorul tinerimei romanesti a comunitatii din Homorogul Romanesc grecesc neimpresurat (neunit –n.n.)”. Din alte insemnari aflam ca toamna anului 1851 a fost ploioasa, incat “n-au putut samana o(a)menii graul cel de to(a)mna, ce au bagat in loc orz de vara” si ca “multi au saracit dintr-aceia”.

Molitvelnic, Sibiu, 1849, cumparat, in anul 1874, pe seama bisericii din Bicaciu, de catre Petru Gagie, prin grija lui Stefan Giurcutiu din Bicaciu.

Concordiae Biblorum Sacrorum, Paris, 1656, avand legatura originala, din piele, si ex libris-ul lui Samuel Szenkiralyi (provenita de la Salonta).

Dintre icoanele pictate pe lemn, relevam:
O veche icoana datand din secolul al XVII-lea, in mare parte deteriorata, cu multe scene insotite de inscriptii slavoe (inclusiv pe arama) si o insemare romaneasca, facuta pe spate, probabil in secolul al XVIII-lea.

Doua icoane praznicare, provenite de la vechea biserica de lemn a satului homorog. Cea mai bine pastrata infatiseaza, pe o fata, scena Buna Vestire, iar de cealalta parte nasterea Domnului, scena invaluita de un impresionant cadru solar. In grajdul din Betleem sunt infatisati Maria si iosif, langa Pruncul Iisus, infasat, asezat parca pe un lepedeu (cearceaf) alb. Din dreapta sosesc magii, iar din stanga cativa pastori. In campul stang al scenei, in plan secund, parca undeva pe camp, se afla reprezentat un pastor, purtand cioareci, o haina rosie si opinci cu nojite, pe spate o traista, iar in mana un toiag. Peregrinul vine de departe, sa vada marea minune, parca din tinuturile Daco-romaniei nordice. Vechea pictura a fost refacuta pe alocuri, nu-i exclus de catre insusi zugravul Ioan Loposan, care va fi repictat si chipul pastorului roman.

Icoana Maica Domnului cu Pruncul Iisus, avnad rama cioplita in colonade ornate cu vrejuri florale, pictata de Ioan Loposan.

Icoana Punerea in mormant (provenita dela biserica din Ianosda).

Icoana Intampinarea Domnului, pictata in secolul al XVIII-lea, innoita in anul 1842, de catre zugravul Ioan Loposan, care a scris, pe carte, textul: “Acum slobozeste pe robul Tau, cu pace. 1842”.

Icoana Sf. Ierarh Nicolae, pictata pe lemn, avand legenda scrisa cu litere grecesti.

Icoana Iisus Hristos Invatator, pictata, credem, de catre zugravul Ioan Loposan (provenita de la ianosda).

alta icoana, cu scena de mai sus, provenita de la tulca.

Icoana Sf. Arh. Mihail (provenita de la biserica din Homorog).

Icoana Adormirea Maicii Domnului (provenita de la biserica din Bicaciu).

Icoanele Maica-Domnului cu Pruncul iisus, Sf. Arh. Mihail  si Sf.Ierarh Nicolae (provenite de la biserica din Cauasd).

Icoana Maica Domnului Rugatoare, pictata pe lemn, in genul vestitelor icoane pe sticla cu aceasta tema (provenita de la Sititelec).

Icoanele Maica Domnului cu Pruncul  Iisus si Sf. Ierarh Nicolae, pictate pe lemn (provenite de la biserica din Berechiu).

Usile imparatesti de la vechea biserica de lemn din satul Bicaciu (gasite in podul casei parohiale).

Dintre icoanele pictate pe sticla, cele mai multe de la Nicula, amintim:
Icoanele infatisand temele: Sf. Constantin si Elena (trei exemplare), Buna Vestire, Sf. Apostoli Petru si Pavel, Sf. Mucenic gheorghe, inaltarea Domnului si Sf. Cuvioasa Paraschiva (toate adunate din satul Homorog).

Icoana Sf. Mucenic Gheorghe, provenita din satul Martihaz (Bihor).

Icoanele infatisand scenele: Maica Domnului, Maica Domnului cu Pruncul Iisus, Sfanta treime, Sf. Ierarh Nicolae, Inaltarea Domnului, Invierea Domnului si Masa Raiului (provenite din satul Sititelec).

Icoanele: Inaltarea Sfintei Cruci, Sf. Apostoli Petru si Pavel si Iisus hristos Invatator (provenite de la Ianosda).

Icoana Cina cea de taina (provenita de la Ianosda).

Amintim, de asemenea, mai mult ca o curiozitate, o icoana veche, infatisand Trinitatea, lucrata din fire de pai (gasita in podul bisericii Homorog).

In vitrine, alaturi de carti, se mai afla expuse un topor de piatra, din neolitic, monede din secolul trecut, precum si protocolul de circulari oficiale, registrele de stare civila si Conscrierea comunitatii ortodoxe a satului, toate din cursul secolului trecut.

O importanta aparte o are si osia de lemn provenita de la clopotul turnat in 1645, cadelnita veche, din secolul trecut a bisericii din Homorog, un vechi scaun arhieresc, un potir argintat, sfesnicile si crucile de lemn pictate (una din ele, artistic lucrata, provenite de la biserica din Sititelec).

Dintre de interes etnografic, amintim: farfuriile si vasele de lut, o furca de tors, o vartelnita, un mangalau, un razboi de lemn, mai multe piese de mobilier taranesc, cateva ceasuri de perete, precum si doua lazi de zestre, pline cu textile adunate din homorog si satele invecinate.

In luna octombrie 1976, fiind transferat la Parohia Ortodoxa Romana din Tinca, la Homorog ne-a succedat tanarul licentiat in teologie Vasile Vid, care a manifestat o deosebita grija fata de Colectia muzeala. Dupa plecarea acestuia, in timpul pastoririi preotilor Mihai Anghel si Dumitru Sipos, intre anii 1989 si 1991, din pacate, Colectia muzeala a fost lasata, oarecum, in parasire.

Odata cu instalarea, in anul 1991, ca preot paroh al comunitatii Homorog, a parintelui Ioan Caciora, prin stradania sa si a comunitatii, in primul rand a fiului satului, domnul inginer Teodor Cladovan, casa parohiala si edificiul destinat muzeului au fost restaurate. Prin stradania custodelui acestuia, doamna Georgeta Caciora, spatiul expozitional a fost reamenajat in forma actuala. In anul in care comemoram 160 de ani de la zidirea bisericii satului. Colectia muzeala implineste un sfert de veac de existenta, reprezentand unul din putinele muzee satesti existente in Bihor.

Cartea de Aur a Bisericii-monument istoric si a Colectiei muzeale din satul Homorog, scrisa incepand din anul 1971, cand era preot paroh parintele Gheorghe Nemes, pastreaza peste ani impresia, cu totul aparte, in constiinta contemporanilor a frumoaselor realizari intru credinta si cultura romaneasca a acestei comunitati ortodoxe, motiv pentru care, dintre sutele de impresii ale vizitatorilor din tara si strainatate, redam, in cele ce urmeaza, cateva asemenea consemnari:

“22 Octombrie 1973.

Am vizitat multa bucurie sufleteasca pentru a doua oara, biserica-monument istoric din Homorog, un adevarat izvor de simtire si arta crestineasca si romaneasca.

Biserica din Homorog reprezinta unul din monumentele bisericesti de seama din cuprinsul Episcopiei Oradiei. Prin pictura ei in stil popular este o dovada a trecutului nostru bisericesc si artistic de pe aceste meleaguri.

Felicitam pe parintele gheorghe nemes, pe membrii Consiliului parohial si pe toti credinciosii care au pastrat si infrumusetat biserica, dand dovada ca sunt vrednici urmasi ai inaintasilor lor.

In ceea ce priveste asezamantul muzeistic, care a luat fiinta prin stradania parintelui, il consideram ca pe un “altar al vrednicilor romanesti”. El este o oglinda in care se reflecta vrednicia inaintasilor nostri. El trebuie pastrat si impodobit, ca sa devina un centru de atractie al cetatenilor si credinciosilor din patria noastra si al vizitorilor straini. Dumnezeu sa binecuvanteze munca si pe cei ce s-au straduit pentru infaptuirea acestor lucrari.”

+ Vasile
Episcopul Oradiei

¤

“30 August 1974.

Facand o vizita la biserica, la casa parohiala si la muzeu, imi exprim deosebita pretuire pentru fostul meu student si preotul de astazi – plin de insufletire si entuziasm pentru promovarea vietii bisericesti in aceasta parohie, pentru scoaterea la lumina a comorilor de arta populara romaneasca din aceasta comuna, pentru spiritul de ordine si frumusete in tot ceea ce apartine de bserica si de casa parohiala si gradina.

Binecuvantez aceasta familie preoteasca si toata osteneala si ravna ei intr-o activitate neobosita pentru ridicarea vietii satului si pentru sufletul ei crestinesc si romanesc.”

+ Nicolae
Mitropolitul Ardealului

¤

“14 August 1973.

Felicitam pe parintele bisericii din Homorog pentru ravna cu care se ingrijeste de monumentele noastre vechi. Cu cinstita rugaminte de a le salva in continuare.”

S(ever) Dumitrascu, T(raian) Blajovici

¤

“Homorog, 22 Septembrie 1975.

Alese cuvinte de pretuire fata de munca entuziasta si dezinteresata a Parintelui Gheorghe Nemes, pentru punerea in valoare a creatiilor artistice ale harnicului si talentatului nostru popor. Asemenea colectii de obiecte bisericesti si populare ar putea organiza multe alte parohii din cuprinsul Patriarhiei Ortodoxe Romane.”

Pr. Prof. M(ircea) Pacurariu

¤

10 Februarie 1975.

Ca cetatean al acestui sat romanesc, sunt profund impresionat de cele vazute in acest muzeu, randuit cu pricepere, cu migala si cu multa tragere de inima de preotul parohiei, Gheorghe Nemes, care merita tot respectul si lauda noastra, a tuturor. Inima se umple de bucurie pentru oricine are posibilitatea sa viziteze acest muzeu, care cuprinde lucrari valoroase, care arata, inca o data in plus, cat de mare si generos este un popor, un neam, care stie sa pastreze comorilor inaintasilor. intregul meu respect pentru preotul acestei parohii, pentru tot ce a facut si va face alaturi de satenii mei in acest colt minunat al Tarii mele.”

Gheorghe Poenaru, Bucuresti.

¤

“15 Septembrie 1974.

Am vizitat si admirat realizarile parintelui Gheorghe nemes, aprohul din Homorog, in ceea ce priveste biserica parohiala, precum si muzeul, intru totul opera parintelui; in toate privintele, ca preot, organizator al acestui muzeu, dar si ca valoros om de ordine si de initiative demne de toata lauda. Dupa parerea smereniei noastre, parintele Gheorghele Nemes merita sa fie incurajat moral si material. Cu cele mai alese cuvinte de admiratie si pretuire.”

Prof. Iosif Salagean, din Oradea

¤

“18 August 1975.

Mult impresionat de stradaniile atat de osardnice ale parintelui Gheorghe Nemes, pe linia pastrarii credintei noastre stramosesti, ca si pe aceea a strangerii si conservarii cu grija a vestigiilor de arta legate de cultul religios il felicit din toata inima si-i doresc, din tot sufletul, bogate realizari si in continuare.

Multi dintre preotii generatiei tinere, formati de actuale Institute Teologice din tara noastra, au ce invata de la acest vrednic preot si cetatean din Homorog.”

Pr. Prof. Dr. Al(exandru) I. Ciura,
Superiorul parohiei ortodoxe Romane din Suedia.


[1] Pentru alte amanunte, in legatura cu constituirea Colectiei muzeale, vezi Gheorghe Nemes, in “Telegraful Roman” (Sibiu), 1975, nr. din 15 octombrie.

[2] Amanunte, in legatura cu aceasta carte, vezi la Florian Dudas, Carte veche romaneasca in Bihor, Oradea, 1977, p. 159-161.

[3] In legatura cu activitatea acestuia, vezi Florian Dudas, Vechi carti romanesti calatoare, Bucuresti, 1987, p. 31-39.

[4] Idem, Insemnari pe batrane carti de cult, Bucuresti, 1992, p. 118-119.