Formele falsului misticism


2.2. Formele falsului misticism

Formele falsului misticism sunt şi ele multe. Trăgându-şi puterea din izvoarele prezentate până acum, falsul misticism se ramifică totuşi în trei direcţii principale de manifestare. Le vom expune în continuare pe scurt, insistând asupra detaliilor doar acolo unde este nevoie.

a) Domeniul ocultismului, al magiei şi al superstiţiei[1], cu următoarele forme: practicile vrăjitoreşti, descântecele, ghicirile şi prezicerile (prin cuvânt, fie în stare de transă, fie pe baza interpretării unor semne şi a visurilor), considerarea unor zile, numere sau evenimente ca norocoase, purtarea de talismane, astrologia, horoscopul, spiritismul, teozofia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia.

Dumnezeu a interzis sub grele ameninţări, aceste practici încă din Vechiul Testament[2]:

„Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 19:31)

„De se va ridica în mijlocul vostru un prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile lui şi glasul lui să-L ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit sa vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din calea robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.” (Deuteronom 13:1-5)

Întâlnim şi astăzi aceste practici demonice (poate chiar mai rafinate ca prezentare) amestecate deseori cu unele practici necanonice[3], pe care toţi impostorii şi proorocii diavolului le fac publice prin mijloace de comunicare în masă. Sesizăm astfel o ofensivă susţinută a demonismului şi a păgânismului care asaltează azi, mai mult ca oricând, spiritualitatea creştină (în general) şi cea românească (în special).

Fel de fel de vrăjitori, de ghicitori şi de prezicători sau de posedaţi ai unor „puteri paranormale” îşi oferă serviciile pentru a dezlega farmece[4], blesteme[5], drumuri[6] şi cununii[7], pentru a descoperi autorii unor furturi, pentru a prezice viitorul23, pentru a-i ajuta pe oameni să iasă rapid din încurcături financiare sau de sănătate şi pentru multe alte „rezolvări” ale problemelor familiale şi sociale. Circulă şi azi printre credincioşi încă multe superstiţii şi idei fixe, care duc oamenii la mari confuzii şi buimăceli în credinţă. Exemplificăm câteva dintre ele:

1) legate de existenţa predestinaţiei (soarta), a horoscopului sau zodiacului, care ar dicta implacabil viitorul şi viaţa omului[8];

2) legate de unele zile[9] (că marţi sunt trei ceasuri rele), numere[10] (ca 13 aduce ghinion) sau evenimente (că dacă te întorci din drum sau vezi un preot[11] sau îţi taie o pisică neagră calea îţi va merge rău, că dacă auzi o cucuvea cântând va muri cineva, ca dacă treci pragul casei cu piciorul stâng sau dacă „te mănâncă nasul” nu vei reuşi în ce vei face etc), considerate aducătoare de pagubă[12];

3) legate de unele obiecte care, atunci când sunt păstrate, „poartă noroc”[13].

Explicitarea bolilor trupului pe baza filosofiiilor orientale, ca fiind cauzate de „dezechilibre şi gâtuiri ale circulaţiei energiilor yin şi yang” sau pe baza speculaţiilor radiesteziste ca fiind produsul influenţei unor „interferenţe malefice ale energiilor cosmice şi telurice” nu are nimic comun cu Adevărul, deoarece omul nu este la discreţia energiilor cosmice impersonale care-i strivesc existenţa şi libertatea, ci este persoană infinit superioară lumii neraţionale. Iar a susţine predestinaţia cosmică dictată de stele (cum susţine astrologia, cu variaţiunile ei pe aceeaşi temă – zodiacul şi horoscopul) este o gravă erezie întrucât: a) îl face pe om inferior lumii neraţionale, care-i anihilează orice tendinţă de libertate, şi b) omul nu ar mai avea răspunderea păcatului, deoarece stelele i-au impus cu necesitate să facă totul[14].

Este departe de cei care practică şi promovează formele de spiritism şi parapsihologie intenţia de a-L chema pe Dumnezeu cel Adevărat în ajutor. Dată fiind prezenţa în doctrina acestora a multor erezii (contrare învăţăturii lui Iisus Hristos şi a Bisericii Ortodoxe) şi superstiţii, este limpede că ei nu lucrează cu Dumnezeu cel viu, ci cu un „dumnezeu” care i-a şi inspirat în învăţătura lor pierzătoare de suflet şi îi şi ajută în „lucrătura” lor. De aceea, pentru a fi credibili în faţa oamenilor care mai ştiu ceva despre Dumnezeu, aceşti prooroci ai satanei se îmbracă în „haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7:5), afişându-şi „credinţa” prin icoane pe pereţi, prin diverse rugăciuni spuse la începutul şedinţei şi chiar prin sfătuirea clienţilor de a merge mai întâi la Biserică, pentru ca „tratamentul” să aibă efect deplin[15]. Diavolul, invocat prin diverse practici şi mantre[16] rostite de ei într-o atmosferă hipnotică, nu întârzie nici el să-şi facă simţită prezenţa şi acţiunea. Deseori, însuşi „proorocul” intră în extaz sau în transă[17], inducându-le prin sugestie aceeaşi iluzie şi stare psihică şi celor care-i suportă „tratamentul spiritist”. Cu toate că unii dintre cei care-l consultă simt o aparenţă de bine şi chiar îi mulţumesc „proorocului” pentru aceasta, totuşi succesul aparţine diavolului care urmăreşte pierderea sufletelor prin erezii şi prin patimi, chiar în ciuda unui folos trupesc al omului consultat. Iată ce zice însuşi Mântuitorul Hristos referitor la asemenea prooroci:

„Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Departaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei 7:22-23).

Profeţiile, semnele şi minunile „paranormale” săvârşite de aceşti înşelători se pot explica prin aceea că ei folosesc conjugat mai multe metode: frauda (trucajul, scamatoria), sugestia şi iluzia colectivă şi chiar conlucrarea directă cu diavolul[18]. „Este un păcat grav pentru un creştin, fiu al Bisericii şi al lui Hristos, să creadă că Dumnezeu are nevoie, pentru a Se descoperi oamenilor, de mesageri care ciocănesc în pereţi şi în mobile, fac să danseze mesele şi să alerge paharele sau se pretează la cele mai ridicole şi uneori, dezgustătoare exhibiţii. Nu numai doctrina revelată, dar şi cel mai elementar bun-simţ respinge astfel de lucruri.”[19]

b) Domeniul patologicului, cu forme mai uşoare sau mai puţin grave de manifestare, cu tendinţe de extindere mai mult sau mai puţin accentuate.

Boala psihică, fie moştenită genetic, fie instalată prin educaţie (teroare în familie ori răsfăţ), fie dezlănţuită în urma unor şocuri emoţionale (bucurii euforice, crize sentimentale, rateuri în viaţă), generează în imaginaţia omului unele idei fixe, obsesii, halucinaţii şi viziuni mai mult sau mai puţin religioase. Caracteristică psihopatologiei este prezenţa halucinaţiilor, a vedeniilor cu conţinut fantastic. „Dar, falsul misticism se întreţine nu numai prin halucinaţii, ci şi prin iluzii. La halucinaţie este mai întâi ideea, reprezentarea mintală, apoi senzaţia, sau imaginea cu aparenţă de realitate. La iluzie este întâi o senzaţie reală şi apoi o idee, o reprezentare falsă despre ea, o interpretare greşită a ei. Dacă halucinaţia este mai ales, apanajul celor bolnavi, iluzia nu presupune numaidecât o boală.”[20] Ea apare în general acolo unde este o percepţie superficială a realităţii şi a vieţii religioase, o confuzie şi o ignoranţă propice răspândirii falsului misticism.

Totuşi, în unele forme patologice de fals misticism un rol important în întreţinerea acestei atitudini îl deţine folosirea substanţelor halucinogene (băuturi, droguri) şi a muzicii psihedelice), prin care „misticii” îşi provoacă rapid şi-şi întreţin vedeniile şi extazurile. Cu toate că unii mistici psihopaţi îşi cunosc şi recunosc starea de boală[21], sunt printre ei şi unii care devin de bunăvoie înşelători ai bunei credinţe a oamenilor, promovându-şi în public, cu mare avânt, „profeţiile apocaliptice”[22].

c) Domeniul ignoranţei şi al relei credinţe, cu nenumăratele lui expresii, atât la nivel individual, cât şi social.

Ca o consecinţă firească a secularizării globale, tot mai mulţi oameni se complac într-o stare „căldicică”, fără nici o angajare susţinută în viaţa morală şi raţională. E mult mai comod să împlineşti formal şi exterior nişte rituri de cult decât să te străduieşti să înţelegi şi să trăieşti curat credinţa ortodoxă. De aceea, foarte mulţi impostori, mânaţi de rea-credinţă, propun azi o serie de „reţete sigure”, care în mod automat îl pun pe omul credul într-o bună relaţie cu Dumnezeu sau îi rezolvă imediat toate problemele[23].

Deseori azi, aceste tendinţe de fals misticism sunt atât de amestecate, încât este foarte greu să le distingi originile şi scopurile după care se desfăşoară în societate, mai ales când în spatele multor mişcări de degenerare religioasă[24] sunt şi cercuri politice internaţionale anticreştine[25].

Pe baza premiselor expuse mai înainte, se profilează pe plan mondial o altă formă a falsului misticism, o formă cosmopolitistă, o revigorare şi o integrare globalizantă a tuturor „spiritualităţilor” păgâne (tradiţionale, orientale şi occidentale) în felurite sincretisme filosofico-religioase, care exaltă mândria antropocentrică şi spectacolul. Într-adevăr, este o mare performanţă să aduni în aceeaşi „nouă spiritualitate” raţionalismul sufocant şi sentimentalismul nebulos, activismul social şi imoralitatea, umanismul ateu şi panteismul dezumanizant, reunind teorii doctrinare contradictorii într-o sinteză care se propune treptat lumii ca „religia viitorului”, ca „religia” cea fără Dumnezeu a unei noi ere mondiale. Aceasta este, de fapt, perspectiva tristă a unei lumi tot mai secularizate, tot mai descreştinate: instalarea urâciunii pustiirii în locul cel sfânt. Or, Ortodoxia are de spus un cuvânt greu la această grea cumpănă a istoriei, ea fiind singura cale de mântuire şi de unire a oamenilor cu Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hristos, Capul şi Mirele Bisericii.


[1] Se prezintă ca o cale comodă, pentru că nu cere nici un efort moral, dar tocmai de aceea este o pantă pe care omul decade de la demnitatea de fiinţă liberă şi spirituală.

[2] Vezi şi II Paralipomena 33:1-6, unde sunt arătate păcatele apostaziei lui Manase: idolatrie, magie, fermecătorie, vrăjitorie, chemarea duhurilor morţilor.

[3] Vezi şi Capitolul 5 al prezentei lucrări.

[4] După ce le spun oamenilor că au asemenea „făcături” necurate, şarlatanii se şi oferă să-i ajute să iasă din starea disperată pe care le-au inoculat-o prin sugestie. Deseori, sugestia vrăjitorului rămâne fixată în mintea omului vreme îndelungată, întreţinându-i acestuia o stare de frică aproape paralizantă, o dependenţă aproape psihotică de vrăjitor. Apare şi aici intervenţia nevăzută a duhurilor rele, care-i domină atât pe vrăjitor, cât şi pe clienţii lui.

[5] Orice om care săvârşeşte păcatul cade sub blestemul lui Dumnezeu (ca şi Adam) şi sub farmecele diavolului. De aceea este nevoie de o purificare morală, de un efort fizic şi spiritual pentru ca omul să iasă de sub dominaţia păcatului. Vrăjitorii vorbesc oamenilor de nişte blesteme omeneşti care îi apasă, dar nu le spun nimic de blestemul păcatelor proprii. Astfel, ei deturnează atenţia omului de la relaţia lui cu Dumnezeu la orizontala lumii acesteia. Or, pentru a ieşi de sub blestemul păcatelor este nevoie de Spovedanie la preot, de rugăciune şi de împlinirea canonului cuvenit pentru îndreptare.

[6] După spusele acestor speculanţi, dacă cineva „are drumurile legate” în viaţa înseamnă că „nimic: nu i se leagă”, deoarece alţii i-au făcut vrăji, iar el trebuie să scape de ele tot printr-un apel la vrăjitorie. Se vede şi aici tendinţa de evitare a îndreptării morale a vieţii. Or, pentru păcatele noastre ne îngăduie Dumnezeu tot felul de încercări şi obstacole în viaţă, ca prin ele să ne oprească de pe calea pierzării şi să ne aducă pe calea mântuirii.

[7] „A dezlega cununiile” cuiva înseamnă, în înţelesul total deformat al vrăjitoriei, a-i ajuta pe cineva să iasă de sub „legătura” unor farmece sau vrăji făcute de alţii şi să se (re)căsătorească mai repede. Unii tineri, după ce divorţează (neştiind că divorţul nu e o soluţie, ci un eşec), caută să fie dezlegată legătura Cununiei lor de la Biserică prin vrăjitorie (numai ideea este în sine o gravă abatere, darămite practica!). Fetele sunt cel mai adesea victimele acestor impostori, ele alunecând rapid într-o stare de frică şi deznădejde, motiv pentru care umblă disperate din vrăjitoare în vrăjitoare. Or, înţelesul creştin real al dezlegării cununiilor este slujba de binecuvântare a tinerilor căsătoriţi, care se săvârşeşte în a opta zi de la Cununia lor, în unele părţi ale ţării, la nuntă, mirii îşi pun pe cap cununii (coroniţe) din flori, flori ce simbolizează fecioria lor şi prospeţimea noi familii. Aceste cununii sunt purtate de tineri până în a opta zi de la nunta lor, când merg la biserică şi preotul li le desface de pe cap, citindu-le rugăciunile de binecuvântare. Observăm cum diavolul a reuşit să devieze în mintea omului de azi sensul creştin adevărat ai „dezlegării cununiilor” spre un înţeles total pervertit şi opus.

[8] De aceea mulţi consultă horoscopul zilei sau prezicătorul, pentru a şti de ce să se ferească sau ce să facă. Este şi aici o formă de manipulare psihică a maselor prin sugestie şi autosugestie.

[9] Toate zilele sunt create de Dumnezeu şi sunt sub pronia Lui. Este o gravă eroare considerarea că ziua de marţi e „mai puţin bună” decât celelalte. Iar diavolul şi propria lor ignoranţă îi pot ţine pe oameni chiar toată viaţa întro asemenea stare de rătăcire şi frică. O altă greşeală este aceea că pe acatistele date vineri şi duminică la biserică oamenii se roagă ca unei persoane „la sfânta zi de azi”, în loc să se adreseze tui Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul timpului.

[10] Dintr-un asemenea fixism s-a născut ideea că unele numere sunt mai „norocoase” decât altele. Găsim şi în unele „reţete duhovniceşti” asemenea cifre magice ataşate lumânărilor, picăturilor de ulei sfinţit şi bucăţelelor de anafura, cifre care neapărat trebuie să fie respectate, fiind mai importante decât însuşi actul de cult, care trebuie săvârşit cu sfială, cu credinţă şi cu dragoste.

[11] Vedeţi ce pervertire a întâlnirii cu preotul? Or, preotul, care e trimisul lui Dumnezeu, aduce prin prezenţa şi binecuvântarea lui prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

[12] Tocmai pentru a preveni o eventuală întâmplare rea unii „bat în lemn” (altă superstiţie destul de răspândită).

[13] În vechime, aceste obiecte erau idolii, amuletele, fetişii, medalioanele unor zei etc. Azi, ceea ce e foarte grav, unii cred că şi iconiţele şi cărticelele religioase de buzunar au aceeaşi folosinţă. Nu mai văd în ele sensul de a-i ajuta spre o relaţie personală de rugăciune şi iubire către Dumnezeu, ci socotesc că simpla lor prezenţă în buzunar îi scuteşte de orice demers moral şi duhovnicesc.

[14] În acest caz, vina păcatului este aruncată chiar asupra lui Dumnezeu, Cel ce a creat stelele şi mişcarea tor. Aici se vede inspiraţia şi intenţia diavolului care-L urăşte pe Dumnezeu şi vrea ca şi oamenii să-l urmeze.

[15] Mulţi bioenergeticieni şi radiestezişti fac aşa.

[16] Cuvinte a căror repetare se consideră că provoacă imediat un efect sigur.

[17] La mulţi se poate distinge clar fenomenul posesiei demonice datorită unor mişcări rapide şi unor cuvinte necontrolate. Asemenea transă o trăiesc şi sectanţii penticostali când „vorbesc în limbi” inexistente şi fără nici un folos.

[18] Unii vrăjitori sunt efectiv vânduţi diavolului, care îi ajută din plin la realizarea scopurilor propuse în şedinţa de vrăjitorie.

[19] Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Spiritismul. O primejdie religioasă, morală şi socială, în revista „Studii Teologice”, nr. 7-9,1953, p. 467.

[20] Preot Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 262.

[21] Deseori, boala psihică se instalează într-un om împătimit, ca urmare a păcatelor personale sau ale părinţilor, păcate repetate până la stadiul de „a doua natură”. Degenerarea psihică şi fizică ce o produc patimile, cumulată cu şocurile emoţionale, poate fi cauza multor devieri mistice de natură patologică. Unii dintre aceşti oameni bolnavi sunt conştienţi de păcatele lor şi luptă cu ele, încercând să riposteze la obsesiile ce le revin din subconştient şi la sugestiile înfricoşătoare ale diavolului, căruia nu-i convine să piardă pe cineva de client. Aici se poate vedea răutatea şi viclenia duhurilor rele care „vătăma şi schimbă mintea omenească” (Molitva a patra a Sfântului Ioan Gură de Aur, vezi în Aghiazmatar).

[22] Ca în cazul „profeţilor” Hâncu şi Istrate, cei care au creat o mare panică între oameni tot proorocind cutremure din 2000 încoace. Sectanţii sunt dominaţi şi ei de aceeaşi teroare a sfârşitului cu care îi molipsesc şi pe prozeliţii lor. Ei sunt mai degrabă făcători de tulburare decât făcători de pace. Iar cei ce fac yoga spun că prin anii 2100 un asteroid uriaş va lovi Pământul şi va provoca un adevărat dezastru cosmic, motiv pentru care ei se mobilizează într-o acţiune colectivă de respingere a asteroidului, aşezându-se toţi la fiecare 3 ore cu faţa şi cu palma dreaptă întinsă spre nord. E într-adevăr ridicol. De ce nu se roagă la Dumnezeu, Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ, şi se amăgesc cu ideea că ar putea rezolva ei singuri problema (care, real, nici nu există)? Din mândrie, bineînţeles. Însă tema cataclismelor apocaliptice este reluată obsesiv şi în filmele americane, unde sfârşitul iminent al omenirii este evitat prin intervenţia „minunată” a unor supereroi, salvatori ai Pământului.

[23] Conştient sau nu, şi sectanţii neoprotestanţi se numără printre aceştia.

[24] Ca, de exemplu, mişcarea sincretistă New Age, care amestecă rătăcirile păgâne cu învăţăturile creştine, diluând şi relativizând Adevărul Revelaţiei dumnezeieşti.

[25] Nu este nevoie să mai spunem că Masoneria are obiective clar anticreştine, sprijinind şcoli şi iniţiind adevărate curente de manipulare psihică prin hipnoză şi sugestie în masă. Scopul acestora este scopul diavolului: abaterea de la calea mântuirii prin Iisus Hristos şi pierzania oamenilor.