Satul si biserica din Homorog


SATUL SI BISERICA DIN HOMOROG

Satul Homorog este asezat in partea de nord – vest a Romaniei, in judetul Bihor, la o distanta de 37 km de municipiul Oradea si 7 km de orasul Salonta, invecinandu-se cu localitatile: Ianosda, Tulca, Inand si Madaras. Pe intinderea sa, Homorogul are un pamant arabil manos, o insemnata pescarie, situata langa soseaua nationala Oradea-Arad, precum si o portiune din canalul colector ce leagă raurile Crisul Repede si Crisul Negru[1].

Urmele arheologice atesta o locuire neintrerupta a pustei satului[2], Homorogul numarandu-se intre primele localitati atestate documentar in Bihor. Semnificativ este faptul ca, de la început, in decursul istoriei, asezarea a fost locuita de catre autohtoni, individualizati, in vremea ducatului lui Menumorut si a descendentilor sai, drept romani, motiv pentru care cei de alt neam si credinta, si, deopotriva, romanii l-au numit Homorogul Roman, asa cum limpede se poate constata din urmatoarele atestari: 1202-1203 Homorb, villa Humorok; 1214 Humuroc, 1273 decime provenientes de Homorok, 1291-1294 Humunik (=Humuruk), 1332 archidiaconus de Humruk, Humrak, Homrus, Homruk, 1333 sacerdos de villa Humrugd, 1387 Homoruk, 1397 Hunruk, 1409 Homrok, 1518 Nagyhomrok, 1587 Homrok, 1828 Oláh Homorok, 1851 Homorog, Oláh-Homorog[3].

Necontenit, in decursul evului mediu, Homorogul a fost un sat de iobagi, supus unor biserici catolice, de asemenea mai multor nobili ori domni de pamant, privilegiati ai regatului ungar. Marturiile, chiar sporadic, atesta insemnatatea aparte a asezarii. “Daca pe la mijlocul secolului al XII-lea, pe cele 24 de mosii ale bisericii din Saniob (Bihor) se amintesc 14 case de slugi care in mod cert aveau aceasta situatie, la începutul secolului al XIII-lea, potrivit daniei, din 1202-1203, a regelui Emeric pentru biserica din Arad, numai în 13 sate sau mosii existau 52 familii de slugi, care in mod sigur erau slugi domestice, deoarece se specifica in document ca, in limba poporului, se numesc slugi (nomina illorium qui dicuntur vulgo sulga), alaturi de care existau alte 101 familii, care probabil indeplineau numai serviciile la curtile bisericii, deci erau tot slugi. Intalnim chiar la o singură curte, cum era cea din Homorog, 33 de familii de slugi(…). Curtea de la Homorog, dupa numarul mare al slugilor, se pare ca era cea mai importanta, cea mai dezvoltata dintre curtile bisericii din Arad, de pe cele 13 mosii”[4]. In socoteala dijmelor catre Biserica romano-catolica, pe anii 1332, 1334-1336, era amintit arhidiaconatul de Homorog, ce cuprindea un numar important de sate din partea Salontei, Oradiei și Beiusului[5].

Satul fiind românesc, desigur, conducătorul lui nemijlocit era un voievod român, probabil din spiţa vechii familii Vaida. Este fapt dovedit ca, ŢImportanta institutiei voievodale in comitatul Bihor reyulta si din toponimele derivate in institutie si, de asemenea, din patronimicul derivat din aceeasi institutie: Voievozi (1406), Wazdasyenthzvan (1451), Vajdafalva, Voievodesti (1595); familia Wayda din Gyapol (1474), familia Wayda din Iteu (1489), Wayda din Chinog (1496), Stefan Wayda din Urvis (1517, Wayda din Homorog (1518), Wayda din Husasau (1523), Petru Waida din Chesa (1550) si numeroase alte familii Wayda dupa aceasta data”[6]. In secolul al XVI-lea, mai precis in anul 1552, o conscriere a satelor din Bihor il amintesc pe voievodul Stefan din Homorog[7].

In secolul al XVII-lea, familia Vaida a continuat sa detina un rol precumpanitor in viata comunitatii; intre anii 1834 si 1847 un descendent al ei era tutore al bisericii satului Homorog[8]. O asemenea prestanta au avut, la jumatatea secolului al XVII-lea, fratii Mihai si Gheorghe Naghi Mihali, donatorii clopotului mic al bisericii satului, datand din anul 1645, cand, probabil, va fi reconstruita in sat o biserica de lemn.

Acest clopot, de la 1645, pastreaza o interesanta inscriptie in limba latina, ce a fost reprodusa, in anul 1905, de catre preotul George Blaga, astfel: „Fudit me Georgius Vierd in Epperies anno Dominii 1645. Ad maiorem Dei gloriam et honorem beatissimae Dei genitricis Mariae curaverunt Michael et Georgius Nagi Mihaly„[9]. In anul 1980, preotul Vasile Vid o tiparea in urmatoarea forma: „In eperis anno Dominii 1645. Fudit me Georgius Wierd. AD maiorem dei gloriam et honorem beatismae dei genitricic Mariae, cubaverunt Michael et Georgius Nagimihaly„[10]. In realitate aceasta piesa de un real interes patrimonial, contine doua inscriptii. Prima turnata odata cu clopotul, pe suprafata exterioara a acestuia, marturiseste: „FUDIT ME GEORGIUS WIERD IN EPPERYES[11] ANNO DOMINI 1645”. ulterior, acestei inscriptii i-a fost alaturata, prin stantare cu dalta, urmatorul text: „AD MAIOREM DEI GLORIAM ET HONOREM BEATISSIMAE DEI GENITRICIS VIRGINIS MARIAE CURAVERUNT MICHAEL ET GEORGIUS NAGIMIHALY”. Osia veche, din lemn, a acestui clopot se pastreza expusa in Colectia muzeala. El este unul din cele mai vechi clopote din Bihor si totodata, unul din cele mai vechi odoare, cert datate, pastrate pana in zilele noastre din trecutul bisericii satului Homorog.

Tot de la biserica din cursul veacului al XVII-lea s-au pastrat in sat, pana in deceniile trecute, un exemplar al Cartii romanesti de invatatura, tiparita prin grija mitropolitului Varlaam, la Iasi, in 1643[12] si un exemplar din Noul Testament tiparit prin grija mitropolitului Simion Stefan, la Balgrad (Alba Iulia), in anul 1648[13]. Astazi, cea mai veche carte de invatatura crestina ortodoxa pastrata la biserica din sat este Chiriacodromionul (Calea Domnului), tiparit la Alba Iulia, in anul 1699. Exemplarul din aceasta veche Cezanie romaneasca, e a apartinut bisericii din Homorog, se pastreaza in Biblioteca Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei; cartea contine o insemnare de la 1718 si o alta din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, din care aflam ca Popa Mihai din Homorog a daruit cartea fiului sau, Popa Alicsandru[14]. Toate aceste urme marturisesc importanta de odinioara atat a asezarii cat si a lacasului de cult, aici fiind, vreme indelungata, sediul unui protopopiat ortodox. Traditia tenace si prestanta comunitatii au facut ca, necontenit in decursul veacurilor, romanii din Homorog sa isi pastreze credinta strabuna, rezistand cu succes, atat in vremea reformei cat si a propagandei unirii cu Biserica Romei. In decursul secolului al XVII-lea, calvinii unguri, iar in secolul al XVIII-lea episcopii romano-catolici si cei greco-catolici i-au incercat in mai multe randuri in credinta lor.

In anul 1715, protopopiatul din Homorog avea in subordine 42 de preoti, iar în 1727 preotul satului, Popa Ioan, in varstă de 52 de ani, era pomenit alaturi de clerici ortodocsi romani pe care Episcopia Romano-Catolica din Oradea incerca sa ii converteasca la unirea cu Biserica Romei[15].

In decursul veacului al XVIII-lea, a existat în Homorog o impunatoare biserica din lemn, ce s-a pastrat pană in anul 1836. Alaturi de vechile tiparituri si manuscrise[16], de la aceasta biserica au ajuns pana in zilele noastre o parte din scandurile pictate, care, cu prilejul construirii noii biserici, avandu-se in vedere frumusetea picturii, au fost folosite la captusirea noului iconostas[17], doua icoane pictate pe lemn de pe la cumpana veacurilor XVII-XVIII, precum si osia de lemn initiala a clopotului mic, din secolul al XVII-lea[18].

Intre anii 1836 și 1838, s-a inaltat actuala biserica de zid, avand hramul „Nasterea Maicii Domnului”. Lacasul are fundatia din piatra, iar peretii din caramida. Edificiul are planul in forma de nava, cu o lungime de 22 m, latimea de 9,5 m, iar turnul inalt de 20 m. Dupa ce a fost tencuita in interior si exterior si acoperita cu sindrila, in anii 1846 si 1847, a fost realizata pictura murala, de asemenea mobilierul interior, din care astazi se mai pastreaza cele două strane de lemn.

In anul 1874, comunitatea a reusit sa inzestreze lacasul cu un clopot mare, turnat la Oradea[19], iar în anul 1878 sindrila de pe acoperis a fost schimbata.

In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atât biserica si preotii ei, mai ales Dimitrie Popovici si George Blaga, cat si scoala, prevazuta cu un edificiu de sine statator si condusă prin dascali luminati, precum Nicolae Tontiu, Gavril Cioara, Teodor Șendrutiu si Ambrozie Catona, au avut un rol insemnat in viata comunitatii, polarizand in jurul lor, in semnul ritului, in virtutea constiintei nationale, cele mai importante momente de traire sufleteasca romaneasca din viata comunitatii. In august 1892, fruntasii satului aderau la miscarea nationala pentru revendicarea drepturilor natiunii romane, prim-pretorul din Salonta, Nagy Marton, informand autoritatile comitatului Bihor ca „în satul Homorog au locuit dintotdeauna romani”, ca „ideile cunoscutului Memorandum al romanilor au patruns pana la preotimea ortodoxa de aici” si ca „infaptuirea Romaniei Mari prin inglobarea partilor maghiare reprezinta si pentru acestia apogeul celor mai secrete dorinte”[20]. Delegati ai satului Homorog participau, in august 1898, la Adunarea generala a Astrei, tinuta la Beius[21].

In anul 1906, cand preot in sat era George Blaga, biserica a fost renovata. Cu acel prilej a fost asezat, in globul crucii de pe turnul bisericii, urmatorul document:

„Dar si indurare de la Dumnezeu-Tatal si Domnul nostru I(i)sus Hristos tuturor oamenilor si celor ce vor fi de o credinta cu noi si vor fi următorii nostri, salutarile noastre frătesti.

Am scris acest Memoriu pentru posteritate, ca să aiba cunostinta despre credinta noastra, cea tare si neclintita catre Dumnezeu si Sfanta noastra Biserica nationala greco-orientala romana, manifestata prin fapte, care izvorasc din dragoste crestineasca.

Unul din acele fapte crestinesti si de mare insemnatate pentru credinciosii sf(in)tei biserici greco-orientale romane din parochia O(lah) Homorog este renovarea sfintei biserici, care de la edificarea ei, adica de la anul 1836 pana in anul 1906, luna August 20, a fost acoperita cu sindrila.

In anul 1906 insa credinciosii acestei sf(in)te biserici, constatand necesitatea renovarii Sfintei biserici, au decis cu unanimitatea voturilor, in sedinta comitetului parochial tinuta la 30 aprilie/13 Mai 1906, ca biserica sa se renoveze in urmatorul mod, anume: turnul de lemn sa se facă din nou si sa se acopere cu plev (adică tabla –n.n.) clasa prima si zidul bisericii sa se lege imprejur cu f(i)er, deoarece in zid sunt niște crapaturi. Acest decis al Comitetului parochial a fost aprobat in sinodul parochial, in sedinta extraordinara tinuta la 14/27 Mai 1906.

In sedinta Comitetului parochial, tinuta la 14/27 Mai 1906, s-a primit planul si preliminarul de spese a renovarii bisericii, cu suma de spese (de) 4100 cor(oane) si 20 fil(eri).

Acest decis s-a aprobat din partea sinodului parochial fr(eco)-ort(odox) roman din parohia O(lah) Homorog in sedinta extraordinara, tinuta la 23 Mai/10 Iunie 1906, si s-a incuviintat din partea Venerabilului Consistor gr(eco)-oriental roman din Oradea Mare, la 30 Iunie/13 Iulie 1906, sub nr. 1314/1906. Fiind astfel in ordine aceste formalitati, lucrul renovarii s(fintei) biserici s-a publicat in ziare si in ziua de 23 Iulie/5 August 1906 s-a dat la licitatiunea minunda, oferindu-se intreprinzator pentru suma de 3995 coroane. Pentru aceasta suma de 3995 coroane s-a dat renovarea la intreprinzator pentru eruptiune si s-a legat de el contract.

Pe baza acestui contract lucrul renovarii ar fi trebuit sa inceapa in 3/16 August 1906, dar nu s-a inceput numai in 7/20 august 1906.

In acest an al renovarii sf(in)tei biserici numarul sufletelor de confesiune gr(eco)-or(todoxa) romana in parochia O(lah) Homorog la prima Ianuarie 1906 este de 1448, dintre care barbati (a se intelege parte barbateasca -n.n.) 731, femei (a se intelege parte femeasca -n.n.) 777.

Biserica are un capital in bani in suma de 2063 cor(oane) si 1 filer.

Fond de bucate are 13 cabule si 3 vici.

Fond bisericesc-scolar, are suma de 136 cor(oane), 50 fileri.

Preotul bisericii este unul, anume Georgiu Blaga, paroh, nascut in comuna Mizes, comitatul Bihor, la anul 1863, casatorit cu Anna Mangra (sora lui Vasile Mangra -n.n.) si are 4 prunci; anume doi copii (adica baieti -n.n.) si doua fete, adica Traian, Octaviu, Veturia si Maria. In acest an, 1906, am 16 ani de serviciu, m-au ales in parochia O(lah) Homorog in anul 1891, iunie 18, si am ocupat parochia la 26 Octomvrie/ 7 Noiemvrie 1891.

Sunt hirotonit in Arad, la anul 1890, prin P(rea) S(fintitul) Domnul Episcop de atunci Ioan Metianu, care de presinte e Mitropolit in Mitropolia romanilor greco-orientala din Ungaria si Transilvania, su resedinta in Sibiu.

Parochia este constituita conform statutului bisericesc, numit „Statutul organic”, anume in Comitet si Sinod parochial.

Membrii Comitetului parochial sunt urmatorii: Georgiu Blaga, paroh, presedintele comitetului, Pavel Blage, Nicolae Vasca, Vasile Pantea, Nicolae Costea, Ioan Birta (cel tanar), Petru Costea, moise Porumb, George Tamba, Ioan Costea, Teodor Birta, Ioan birta, Petru Balasiu, Pavel Tamba si Ambrozie Catona, invatator si notarul comutetului, (ca) membri ordinari si Ioan Hasas, teodor Chis, teodor Cicortas, Nicolae Matea, Teodor Sabau si Pavel Valcan, (ca membri) supleanti.

Membrii Sinodului parochial sunt toti parohieni, care si implinesc toate datorintele fata de biserica si asezamintele ei.

Epitropii bisericii sunt doi, anume epitrop prim (este) Nicolae Chisiu, (iar) epitrop al doilea (este) Petru Hurgoi.

Parochia O(lah) Homorog e in Tara Ungureasca, comitatul Bihor si ca biserica apartine de protopopiatul tincei, (aflat) sub districtul Consistoriului greco-oriental roman din Oradea mare, care apartine Diecezei gr(eco)-or(todoxe) romane din Ungaria, Transilvania, curesedinta la Sibiu(…). Episcop al Diecezei gr(eco)-orientale romane a Aradului este Ioan I. Papp. Vicar al Ven(erabilului) Consistor gr(eco)-or(todox) roman din Oradea Mare este Prea Cuviosia Sa Domnul Vasile Mangra, arhimandrit si vicar episcopesc. Protopresbiter gr(eco)-or(todox) roman al tractului Tinca este Nicolae Rocsin, protopresbiter cu sediul interimar in Micherechi(…).

Antistia comunala din comuna O(lah) Homorog consta din urmatorii: Vasiliu Pantea, jude comunal, Petru Balas, jude comunal al doilea, Emanuil Boglut, notar comunal, Petru Costea, perceptor de dare comunal, Moise Porumb, Ioan Birta (cel tanar), Pavel Tamba si George Tamba, jurati.

Intreprinzatorul general al lucrului de renovare a s(fintei) biserici este Buzi Gavril din Sarcand, la care a lucrat ca maestru lemnar George Hach din Ginta.

Spesele de renovare ale bisericii s-au acoperit din capitalul si venitul bisericii.

Anul acesta, 1906, este un an bun, grau este mult si, in general, de tot felul de bucate si asa luand pe tatal, pe Fiul si Duhul Sfant in vecii vecilor, amin, Il rugam ca si de aci inainte sa trimita asupra noastra a tuturora binecuvantarea sa si darul Duhului Sfant.

Acest memoriu l-am conceput eu, Georgiu Blaga, parohul locului, si l-a decopiat Ambrozie Catona, invatatorul confesional in loc(alitate).

Homorog, la 29 August/Septemvrie 11 1906”[22].

In acel an, 1906, lacasul a fost sfintit din nou de catre Ioan Papp, Episcopul Aradului.

In deceniul ce a urmat, preotii si dascalii au initiat si sustinut in partea locului numeroase actiuni in slujba cauzei nationale romanesti, de la serbari si felurite datini (ilustratia infatisandu-i pe colindatorii irozi ai satului, de pe la inceputul secolului nostru, reprodusa in cuprinsul lucrarii de fata, reprezinta un document pretios in acest sens) pana la intruniri politice, sustinute activ de catre fruntasii satului, pentru afirmarea doleantelor poporului roman din Transilvania. Un rol deosebit avand in acest sens satenii Nicolae Vasca, Vasile Pantea si Nicolae Costa. La sfarsitul primului Razboi Mondial, in toamna anului 1918, autoritatile l-au retinut si maltratat, la Salonta si Oradea, pe Nicolae Vasca, acuzandu-l de razvratire impotriva stapanirii unguresti[23]. Din Consiliului National Roman pentru Oradea si Bihor, constituit la 3 noiembrie 1918, la Oradea, au facut parte, intre cei 61 de membri, si doi „proprietari din Homorog”: Nicolae Vasca si Vasile Pantea[24]. In ziua de 14 noiembrie 1918, acestia au organzat in sat Garda nationala, alcatuita din 45 de persoane si pusa sub comanda invatatorului Ambrozie Catona[25]. La Marea Adunare Nationala, timuta la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, satul Homorog a fost reprezentat de catre Nicolae Costa[26].

Din nenorocirile cauzate satului de primul Razboi Mondial, biserica a ramas doar cu clopotul mic, de la 1645. Cu toata viata grea de după razboi, satul a avut puterea sa inzestreze lacasul cu alte doua clopote, turnate in anul 1925, la Arad. Pana la Salonta acestea au fost aduse cu trenul, iar de acolo pana în sat cu doua carute, de catre satenii Dumitru Birta si Gheroghe Balog. Batranii povestesc ca, cu acel prilej, in sat a fost o adevarata sarbatoare. In carute, langa clopote, se aflau fete tinere imbracate in alb, cu flori in maini, iar feciorii insoteau alaiul purtand steaguri tricolore romanesti. Preot era in acel an Ignatie Prge, iar sfintirea clopotelor a fost oficiata de catre arhiereul Andrei Crisanul[27]. Clopotele contin inscriptia: „Comuna bisericeasca ort(odoxa) rom(ana) Homorogul roman. 1925 aprilie 8. Turnat F.Hönig, in Arad, 1925”.

A fost vremea cand mai multi locuitori ai satului, asemenea multor altor romani din Ardeal, nazuind intru o viata mai buna, au plecat, la lucru, in America de nord. Cei intorsi cu bine, au reusit sa cumpere pamant in hotarul satului, dar nu peste multi ani a urmat marea criza economica, apoi al doilea Razboi Mondial.

Biserica satului a mai fost reparata cand era preot Miron Marusca, in vara anului 1941, fiind sfintita de catre Nicolae Popovici, Episcopul Oradiei. In anul 1970, cand era preot Gheorghe Nemes, in urma electrificarii satului, in sfantul lacas a fost introdus iluminatul electric. Perimetrul monumentului si a casei parohiale a fost imprejmuit cu gard si s-a amenajat parcul din fata bisericii. In anii 1978 si 1984, a fost vopsita tabla de pe acoperis, iar în 1984 a fost renovat turnul bisericii. Recent, in anii 1996 si 1997, prin purtarea de grija a parintelui Ioan Caciora, alaturi de restaurarea casei parohiale si a edificiului ce adaposteste Colectia muzeala, a fost refacută complet, din terasit alb, tencuiala exterioara a bisericii-monument, tot cu acest prilej pictorul Vasile Savin realizand, pe fața turnului, scenele infatisand Nasterea Maicii Domnului si Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, iar pe peretele sudic al navei scena, de mari dimensiuni, redand Inmultirea painilor si a pestilor.

°

In zilele noastre, biserica din Homorog continua sa reprezinte – ilustratia color de pe coperta cartii noastre dovedind cu prisosinta acest fapt – unul din cele mai importante lacasuri de credinta si cultura din lumea satelor Bihorului. Cei doritori sa cunoasca mai indeaproape acest lacas de inchinare, pot vedea in turn vechiul clopot de la 1645, in atar Sfanta Evanghelie, cu insemnarile ierarhilor care au vizitat parohia, chivotul, cadelnita si clopotelul de la biserica veche, dar mai ales pot zabovi, intru meditatie, reculegere si credinta, admirand frescele interioare, pictura murala – in care rezida, de fapt, in buna masura, importanta istorica a bisericii satului Homorog.

NOTE


[1] Judetele Patriei. Bihor. Monografie, Bucuresti, 1979.

[2] In Colectia muzeala de langa biserica satului Homorog se pastreaza un topor de piatra, datand din neolitic. Urme vechi de locuire a pustei satului aminteste George Blaga, in Cronica bisericii satului Homorog (vezi Infra, p. 83), iar fragmente de vase din lut ars, din secolele XI-XII, au fost gasite in mai multe locuri din hotarul satului.

[3] Coriolan Suciu, Dictionarul istoric al localitatilor din Transilvania.I, bucuresti, 1968, p. 294. A se mai vedea, de asemenea, Nicolae Draganu, Romanii in veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si onomasticii, Bucuresti, 1933, precum si Documente privind Istoria Romaniei. Veacurile XI-XII. Seria C. Transilvania, vol. I (1075-1250), bucuresti, 1951, p.24.

[4] Stefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei .I, Cuj-Napoca, 1971, p. 352-353.

[5] Documente privind Istoria Romaniei…op. cit., p. 24, 64.

[6] Stefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei.II, Cluj-Napoca, 1986, p. 531, nota 297.

[7] Liviu Borcea, Obstea sateasca din Bihor, voievozii si cnezii ei in secolele XIII-XVII, in “Crisia” (Oradea), XII, 1982, p. 155.

[8] Vezi Ifra p. 31.

[9] Vezi Ifra, p. 85.

[10] Vasile Vid, Biserica din Homorog, in volumul Trepte vechi si noi de istorie, cultura si viata bisericeasca in Eparhia Oradiei. Marturii-Evocari, Oradea, 1980, p. 289.

[11] Au existat in evul mediu, mai multe localitati cu acest nume. Credem ca este vorba despre localitatea Eperies, din partea Aradului (unde, in secolul al XII-lea, a existat o abatie), contopita ulterior cu satul Firiteaz. Vezi Coriolan Suciu, op. cit., vol. II, p. 322.

[12] Florian Dudas, Cazania lui varlaam in Transilvania, Cluj-napoca, 1983, p. 293-294.

[13] Vezi Ifra p. 87-88.

[14] Florian Dudas, Carte veche romaneasca in Bihor. Sec. XVI-XVII, Oradea, 1977, p. 158.

[15] Stefan Lupsa, Istoria Eparhiei Aradului (in ms.), I, p. 147, nota 1 si p. 231 nota 1.

[16] Vezi Ifra p. 88.

[17] Vezi Florian Dudas, Pictura bisericii din Homorog, ifra, p. 25-64.

[18] Vezi Ifra, p. 73.

[19] Vezi Ifra, p. 89.

[20] Pentru alte date, a se vedea lucrarea bihor. Permanente ale luptei nationale romanesti. 1892-1900. Documente. Editie ingrijita de Ioan Popovici, Mihai Apan, Veronica Covaci, Iudita Caluser, gheorghe Mudura, vol. I, Bucuresti, 1988, p. 533-534.

[21] Ibidem

[22] Valeriu Chisiu, Biserica din Homorog la 150 de ani. Date istorice si evenimente deosebite, in “Indrumator bisericesc, pastoral si patriotic”, VI. Oradea, 1989, p. 31-33.

[23] Vezi volumul Bihor. Permanente ale luptei… (op.cit.), p. 553.

[24] Taranul fruntas Vasile Pantea din Homorog a trait intre anii 1862 si 1944, familia sa avandu-si obarsia in Tara Motilor. Dupa absolvirea gimnaziului, in anul 1905, casatorindu-se cu Maria Vasca, s-a stability in Homorog. S-a numarat intre militantii nationali de seama din bihor, la scurta vreme dupa infaptuirea Marii Uniri, la 22 aprilie 1919, intampinand, impreuna cu locuitorii satului, intrarea armatei romane in homorog. Vezi ziarul “Beiusul” (Beius), XII, 1944, nr. 23; Valeriu Chisiu, Vasile Pantea, un mare patriot, in ziarul “Jurnal de dimineata” (Oradea), 1996, nr. Din 6 iulie; idem, in ziarul “Crisana” (Oradea), din 27 aprilie 1991.

[25] Vezi Supra, nota 20.

[26] Nicolae Costa a trait intre anii 1895 si 1976, numarandu-se intre gospodarii de seama ai satului, cu un rol important in sustinerea comunitatii ortodoxe din partea locului. Mormantul sau se afla in cimitirul nou al satului Homorog. Valeriu Chisiu, Luptatori pentru unire, in “Magazin istoric”, (Bucuresti), XXII, 1968, 8, p. 63.

[27] Idem, Biserica din Homorog…(art. cit.), p. 33.